Cadrele universitare și studenții promoției 1975 și-au adus aminte in 26 iunie 2015, de începuturile Facultății de Electronică și Telecomunicații. Întrunirea a avut la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica și a fost prima reuniune oficială a generației.
„Reuniunea de astăzi este una deosebită, aș putea spune chiar un moment istoric al Facultății de Electronică și Telecomunicații, pentru că este întâlnirea primei generații de ingineri electroniști care au ieșit de pe băncile Universității Politehnica Timișoara. Este prima serie care a terminat la specializarea Electronică aplicată, este o serie care a dat personalități de renume național și internațional. A fost pentru prima dată când această generație s-a reîntâlnit cu profesorii, care la vremea respectivă au făcut pionerat prin a pregăti lucrările de laborator și disciplinile care înainte nu existaseră în Timișoara”, a declarat decanul Facultății de Electronică și Telecomunicații, prof.dr.ing. Ivan Bogdanov.
La rândul său prorectorul Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Marius – Emil Oteșteanu a declarat: „Întâlnirea de astăzi are o semnificație deosebită, pentru că toți cei prezenți au pus bazele electronicii în cadrul Universității Politehnica Timișoara. Este un mare merit faptul că în urmă cu 40 de ani v-ați orientat spre o direcție nouă.”
Profesor Mircea Aurel Ciugudean le-a amintit foștilor studenți că electronica lungește viața și este o meserie spectaculoasă, iar profesor Nicolae Budișan a subliniat că generația 1975 este și astăzi cea mai valoroasă din istoria Facultății de Electronică și Telecomunicații. Primii absolvenți ai facultății și-au expus etapele carierei, unii dintre ei fiind în prezent profesori în cadrul Universității Politehnica Timișoara.
La începuturile Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnica Timișoara erau disponibile 25 de locuri, iar pentru următorul an universitar se estimează un număr de aproximativ 300 de locuri.

Școala de dans Salsa Rebels din Timișoara vă oferă cea mai bună variantă pentru relaxare și socializare prin participarea la cursurile de salsa și bachata pentru adulți. Aduceți voia bună cu voi, de restul se ocupă Salsa Rebels!
salsarebels.ro/cursuri-de-dans-timi...
Oferim publicitatea online prin intermediul site-urilor: timisoreni.ro, bucuresteni.ro, aradeni.ro, roportal.ro, clujeni.com, ghid-constructii.ro etc, medicina-umana.ro si constanteni.ro suport clientului pentru o promovare de calitatea in mediul online.
www.timisoreni.ro/site/publicitate
Firma specializata presteaza servicii de spalat mocheta in Timisoara cu monodisc, operatiune ideala pentru suprafetele mari. Procesul de spalare se face cu masina specializata cu monodisc, fiind utilizate solutii bio care nu afecteaza suprafata curatata.
pfscleaning.ro/servicii/curatenie-b...
Spitalul MedLife Medici’s Timisoara - spital multidisciplinar cu dotări ultramoderne care oferă servicii medicale integrate, de la diagnostic la tratament personalizat.
www.medlife.ro/spitalul-medlife-med...Prima promotie a Facultatii de Electronica si Telecomunicatii la ceas aniversar: 40 de ani de la absolvire
Detalii stire
| Categorie | Stiri social |
|---|---|
| Adăugat | 29.06.2015 |
| Modificat | 29.06.2015 |
| Vizualizări | 1000 |


Prezentare stire

PFS Cleaning Timisoara - curatenie industriala in Timisoara, Craiova, Targu Jiu, Turnu Severin, Oradea, Arad - alpinism utilitar, vanzare produse curatenie, curatenie pentru birouri, curatenie pentru hale, curateniedupa constructori, spalat mocheta cu monodisc
pfscleaning.ro
Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
musatoiu.com
Bratu Ion Tiberiu - profesor doctor din Timisoara - chirurgie estetica
www.brol.ro