Timisoara

Concert Simfonic

Concert Simfonic

Detalii

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 4 luni si 4 zile
Vizualizari
107

Voteaza & Distribuie

Descriere

Vineri, 23 martie 2018, ora 19
CONCERT SIMFONIC
Dirijor: GHEORGHE COSTIN
Solistă: CRISTINA BOJIN – flaut
M. RAVEL Pavana pentru o infantă defunctă
J. IBERT Concertul pentru flaut și orchestră
P. DUKAS Ucenicul vrăjitor - Scherzo - după o baladă de W. Goethe
R. STRAUSS Till Eulenspiegel lustige Streiche, Op. 28

Vineri, 23 martie 2018, ora 19
Un concert foarte interesant, cel de vineri, 23 martie. Patru compozitori celebri ai secolului XX, fiecare caracterizat prin stiluri tranzitorii în curentele vremii. Ravel fiind asociat impresionismului dar cu multe elemente din baroc şi neoclasicism, Ibert, considerat eclectic, care a combinat concepţii diferite, incompatibile între ele, Dukas, care nu a aderat nici la ideile conservatoare şi nici la cele progresiste, dar a cochetat cu amândouă şi Richard Strauss, considerat romantic târziu şi devreme modernist.
Vom asculta patru lucrări superbe de început de secol XX, propuse de maestrul Gheorghe Costin, dirijorul concertului.
Pavană pentru o infantă defunctă” compusă de Maurice Ravel va deschide concertul Filarmonicii „Banatul” de vineri 23 martie. Această mică piesă pentru pian, compusă la 24 de ani, a fost prima lucrare a lui Ravel care a întrunit sufragiile publicului. Varianta pe care o vom asculta este transformarea ei într-o lucrare pentru orchestră, operaţie efectuată în 1910. Când era întrebat despre infanta la care se referă titlul, Ravel răspundea că nu era o persoană anume, ci doar o invenţie, o prinţesă imaginară. Posibil, dar faptul că a dedicat lucrarea Prinţesei Edmond de Polignac, te poate pune pe gânduri.
Deşi concertul de flaut a fost compus în maniera modernă a secolului XX, Jacques Ibert nu s-a lăsat furat de ultimele cuceriri ale tehnicii de compoziţie din acea vreme, ba chiar s-a ţinut la distanţă, spunând că muzica adevărată apelează singură la procedee atunci când are nevoie. Concertul său de flaut este un exemplu tipic de convieţuire a clasicului cu modernul. L-a compus între anii 1932 şi 1933 şi i l-a dedicat flautistului Marcel Moyse, fost student al legendarului Paul Tafanel, mare maestru al flautului. Moyse l-a cântat în premieră în februarie 1934, la Paris, dar nu l-a interpretat prea des în cariera sa datorită marilor dificultăţi tehnice pe care le are partitura solistă. Nici orchestra nu are o sarcină uşoară după cum se va vedea vineri seara. Frumuseţea magică a acestui concert se datorează faptului că Ibert a ales cu măiestrie temele şi desfăşurările discursului sonor, în aşa fel încât să se potrivească cu calităţile şi particularităţile expresive atât ale instrumentului solist cât şi ale celor din orchestră. Vom asculta acest concert în interpretarea flautistei Cristina Bojin.
Poemul simfonicUcenicul vrăjitor” scris de Paul Dukas în 1897, este inspirat de un text al lui Goethe, care la rândul lui s-a inspirat după un episod din lucrarea Philopseudes de Luciano di Samosata. Iată pe scurt povestea care este interesantă şi instructivă, ea devenind cu timpul sursă de proverbe sau pilde moraliste pentru diferite popoare. Povestea începe cu un vrăjitor care intenţionând să plece pentru un timp din atelierul său de vrăjitorii, îi spune ucenicului său să cureţe atelierul. Acesta foloseşte o incantaţie a maestrului pentru a da viaţă măturii care să lucreze în locul său şi chiar reuşeşte. Dar când vede că mătura, din prea mult zel, inundă camera şi mai face şi alte stricăciuni, ucenicul încearcă să o despice cu o secure, dar în felul acesta dă naştere la încă o mătură care se alătură celeilalte în dansul de distrugere al atelierului. Se întoarce maestrul vrăjitor şi astfel dezastrul este oprit. Morala este clară şi directă: nu încerca să începi un lucru pe care nu ştii cum îl vei sfârşi. Walt Disney, în 1940, a făcut un film de desene animate, Fantezia, în care un episod este ilustrat exact cu această povestire, muzica fiind luată din lucrarea lui Dukas. După acest film în lexiconul literar şi jurnalistic al mai multor ţări, expresia de ucenic vrăjitor a rămas ca definind o persoană iresponsabilă, care pune în mişcare lucruri pe care nu le stăpâneşte.
Despre poemul simfonic „Till Eulenspiegel”Op. 28, de Richard Strauss, se poate vorbi foarte mult, fiind o capodoperă a umorului şi ironiei exprimate prin arta sunetelor. Strauss, ca un bun bavarez, serveşte societăţii sale o lecţie straşnică, râzând de convenţii, academism, de superfilosofiile care înclină şi apasă muzica. Till ştrengarul descinde din vechile povestiri populare germane, este un spirit sclipitor, dar în acelaşi timp un răzvrătit care provoacă farse şi daune celor proşti, avari, răi şi încrezuţi. Strauss a decis să-l împrumute pe erou pentru a scrie o operă, dar după primul act a decis să renunţe şi a transformat totul într-un poem simfonic, devenind astfel unul din cele mai celebre ale lumii muzicale. Măiestria lui ne face să înţelegem ce înseamnă ideea de timp comprimat în muzică, pentru că se desfăşoară un număr mare de evenimente sonore într-un timp scurt, pentru care a decis să folosească forma de rondo, împreună cu tehnica variaţională. Totul este aplicat cu mare măiestrie, deoarece descoperim mereu noi ipostaze armonice, agogice, ritmice şi mai ales o coloratură instrumentală de mare efect. Deşi este o muzică programatică, Strauss nu a dorit să prezinte amănunţit aventurile şi farsele eroului său, dorind ca publicul să participe cu imaginaţia sa. Mult mai târziu el s-a destăinuit, arătând pas cu pas ce evenimente doreşte să ilustreze prin muzică. Till trece călare, ţanţoş, printr-o piaţă spărgând oalele precupeţelor, apare apoi în straie de predicator smerit cu o figură ipocrită, se aruncă în aventuri amoroase, se amestecă cu studenţii, îi încurcă pe profesori, îşi bate joc de tot şi de toate până este prins, judecat şi osândit la moarte. El este Păcală din povestirile noastre de tinereţe. Muzicologia a putut analiza măiestria acestui compozitor, care la 31 de ani a reuşit să realizeze o partitură orchestrală extraordinară, să folosească la maximum mijloacele pe care le oferă instrumentele şi să creeze efecte pentru a exprima elocvent şirul de întâmplări hazlii trăite de erou. Finalul aventurilor lui Till nu trebuie să ne întristeze pentru că Strauss ne oferă un epilog unde ultimul zâmbet al ştrengarului ne asigură că el rămâne în conştiinţa oamenilor şi că spiritul liber nu moare niciodată. Poemul însuşi poartă amprenta veşnicei tinereţi.
Mircea Tătaru