Timisoara

Alergiile de toamna şi cum sa le faci fata

Alergiile de toamnă şi cum să le faci faţă

Detalii

Categorie
Boli - afectiuni
Modificat
acum 2 ani si 11 luni
Vizualizari
799

Voteaza & Distribuie

Descriere

Alergiile pe care le avem se accentuează pe măsură ce factorul declanşator îşi are „originile” într-un anumit sezon. De regulă, perioada de primăvară şi toamnă sunt cele mai prielnice din acest punct de vedere, întrucât un grad mai mare de umiditate favorizează apariţia sau agravarea unor forme de alergie. Cum faci faţă alergiilor de toamnă? Cum reuşeşti să menţii starea de sănătate şi de bine la un nivel mai bun?
Pentru că totul se corelează cu stilul de viaţă, chiar şi cu obiceiurile alimentare, trebuie să ţinem cont că cel mai bun tratament alergii este de fapt atenţia cu care abordezi situaţia. Iată câteva sfaturi în acest sens:
Evită umezeala, nu usca hainele în casă şi verifică de fiecare dată orice lucru îl pui la depozitat în dulapuri. Nu trebuie să fie ceva umed ce ar putea declanşa formarea de mucegai la nivel extins.
Dacă deţii plante de interior, acestea trebuie îngrijite foarte des. Mai ales pentru cei care au probleme cu alergia de la praf, particulele ce se depun pe frunze şi flori sunt dăunătoare. Aşadar, îngrijirea florilor în mod temeinic este un lucru de luat în seamă.
Aşternutul de pe patul în care dormi ar trebui scuturat destul de des, deşi materialul este de calitate şi curat. Chiar şi praful de afară, depus când aeriseşti, poate fi cel care îţi cauzează strănuturi şi stări de mâncărime pe timp de noapte. Aşa că, măsura de prevenţie este aceea de a scutura foarte bine aşternutul până la folosire.
Ventilaţia şi tipurile de parfum sau de produse folosite sunt de asemenea elemente de interes pentru cei care suferă de alergii. Se recomandă folosirea la un nivel diminuat a unor produse de curăţat, chimice, chiar şi a parfumurilor. De asemenea, ventilaţia este extrem de importantă mai ales pentru cei care suferă de astm. În cazul în care există un aparat de aer condiţionat, folosirea acestuia trebuie să însemne musai schimbarea filtrelor la un timp foarte scurt.
Poate părea destul de chinuitor, însă şi covoarele sunt o problemă. Acestea reţin tot felul de particule, astfel că este recomandat a se evita prezenţa acestora în casa celui cu alergii. Sau, se aplică regula de curăţenie frecventă şi intensă pentru ca acesta să nu fie sursa de intensificare a simptomelor de alergie.
Când vine vorba de alergia la mâncare, de sensibilitatea manifestată faţă de anumite alimente, lucrurile sunt mai simple. În astfel de cazuri se evită pur şi simplu consumul unor produse, chiar şi derivatele lor sau orice urmă de astfel de alimente. Desigur, asta cere o atenţie sporită, aşa că se evită mâncarea în oraş, gustările cumpărate la întâmplare de la magazinele din colţ, de la buticuri pe stradă. De asemenea, medicamentele pot fi şi ele o sursă de ameliorare a unor stări sau poate chiar soluţia de moment pentru o stare deja avansată din punct de vedere alergic. Însă se recomandă mai degrabă un stil de viaţă sănătos şi adaptat cazului, decât dependenţa de astfel de substanţe.

Autor

  • E-Advertising
  • +1Partener de afaceri

  • E-Advertising este o firma care ofera servicii de internet marketing, care dezvolta campanii la scara larga, concepute pentru a creste profiturile clientilor. Cu peste 4 ani de experienta in dezvoltarea de strategii eficiente de SEO, echipa noastra este capabila sa ofere rezultate exceptionale intr-o perioada scurta de timp.
  • 0732941354

Filtre

Tip: Afectiuni