Referendum pentru familie
Timisoara

ASU Politehnica Timisoara

Detalii

Adresa
Timisoara
Web
http://www.sspolitehnica.ro
Social links
Categorie
Cluburi sportive
Modificat
acum 2 ani si 1 luna
Vizualizari
567

Voteaza & Distribuie

Descriere

ASU Politehnica Timisoara - echipa de fotbal a suporterilor

Societatea Sportivă Politehnica este un club de fotbal care aparține Universității Politehnica din Timișoara. Lipsit de alte ambiții, în cea mai mare parte a activității sale a evoluat în Campionatul Municipal. În urma desființării echipei de Liga a II – a, sătui de potlogăriile vechii conduceri, de metisajele identitare, de compromisurile interminabile, de șantajele sentimentale la care erau supuși de ani de zile, de promisiunile neonorate ale unor reprezentanți ai autorităților locale și de mutarea echipei AC Recaș la Timișoara, reprezentanții Peluzei Sud, alături de alți fani ai echipei Politehnica Timișoara, au hotărât să susțină echipa de ligă a V-a SS Politehnica, aceasta fiind singura în momentul de față care se poate legitima ca fiind aparținătoare de drept a Institutului Politehnic, instituția din care a apărut Politehnica Timișoara în 1921. Chiar dacă SS Politehnica nu este continuatoarea juridică a fostei divizionare A și B și chiar dacă nu este deținătoarea palmaresului vechii Politehnici, aceasta este singura echipă pe care suporterii poliști o identifică și o percep ca fiind cea care poate duce mai departe spiritul violet al peluzei și al tribunelor.
Dacă vechea noastră echipă a încăput pe mâna unor personaje dubioase care au dus-o la faliment și desființare, suporterii refuză să se predea, preferând să înceapă de la zero cu unica entitate sportivă care aparține Universității Politehnice.
Ne dorim să mărşăluim pe un drum al cinstei, al onoarei și al demnității sportive, departe de mârșăviile sforarilor și blatiștilor din fotbalul modern, care și-au bătut joc de pasiunea noastră. Vrem să demarăm un proiect sănătos și energic, pătruns de adevăratul spirit polist, fără bișnițari sportivi, fără escroci sentimentali și fără pseudo-suporteri de conjunctură.
Atâta timp cât suntem singurii care refuzăm fotoliul călduț al compromisului și pornim pe un drum foarte greu, dar demn, al renașterii, putem spune fără să greșim că “Poli suntem noi!”

ASU îşi doreşte să fie primul proiect din ţară în care suporterii să se implice activ în bunul mers al echipei, pe bază de voluntariat. Nu ne dorim să ne revendicăm ca fiind continuatorii Politehnicii, ci o echipă care respectă tradiţia sportivă a Institului Politehnic, să respecte valorile şi să cinstească spiritul politehnist.

Echipa joacă pe stadionul „Ştiinţa” (Baza 1 a Politehnicii, lângă Facultatea de Arhitectură), inaugurat în 1928, acolo unde până în 1963 Poli (numită apoi Ştiinţa Timişoara) disputa derby-uri cu echipe de legendă ale României.

Filtre

Sporturi: Fotbal