Timisoara

9 Mai - Ziua Europei! Programul manifestarilor din Timisoara

Detalii

Categorie
Stiri Sport
Modificat
acum 3 ani si 6 luni
Apartine de
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret TIMIS (D.J.S.T.)
Vizualizari
348

Voteaza & Distribuie

Descriere

Ziua de 9 Mai – zi cu triplă semnificație pentru români – va fi marcată prin numerose activități atractive pentru timișoreni. Ceremonial militar, competiții sportive, spectacole susținute de elevi ai școlilor din județul Timiș și invitați de peste hotare, pavilioane de prezentare ale unor țări din UE și din afara spațiului comunitar, ale centrelor culturale și ONG-urilor, spectacol folcloric. Seara de 9 mai se va încheia cu un concert în Piaţa Victoriei. Centrul de Informare Europe Direct Timișoara va avea un punct de informare în Parcul Rozelor.
La 9 Mai 2015, celebrăm 65 de ani de existență a Europei unite pentru a asigura pacea, cooperarea și bunăstarea pentru toți cetățenii ei. Pe 9 Mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a prezentat planul lui pentru o cooperare aprofundată între Țările Europene care doreau să elimine efectele celui de-al doilea război mondial și căutau modalități pentru a evita un alt război. Au ajuns la concluzia că, prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel (conform Declaraţiei), un eventual război între Franţa şi Germania, rivali istorici, „ar fi nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material”. An de an, milioane de cetățeni europeni din toate țările Uniunii Europene, organizează evenimente pline de culoare și diversitate, pentru a celebra ziua de 9 Mai – ”Ziua Europei”
Cu ocazia ”Zilei Europei”, Europe Direct Timișoara, împreună cu Instituția Prefectului Județul Timiș, Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Timis vă invită la un eveniment dedicat acestei zile, care va avea loc în patru locații, după următorul program:
Parcul Central
– Ora 09:00 – Ceremonial Militar cu ocazia aniversării Proclamării Independenței României la 9 Mai 1877 și a sfârșitului celui de-al doilea război mondial pe frontul european, pe data de 9 mai 1945
– Ora 10:30 – Dezvelire bust Carol Robert Anjou;
Parcul Rozelor
– Ora 09:00 – Competiții sportive șah, volei, fotbal, jocuri motrice;
– Ora 11:00 – Concert sustinut de Fanfara Big Band; Program susținut de elevi ai școlilor din județul Timiș; Standuri de prezentare, ateliere și concursuri;
– Ora 14:00 – Program artistic al Asociației Seniorilor Timișoara, cu invitați din Szeged-Ungaria și Kikinda-Serbia;
– Ora 17:00 – Spectacol folcloric ”Ansamblul Timișului”;
– Ora 18:00 – Recital flamenco Rosa Olympia Estrella;
Galeria Pro Armia
– Ora 18:00 – Vernisaj expoziție de pictură;
Piața Victoriei
– Ora 20:00 – Concert AM Band, Anda Adam și Voltaj.

Sursa informatii: www.dsjtimis.ro