Timisoara

Centrul Cultural German participa si in acest an cu un stand informativ la Festivalul PLAI

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 2 ani si 2 luni
Vizualizari
348

Voteaza & Distribuie

Descriere

Centrul Cultural German Timișoara participă și în acest an cu un stand informativ la Festivalul PLAI, care va avea loc în perioada 11 – 13 septembrie 2015 la Muzeul Satului Bănățean.
Sâmbătă și duminică, în intervalul orar 12 – 19, echipa Centrului Cultural German Timișoara va fi și ea prezentă la Festivalul PLAI și va oferi vizitatorilor informații despre oferta de cursuri de limba germană și despre examenele Goethe-Institut care au loc la Centru. Totodată vor oferi informații cu privire la biblioteca Centrului și la activitățile culturale care urmează să aibă loc, iar cei interesați să afle pe loc mai multe despre cultura și limba germană sunt invitați să participe la următoarele ateliere interactive:
Max și Conni: atelier de limba germană pentru copii – orele 12:30 – 13:30
Tipic nemțesc: atelier interactiv de limba germană pentru adulți – orele 15:00 – 15:30
Tipic nemțesc: atelier interactiv de limba germană pentru adulți – orele 17:00 – 17:30
Și la această ediție, Festivalul PLAI va fi o sărbătoare a inter- și multiculturalității, în cadrul căreia publicul se va putea bucura de numeroase concerte și activități culturale. Mai multe informații despre festival și program se găsesc pe www.plai.ro.