Timisoara

Casa Filmelor revine la Festivalul Plai. Sub marca Ceau, Cinema!

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 4 ani si 8 luni
Vizualizari
828

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Casa Filmelor revine la Festivalul Plai.
Sub marca Ceau, Cinema!

Asociaţiile Marele Ecran şi Pelicula Culturală invită amatorii de cinema la Casa Filmelor din cadrul Festivalului Plai, desfăşurat între 11 şi 13 septembrie la Muzeul Satului Bănăţean. Cele două asociaţii sunt gazdele proiecțiilor de film de la Plai pentru al patrulea an consecutiv, iar anul acesta Casa Filmelor ia denumirea festivalului Ceau, Cinema!. Publicul de la Plai va fi regalat cu o colecție de filme proaspete sau de cinematecă, scurtmetraje spumoase și întâlniri cu regizori consacrați.

Documentarul “Pearl Button” (r. Patricio Guzman, Chile, 2015), recent premiat la Berlin cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, va fi prezentat în premieră la Timişoara, sâmbătă, 12 septembrie, ora 18. Filmul prezintă o poveste despre relația milenară a omului cu apa și despre căile misterioase prin care apa ne pune în legătură cu universul. Acesta va fi lansat pe marile ecrane din România în 4 septembrie, iar la Timișoara poate fi vizionat în exclusivitate doar în cadrul Festivalului Plai.

Exploratorul” (r. Titus Muntean și Xantus Gabor, 2013), unul din cele mai bune documentare științifice românești din ultimii ani, va fi proiectat tot sâmbătă, de la ora 16:30. Filmul urmăreşte firul vieţii marelui om de știință Emil Racoviţă, pionier al cercetării vieţii din Antarctica, din adâncurile Mediteranei şi din peşteri, întemeietor al biospeologiei şi al primului Institut de biospeologie din lume, de la Cluj. La finalul proiecției, co-regizorul Titus Muntean va participa la o discuţie cu spectatorii.

Pentru că ne aflăm la Muzeul Satului Bănățean, nu poate lipsi din program aclamatul “Aferim!”, câștigător al Ursului de argint la Festivalul de Film de la Berlin 2015. Proiecţia va fi în ton cu decorul etno-folcloric al Festivalului Plai, desfăşurându-se într-o şură tradiţională, vineri, de la ora 23:30, după încheierea concertelor de la scena mare.

Pentru cei care nu au ajuns la festivalul Ceau, Cinema!, va avea loc o retrospectivă cu scurtmetraje și cu filmele câștigătoare: Marele Premiu - “The Mighty Angel” (Wojciech Smarzovski, Polonia, 2014) și Premiul publicului - “Afterlife” (r. Virag Zomboracz, Ungaria, 2014).

Casa Filmelor Ceau, Cinema! mai propune şi o secțiune dedicată cinematografiei spaniole, prezentată cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România. În cadrul Focus eXpana veţi putea revedea două filme celebre: “Lucia și Sexul” şi “Vacas”, ambele în regia lui Julio Medem. În plus, duminică de la ora 12, copiii sunt invitaţi să vizioneze “El Lince Perdido”, o animaţie regizată de Raul Garcia.

Și pentru că, la ediția Plai X, Casa Filmelor va sta sub pecetea misterului, cu "filme X" care explorează teritorii interzise, amatorii de cinema sunt invitați la o primă excursie în necunoscut, la Hostel Costel (str. Petru Sfetca, nr. 1), marți, 8 septembrie, de la ora 20.30. Proiecția pre-eveniment are în centru o conspirație ale cărei revelații îți pot schimba viața. Un documentar ecologist, însoțit de scurtmetraje prezentate la Ceau, Cinema!.

Programul complet al Casei Filmelor poate fi accesat pe www.plai.ro si www.ceaucinema.ro

Parteneri: Ambasada Spaniei în România, Asociația Culturală Macondo, Fundația Arte Vizuale, Kinosseur Productions.