Timisoara

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
https://www.brol.ro

Peste 500 de elevi vin la UPT pentru finala concursului de matematică „Valeriu Alaci”

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 6 ani si 11 luni
Vizualizari
768

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Peste 500 de elevi vin la UPT pentru finala concursului de matematică „Valeriu Alaci”

Aproape 1.000 de elevi au participat la etapa de calificare online a concursului național de matematică „Valeriu Alaci”, organizat de Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Competiția se adresează elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private din țară, din mediul urban și rural, precum și elevilor din alte țări.
Pentru fiecare din clasele IX-XII, Concursul de Matematică „Valeriu Alaci” are două secțiuni: matematică-informatică, respectiv științe ale naturii/tehnologic/economic.
Concursul are două etape: etapa de calificare și etapa finală.
Etapa de calificare s-a desfășurat în data de 28 martie 2018, online, pe platforma www.cv.upt.ro. Aproape 1.000 de elevi din toată țara au participat la această etapă ce a constat într-un test cu 12 probleme sub formă de grilă cu șapte răspunsuri, cu o singură variantă corectă de răspuns, punctajul minim pentru calificare în etapa finală fiind de 70 de puncte.
Dintre participanți, 555 s-au calificat pentru etapa finală, 173 dintre aceștia fiind din Timișoara, iar 510 au și confirmat că vor participa la ultima rundă.
Etapa finală va avea loc ȋn 21 aprilie 2018, ȋntre orele 10.00-13.00. Este o probă scrisă ce se va desfăşura în amfiteatrele Universității Politehnica Timișoara.
Matematicianul Valeriu Alaci este unul dintre continuatorii spiritului lui Traian Lalescu în Politehnica timișoreană. Licențiat în matematică în anul 1909 la Facultatea de Științe a Universității din București, Valeriu Alaci și-a susținut teza de doctorat la aceeași universitate, conducător științific fiindu-i chiar Traian Lalescu. Începând cu 1 noiembrie 1921, Valeriu Alaci era numit profesor cu titlu provizoriu la nou înființata Școală Politehnică din Timișoara și profesor definitiv la 1 ianuarie 1925, urmându-i la catedră lui Traian Lalescu.
O activitate importantă a profesorului Alaci este legată de RMT, Revista de Matematică din Timișoara, înființată de Traian Lalescu în anul 1921. În perioada 1922-1949, în calitate de redactor-șef, a reușit să trezească interesul pentru matematică în rândul multor generații de tineri. Aici își publică majoritatea lucrărilor, una din cele mai importante fiind Trigonometria pătratică.
Valeriu Alaci a fost membru permanent în conducerea „Societăţii Ştiinţifice a Şcolii Politehnice din Timişoara", întemeiată în anul 1923, și preşedinte al acesteia din anul 1930. Nu în ultimul rând, Valeriu Alaci a condus şi coordonat revista de specialitate „Bulletin Scientifique de l'École Polytechnique de Timişoara" (1933-1937).

Anunt Diamant Timisoreni.ro - publicitate online

Oferim publicitatea online prin intermediul site-urilor: timisoreni.ro, ​bucuresteni.ro, ​aradeni.ro, ​roportal.ro, ​clujeni.com, ​ghid-constructii.ro etc, medicina-umana.ro si constanteni.ro suport clientului pentru o promovare de calitatea in mediul online.
https://www.timisoreni.ro/site/publicitate/