Timisoara

Aqua Park Arsenal (Orăștie) așteaptă un număr dublu de vizitatori în 2017 și își mărește capacitatea prin investiții de 1 mil. euro

Detalii

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 2 luni si 3 saptamani
Vizualizari
51

Voteaza & Distribuie

Descriere

Aqua Park Arsenal (Orăștie) așteaptă un număr dublu de vizitatori în 2017 și își mărește capacitatea prin investiții de 1 mil. euro

La nici patru luni de la inaugurarea aqua park-ului din cadrul celui mai mare complex de agrement din România, Arsenal Park Orăștie, proprietarii Emil și Marius Cristescu anunță investiții de 1 milion de euro în mărirea capacității acestuia. Investițiile vin pe fondul estimării pentru anul viitor a unui număr dublu de clienți ai aqua park-ului, respectiv peste 100.000 de persoane.

Datorită entuziasmului manifestat de clienții Aqua Park Arsenal, al căror număr a depășit în această vară așteptările proprietarilor, aceștia vor investi în 2017 aproximativ un milion de euro pentru extinderea capacității de primire a clienților și pentru mărirea numărului de atracții. Capacitatea aqua park-ului se va mări de la 800 la 1.500 de persoane simultan, iar în paralel vor fi puse în funcțiune un loc de joacă pentru copii și noi tobogane în interior și în aer liber. Acestora li se vor adăuga și 250 de noi locuri de parcare.

"Ne așteptăm la dublarea numărului de vizitatori anul viitor, de la 50.000 la peste 100.000 de persoane, și ne-am gândit să extindem parcul pentru a nu avea surprize ca în acest an, când au fost perioade atât de aglomerate încât am fost nevoiți să refuzăm clienți", a declarat Marius Cristescu.

El spune că estimările optimiste se bazează și pe încheierea lucrărilor de construcție la porțiunile de autostradă Orăștie - Sibiu și Timișoara - Orăștie, care aduc mai aproape de Arsenal Park locuitorii din Timișoara, Cluj și Sibiu.

Investiției în aqua park i s-ar putea adăuga și altele similare în următoarea perioadă. "Analizăm și extinderea capacității parcului de distracții și deschiderea încă unei tiroliene", a adăugat Marius Cristescu.

La jumătatea lunii iunie, la Arsenal Park Orăștie a fost inaugurat un centru SPA și o sală multifuncțională, în valoare de 12,5 milioane de lei. Cele două obiective completează o serie de investiții în complexul turistic, estimate la 20 de milioane de euro începând cu 2009, atunci când a fost deschis.

Arsenal Park a luat ființă pe un teren de 88 de hectare care aparținea unei foste fabrici de armament din Orăștie, cumpărată de frații Emil și Marius Cristescu în anul 2001, după mai multe încercări. Din dorința de a lansa pe piața turistică un produs unic în țară, un resort cu tematică militară, Arsenal Park a fost inaugurat în 2009 când au fost construite spațiile de cazare, iar ulterior au fost aduse 150 de exponate militare.

Centrul SPA și sala multifuncțională, denumite împreună AquaPark Arsenal, include trei zone distincte: SunWaves, Inner Bliss și Belvedere Lounge&Terasă. SunWaves este partea de exterior, care include 4 bazine (agrement, înot, de copii, respectiv pentru tobogane), 6 tobogane și un bar exterior. Inner Bliss reprezintă zona de interior, cu tobogane, 4 bazine (pentru copii, de relaxare cu râul leneș și cu porțiuni cu hidromasaj, cu apă rece, respectiv pentru tobogane), 3 saune și un bar. Priveliștea este elementul principal al zonei Belvedere Lounge&Terasă. Acest spațiu include 2 terase, un bar, un lounge și o cadă cu hidromasaj. Adâncimea bazinelor pentru copii este de 40 - 80 cm, iar a celorlaltor bazine de 1,2m. Temperatura apei este setată în permanență la 29-32 de grade Celsius.

Arsenal Park beneficiază din vara anului trecut de o rețea de piste de biciclete de 12 kilometri, un dispozitiv de tip PowerFan pentru salturi libere de la 30 de metri înălțime și o tiroliană cu lungimea de 570 de metri, în care s-au investit 3 milioane de euro. PowerFan Jumps este singura activitate de acest gen din țară, iar tiroliana este în acest moment cea mai lungă din România, fiind realizată dintr-un singur segment. În complexul Arsenal Park a fost deschis și un loc de joacă pentru copii, care beneficiază de echipamente pentru căţărare, echilibristică, explorare, tunele, tobogane, carusele, leagăne, și balansoare. Locul de joacă este prevăzut cu piese de mobilier urban pentru adulţii care supraveghează copiii și poate găzdui simultan peste 300 de copii.

Investițiile s-au adăugat unor obiective finalizate anterior: parc de aventură, cu şase trasee de diferite dificultăţi, pentru copii şi pentru adulţi, cu peste 70 de platforme şi dispozitive amplasate la o înălţime de până la 25 de metri, un patinoar sintetic, un skate park din beton, cu suprafaţa de 1.500 de metri pătraţi și un centru de agrement de călărie.

Astfel, Arsenal Park acoperă cereri venite din mai multe segmente: team building-uri în timpul săptămânii, turiștii care se cazează în weekend, plus vizitatorii care nu înnoptează în complex, dar vin să se distreze pe parcursul zilei.

Noile obiective realizate în cadrul proiectului plasează Arsenal Park în topul parcurilor de distracții din România.

Despre Arsenal Park
Arsenal Park este un complex de vacanţă cu 230 de locuri de cazare în care turiştii, unde pot practica diverse activităţi, printre care instrucţie militară, lupte de airsoft şi paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft şi paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul şenilat, concursuri de drezină, închiriere maşini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway etc. Spa-ul Arsenal Park dispune de o sală de fitness, saune finlandeze şi cu infraroşu, o piscină cu dispozitive de masaj în apă şi cu înot contracurent, o cameră de relaxare şi camere pentru masaj şi tratamente corporale.
Întins pe o suprafaţă de 88 de hectare, Arsenal Park este şi cel mai mare muzeu de tehnică militară din România, cu peste 150 de exponate, printre care tunuri, TAB-uri, transportoare şenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanţă militară, o locomotivă, trenuri de mină, un avion IAR 93, un avion AN-2 și un MIG 21, dar și un elicopter Kamov Ka 26.