Timisoara

Anunt Diamant PFS Cleaning

PFS Cleaning Timisoara - curatenie industriala in Timisoara, Craiova, Targu Jiu, Turnu Severin, Oradea, Arad - alpinism utilitar, vanzare produse curatenie, curatenie pentru birouri, curatenie pentru hale, curateniedupa constructori, spalat mocheta cu monodisc
https://pfscleaning.ro

7 sfaturi ca să alegi cea mai bună miere

7 sfaturi ca să alegi cea mai bună miere

Detalii articol

Categorie
Articole mancare si bautura
Modificat
acum 3 ani si 4 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
931

Voteaza & Distribuie

Prezentare articol

Mierea este un produs minune, cu nenumărate beneficii pentru sănătate. Dar, pentru că există pe piață atât de multe tipuri de miere, uneori, îți este foarte greu să știi care e cea mai bună pentru tine și familia ta. Majoritatea brandurilor de miere pe care le găsești în supermarketuri sunt filtrate și expuse la temperaturi mari, lucru care le răpește multe dintre beneficii. Iată câteva sfaturi despre cum să alegi cea mai bună miere.

1. Alege miere crudă

Mierea pe care o găsești, adesea, în magazine este lichidă, colorată într-un galben-portocaliu mediu și foarte ușor de manevrat. Acest tip de miere, din păcate, nu este cel mai bun pentru consum. Pentru a fi atât de ușor de manevrat, mierea este pasteurizată, adică încălzită la temperaturi mari și filtrată. Deși acest lucru o face mai lichidă, procesul de pasteurizare distruge enzimele și vitaminele care se găsesc, în mod natural, în miere. Spre deosebire de aceasta, mierea crudă este așa cum a fost extrasă din stup, fără a fi procesată sau încălzită la temperaturi înalte. Caută, întotdeauna, pe etichetă dacă mierea este crudă. Producătorii vor menționa acest lucru pe etichetă. De exemplu, în gama de produse de la Apiland, găsești miere polifloră și miere de salcâm, crude.

2. Privește cu atenție textura mierii

În cazul în care nu găsești pe etichetă menționat dacă mierea este crudă sau nu, poți cerceta textura ei, ca să-ți seama ce fel de produs este. Mierea pasteurizată are un aspect „curat”, fără cristale, iar cea crudă se cristalizează mai ușor și nu este la fel de fină. De asemenea, în mierea crudă poți observa urme de polen. Acestea nu sunt impurități, ci semn că produsul este de calitate.

3. Alege miere nefiltrată

Mierea conține enzime, vitamine și polen, substanțe care îi dau beneficiile extraordinare pentru sănătate. În absența lor, mierea este un simplu îndulcitor ceva mai sănătos decât zahărul. Alege miere nefiltrată pentru a te bucura de toate beneficiile acesteia.

4. Alege în funcție de culoare

Fiecare varietate de miere are o culoare caracteristică. Mierea de salcâm este mai deschisă la culoare, iar cea de manuka este foarte închisă, aproape maronie. Dacă alegi miere de salcâm, caută să fie cât mai incoloră. O culoare mai puternică poate indica faptul că mierea este amestecată. La polul opus, dacă urmărești să cumperi miere de manuka și ți se pare că este prea deschisă la culoare, probabil, nu este autentică.

5. Cumpără din surse locale

Este recomandat să cauți stupine locale, dacă este posibil. Mergi la târgurile apicole sau cele tradiționale și cumpără de acolo, pe cât posibil. Astfel, ai ocazia să discuți direct cu producătorii și să afli sursa mierii pe care urmează să o consumi. Atenție însă, dacă vânzătorii din târguri nu-ți inspiră încredere, este mai indicat să cumperi de la o companie locală, care are toate certificările în domeniu.

6. Cel mai bun anotimp pentru miere

Toamna este cel mai bun moment să cumperi miere. Este momentul în care recoltele au fost strânse și mierea este proaspătă. Micii producători vând, în general, mierea din acest moment până la Crăciun.

7. Orientează-te după preț

Deși nu este un criteriu 100% aplicabil, prețul te poate ajuta să-ți dai seama dacă „marfa“ este de calitate. Dacă prețul este mult sub cele practicate de ceilalți producători, foarte probabil, ai de-a face cu miere de calitate îndoielnică. Pe de altă parte, nici un preț mare nu garantează că vei avea parte de un produs bun.

Mierea este unul dintre produsele minune ale stupului, cu nenumărate beneficii pentru sănătate. Dacă respecți aceste câteva sfaturi, vei cumpăra o miere curată și sănătoasă, pentru întreaga familie.

Sursa foto: pixabay.com/photos/honey-sweet-tasty-food-delicious-823614/

Anunt Diamant Euroinstal - Sever Bocu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice
https://euro-instal.ro