Timisoara

10 pasi pentru un inceput bun de An Nou

Detalii

Web
www.laviniabratu.ro
Social links
Categorie
Stil de viata
Modificat
acum 4 luni si 2 saptamani
Vizualizari
558

Voteaza & Distribuie

Prezentare

10 pași pentru un început bun de An Nou

Este o perioadă în care ne putem gândi la noi începuturi, cu noblețea gândului treaz și bucuria schimbărilor ce ne pot îmbunătăți condiția sănătății și prosperității. E un nou început, un an nou… Citesc despre schimbare, scriu despre rezoluții, sunt captată de procesele acestea trăite la nivel conștient. Și, apropo de schimbare, cred că aceasta pornește de cele mai multe ori printr-o revoluție interioară, o zbatere ce te împinge să crezi că viața sau sensul se pot trăi și altfel. Ai parte de reacții automate și tipare comportamentale, despre care ai profunda convingere că-ți aparțin, față de care te-ai atașat poate și din lipsa disperată a unei alternative sănătoase de suprviețuire.

Ai dreptul să știi că poți și altfel, poți schimba oricând ceva ce dorești să trăiești ALTFEL

Sfântul Paisie Aghoritul spunea despre cercetarea de sine că ,,este cea mai folositoare dintre toate cercetările. Cineva poate cerceta multe cărţi, dar dacă nu se supraveghează pe sine, toate cele citite sunt zadarnice. În timp ce, dacă ia aminte la sine şi mai şi studiază puţin, se foloseşte foarte mult. Şi atunci purtarea lui devine fină în toate manifestarile. Altfel face greşeli mari şi nici nu-şi dă seama.” Acela care nu ştie cine este, nu trebuie să spere să cunoască ceva. Focul cunoaşterii trebuie mai întâi să se aprindă în voi, acolo trebuie să răsară soarele. Obscuritatea interioară vă va interzice să mai vedeţi ceva în altă parte.

Fixând noi rezoluții pentru viața ta vei întâlni, așa cum este firesc, numeroase obstacole. Dacă ești atent, înveți atunci când ratezi, apoi încerci din nou și vei vedea că atunci avansezi. Dacă nu se întâmplă asta, vei încerca altceva, ceva diferit. Este prudent să începi cu schimbări mici și să urmărești dacă sunt de ajutor. Uneori funcționează și poți înainta, alteori vei vedea că baza de la care ai pornit trebuie schimbată, întregul edificiu are nevoie să fie reformat. Valorile și ierarhia lor este nepotrivită scopurilor tale. Practic, întregul joc se schimbă sau are nevoie să fie schimbat la un moment dat. Uneori avem nevoie de schimbare și nu e ușor, dar e necesar.

Iată la ce te îndemn pe tine și pe mine, de acum înainte:

  1. Simplitatea este una dintre cele mai puternice provocări. Într-o lume care a complicat atât de mult sensul, cum să fim simpli, că nu mai știm!? Să fii simplu în atitudine și în dorințe, să fii simplu în alegerile hranei sau în înțelegeri, toate acestea sunt considerate astăzi un lux!
  2. Preocuparea spre cunoaștere, cercetarea propriei vieți, ale celor de trebuință, separate de cele ce înșeală simțurile și dau regres ființei. Atenția asupra celor de trebuință este un mare pas, pentru fiecare dintre noi!
  3. Dacă nu învățăm să ne hidratăm, vom îmbătrâni mai repede și mai puțin grațios. Apa este o necesitate, se spune că nu de bătrânețe murim, ci de deshidratare celulară. Cu cât suntem mai simpli în alimentație și mai atenți la porțiile de lichide de peste zi, cu atât vom trăi mai mult și mai frumos!
  4. Hrana vie este cea care previne bolile și ne hrănește cu adevărat! Să ne propunem ca în acest an să avem în dieta zilnică măcar 40% hrană crudă, vie, iar viața noastră va fi înfloritoare. Tot ce este viu are enzime, iar enzimele înseamnă viață pentru organismul nostru.
  5. Ciocolata, biscuiții, napolitanele, patiseria, credeți că putem renunța la ele? Să rămână doar de gust, poate o data pe lună? Cu ce să le înlocuim? Cu fructe, fructe uscate, nuci și ciocolată cu peste 70% cacao. Zahărul (STOP zahăr!) este cel mai dăunător component din alimentație și face mult rău. Noi, dieteticienii, îi spunem ”otrava albă”…
  6. Este un nou început, cum ar fi să ne facem un abonament nou la o sală de sport? Să nu treacă săptăpmâna fără să facem măcar 3 ore de mișcare fizică, iată, un alt secret pentru păstrarea sănătății și vitalității.
  7. Recunoștința este una dintre virtuțile care ne țin departe de stări de tristețe și depresii. În fiecare zi să fim recunoscători, chiar și numai pentru faptul că suntem în viață, sănătoși… Ce dar mai mare să ne dorim, până la urmă, nu-i așa?
  8. Iubiți, iubiți mult, viața, pe voi, oamenii din jur… Nimic nu este mai important în acestă viață decât iubirea ce o primim și o dăruim celor din jur. Cel mai bun medicament pentru o viață frumoasă? Să iubim din toată inima!
  9. Alege să-ți trăiești viața cu optimism și cu umor, alege bucuria și mulțumirea de a fi așa cum ești, cu tot ce ai – asta nu înseamna să nu-ți dorești și altceva!-, fiind responsabil și conștient de frumusețea și măreția vieții.
  10. Roagă-te, ca să poți primi tot ce-ți dorești și crezi în toate acestea!
Schimbările se petrec tot timpul, se spune că singurul lucru care rămâne neschimbat este faptul că, totul se schimbă… Vino în întâmpinarea vieții, fă tu primul pas pentru a aduce schimbarea pe care o aștepți demult.

Îndrăznește în acest An Nou să fii mai bun. Mai bun ca om, mai bun în ce faci, mai bun cu oamenii din jurul tău! Te provoc să fii un om mai bun!

La Muli Ani!

Autor