Timisoara

Bolnavii de cancer din Vestul tarii gasesc ajutor constant prin OncoHelp

Drama la Clinica „Bega”: o femeie a murit in sala de nasteri

Detalii

Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 2 ani si 3 luni
Vizualizari
392

Voteaza & Distribuie

Descriere

Bolnavii de cancer din Vestul ţării
găsesc ajutor constant prin OncoHelp

Asociaţia OncoHelp, membră a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) este cea mai activă asociaţie din partea de Vest a ţării în ceea ce priveşte proiectele de dezvoltare a serviciilor medicale oncologice necesare în diagnosticarea şi tratarea pacienţilor bolnavi de cancer.
Centrul de Oncologie OncoHelp, primul proiect al Asociatiei OncoHelp, a fost implementat cu sprijinul a peste 100 de sponsori şi oameni din comunitate, fiind în prezent singura alternativă la sistemul de stat şi permite accesul tuturor pacienţilor la servicii medicale de calitate. Printre aceşti sponsori se numără şi Camera Notarilor Publici din Timişoara, care pe parcursul ultimilor ani a fost mereu alături de OncoHelp, răspunzând cu promptitudine la apelurile legate de dezvoltarea şi îmbunătăţirea continuă a serviciilor medicale de oncologie.
“Dorinţa noastră a fost să oferim în mod gratuit servicii de calitate bolnavilor cu afecţiuni oncologice, însă acest lucru nu ar fi fost posibil fără aportul sponsorilor noştri, aşa cum este şi cazul Camerei Notarilor Publici Timisoara. S-au alăturat luptei împotriva cancerului şi pentru asta le suntem recunoscători !” ne-a declarat Radu Sărăndan, foundraiser şi psiholog în cadrul Asociaţiei OncoHelp.
Chiar dacă serviciile medicale sunt oferite pe baza contractului cu CJAS Timiş, foundraiserii OncoHelp sunt nevoiţi să apeleze constant la sprijinul sponsorilor şi instituţiilor publice pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea continuă a serviciilor medicale de specialitate. Pentru efortul depus în atragerea de fonduri şi pentru dezvoltarea serviciilor medicale oncologice în regiunea de Vest, Asociaţia OncoHelp a primit în 2013 în cadrul Galei Oameni pentru Oameni premiul pentru cea mai bună echipă de fundraiseri juniori.