Timisoara

Concert Argentango

Detalii

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 4 saptamani si 1 zi
Vizualizari
37

Voteaza & Distribuie

Descriere

Analia Selis și ArgEnTango aduc tangoul tradițional argentinian
pe scenele din România și Germania
„Dacă eşti dezorientat, continuă să dansezi tango.”
(Replică din filmul Parfum de femeie)
Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu – ArgEnTango Tradițional –, ce se va derula în luna martie 2018, în 12 orașe din România și Germania.
În continuarea turneelor naționale „Piazzolla, o poveste autentică” ediția I și II, și proiectul „Tango la Cetate”, ArgEnTango duce mai departe dorința de a promova stilul TANGO, cântat în manieră tradițională, autentică și la cel mai înalt nivel artistic.
„Mă bucur să mă întorc pe scenă și să continui povestea frumoasă a tangoului, alături de ceilalți membri ArgEnTango. Cu turneul Tradițional ne-am propus să stabilim o punte între tangoul tradițional argentinian și cel românesc. Astfel, publicul va putea asculta tangouri tradiționale de Carlos Gardel, Alfredo Le Pera, Sebastian Piana, orchestrate unitar ca sonoritate pentru acest cvintet, alături de câteva piese celebre din repertoriul de tango românesc.” (Analia Selis)
„În luna martie este celebrată pretutindeni feminitatea. Ne dorim să onorăm acest moment prin seducătorul tango, un gen muzical ce transmite multă emoție și ardoare, prin urmare cea mai frumoasă declarație de iubire pe care o puteam adresa publicului nostru.” (Răzvan Suma)
După numai un an de zile în care ansamblul a realizat trei turnee naționale, zeci de concerte și două CD-uri înregistrate în concert live, ArgEnTango s-a consolidat ca un ansamblu de tango original, stabilit în România.
Concertul turneului ArgEnTango la Timișoara va avea loc laSala Capitol a Filarmonicii Banatul miercuri, 21 martie, ora 19.00
Invitați speciali vor fi dansatorii Cristina Daju și Alex Apetrei.
CD-ul "Piazzolla – O poveste autentică", semnat de membrii ArgEnTango, va fi disponibil în foaierele sălilor de concert. După fiecare concert, va avea loc o sesiune de autografe.
ArgEnTango continuă și anul acesta parteneriatul de susținere a HOSPICE Casa Speranței, singura fundație care oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă bolnavilor incurabili din România. Concertele din cadrul turneului Tradițional vor contribui la sprijinirea acestei cauze.
Ansamblul ArgEnTango este alcătuit din:
ANALIA SELIS. După bine cunoscuta carieră în muzica comercială, Analia își direcționează activitatea către muzica argentiniană autentică – tangoul. Cele două ediții ale turneului Vă place tango?, cât și proiectul de mare succes Tango Simfonic, sunt dovada clară că tangoul este viitorul Analiei, o exprimare artistică veritabilă a unui argentinian. www.analiaselis.com
RĂZVAN SUMA. Solist concertist al Orchestrelor Radio și profesor la Universitatea de Muzică din București, dezvoltă o perpetuă carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului. www.razvansuma.com
MARIANO CASTRO. Împreună cu Narcotango, Mariano Castro – în triplă calitate: interpret, compozitor și orchestrator – a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria Cel mai bun album de tango. Cu aceasta trupă, dar și în calitate de pianist și chitarist solist, are la activ peste 25 de turnee internaționale în Europa, Statele Unite, Canada și America Latină. www.marianocastro.ro
OMAR MASSA. Ambasador al muzicii lui Piazzolla pe marile scene ale lumii, alături de artiști precum Placido Domingo, Omar Massa este prezent permanent pe scene ale marilor orchestre din America, Europa și Asia. Omar este component și fondator al cvartetului de bandoneoane Quatrotango și este invitat frecvent pentru a susține masterclassuri în întreaga lume. Vine în România special pentru acest proiect. www.omarmassa.com
RAFAEL BUTARU. Concertmaestru al Operei Naționale din București, al Orchestrei Române de Tineret a României și al Orchestrei Simfonice Naționale Române, violonistul Rafael Butaru este o prezență constantă pe scenele muzicale naționale și internaționale. În calitate de solist și ca invitat permanent al Festivalului SoNoRo, a susținut concerte alături de muzicieni precum Gilles Apap, Daniel Rowland, Răzvan Popovici, Diana Ketler, David Cohen, Srdjan Vukasinovic și mulți alții.
***
Organizator: Asociația Culturală “Analia Selis”
Proiect cofinanțat de UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România).
Sponsori: Sensiblu, TenarisSilcotub, Vestra, Elsaco, Cai de Vis
Coproducător: Radio România



Miercuri, 21 martie 2018, ora 19
ARGENTANGO
ANALIA SELIS (Argentina) - voce
RĂZVAN SUMA - violoncel
OMAR MASSA (Argentina) - bandoneon
MARIANO CASTRO (Argentina) - pian
RAFAEL BUTARU – vioară