Timisoara

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
https://www.brol.ro

Do yourself a favour! / Fă-ți o favoare! – atelier pentru realizarea de performance-uri solo, condus de Ivo Dimcev

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 7 ani si 11 luni
Vizualizari
643

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Do yourself a favour! / Fă-ți o favoare! – atelier pentru realizarea de performance-uri solo, condus de Ivo Dimcev, în cadrul festivalului TESZT
Coregraful și performerul bulgar Ivo Dimcev, unul dintre invitații care revin la TESZT, este cunoscut pentru spargerea tabuurilor, în spectacolele sale provocatoare, curajoase din perspectiva abordării corporalității. În vreme ce munca lui Dimcev înglobează performance, dans, teatru și arte vizuale, enorma muzicalitate și remarcabilul său talent vocal se află în centrul producțiilor pe care le semnează. Publicul festivalului va avea șansa de a-l asculta pe celebrul performer în data de 28 mai, în concertul de închidere a festivalului TESZT, când va interpreta Songs from My Shows, în care va prezentacântecedin performance-urile sale de peste ani.

Pe lângă performance-uri, Dimcev este cunoscut, de asemenea, pentru activitatea sa educativă, iar în contextul programului educațional al festivalului, va conduce un atelier de patru zile cu titlul Do yourself a favour! În timpul atelierului, participanții au ocazia să lucreze la un performance solo, avându-l ca mentor pe Dimcev. „Le propun participanților moduri diferite de a dezvolta un solo. Fiecare persoană va explora diverse modalități de a-și scrie dramaturgia, de a aborda spațiul, obiectele, contextul, de a-și face alegerile. Scopul atelierului este ca, până la final, toată lumea să aibă un performance solo coerent, care să fie expresia cea mai bună a individualității sale artistice”, scrie Dimcev.

Atelierul se va desfășura între 24 și 27 mai la Timișoara, cu un număr maxim de 15 participanți. Limita de vârstă este de maxim 35 ani, experiența în domeniul artelor spectacolului nu este necesară, dar poate constitui un avantaj. Pot aplica persoane cu domiciliul în România, Ungaria și Serbia, iar limba de lucru va fi engleza. Vă rugăm să trimiteți aplicația dumneavoastră până, cel târziu, în 25 aprilie, la adresa workshop@teszt.ro, atașând următoarele documente:

- un curriculum vitae descriptiv, din care să reiasă experiența și interesul dumneavoastră pentru artele spectacolului (maxim o pagină);
- o scurtă scrisoare de intenție, în care să explicați de ce este important pentru dumneavoastră să creați un performance solo, precum și relația dumneavoastră cu genul;
- un scurt clip video (lungimea maximă: două minute), în care să prefigurați tema și forma performance-ului solo pe care ar urma să lucrați.

Participarea la atelier este gratuită, dar participanții își vor acoperi costurile de transport, cazare și masă. Aplicanții vor fi informați despre rezultatul selecției și vor primi detalii suplimentare referitoare la atelier, prin e-mail, la data de 1 mai.

Anunt Diamant ASA NST

ASA NST Timisoara - Produse si echipamente de protectie, Papetarie, Produse de curatenie, Produse food si non food, Etichete
https://asa-nst.ro