Timisoara

Anunt Diamant Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat

Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
https://musatoiu.com

Adriana Babeti si Stefan Agopian, premiati de Uniunea Scriitorilor din Romania

Adriana Babeti si Stefan Agopian, premiati de Uniunea Scriitorilor din Romania

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 10 ani si 9 luni
Vizualizari
1112

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Adriana Babeţi şi Ştefan Agopian, premiaţi de Uniunea Scriitorilor din România

Două dintre cele mai elogiate şi mai bine vîndute titluri Polirom (inclusiv la recent încheiatul Salon Internaţional al Cărţii Bookfest, 28 mai-1 iunie 2014), Amazoanele. O poveste, de Adriana Babeţi, şi Scriitor în comunism (nişte amintiri), de Ştefan Agopian, au fost premiate de Uniunea Scriitorilor din România (USR), în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Bucureşti luni, 9 iunie.
Astfel, volumul semnat de Adriana Babeţi, Amazoanele. O poveste, o incursiune fascinantă în lumea femeilor războinice, o călătorie virtuală ce porneşte din Antichitate şi ajunge pînă în secolul XXI, a obţinut premiul USR la secţiunea „Cartea de eseu”, iar Ştefan Agopian a primit Premiul special al juriului USR pentru Scriitor în comunism (nişte amintiri), o descriere plină de umor a drumului său prin viaţă, presărată cu dezvăluiri picante despre unii reprezentanţi de marcă ai literaturii române.
Pentru acelaşi volum, Adriana Babeţia mai obţinut: Premiul „Cartea anului 2013”, acordat de revistaRomânia literară,Premiul revistei Observator cultural, ediţia 2014,secţiunea „Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară”, Premiul „Cea mai bună carte a anului”, secţiunea Nonficţiune, acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediţia 2014.
Pentru acelaşi volum, Ştefan Agopiana obţinut Premiul revisteiObservator cultural, secţiunea „Memorialistică”, ediţia 2014.
Ambele volume au apărut la Polirom în 2013 şi sînt disponibile şi în format digital.
Premiul USR la secţiunea „Cartea de debut” i-a revenit lui Ştefan Baghiu pentru volumul de poezii Spre Sud, la Lăceni, apărut la Editura Cartea Românească, în 2013. Pentru acelaşi volum, Ştefan Baghiu a mai obţinut: Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Prima 2013, Premiul „Tînărul poet al anului 2013”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediţia a IV-a, 2014 şi Premiul revistei Observator cultural, ediţia 2014, secţiunea „Debut”.
George Neagoe a obţinut Premiul USR la aceeaşi secţiune pentru volumul Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş, apărut la Cartea Românească, în 2013, disponibil şi în ediţie digitală. Acelaşi volum a obţinut o nominalizare în cadrul Galei Tînărului Scriitor, secţiunea Tînărul critic, ediţia a IV-a, şi una la Premiile revistei Observator cultural, secţiunea Debut, 2014.Premiul Fundaţiei „Andrei Bantaş” (pentru traduceri din limba engleză) i-a revenit Iuliei Gorzo pentru romanul Teatrul lui Sabbath, de Philip Roth, apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, disponibil şi în ediţie digitală, una dintre capodoperele scriitorului american, un roman excepţional, care a obţinut în 1995 National Book Award for Fiction.

Decernarea premiilor USR (ediţia 2014) a avut loc luni, 9 iunie 2014, la ora 18.30, în sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Naţionale din Bucureşti.

Juriul a fost format din: Mircea Mihăieş (preşedinte), Livius Ciocârlie, Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban şi Nicolae Oprea.

Anunt Diamant Claudia Nastacă

Claudia Nastacă - organizator de cursuri din Timisoara pentru copii, ateliere pentru copii