Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro

Concert Simfonic Haoran Li

Detalii spectacol

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 4 ani si 3 luni
Vizualizari
542

Reprezentari

DataOraLocatie
Vineri 9 martie 201819:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare spectacol

Concertul simfonic din 9 martie va fi condus de maestrul Haoran Li şi conţine următoarele lucrări — Uvertura la opera Flautul fermecat K.V. 622 de Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul pentru vibrafon şi orchestră The Traveling Carnival de Joe Porter şi Simfonia nr.1 în do minor op.86 de Johannes Brahms.

Uvertura la opera Flautul fermecat este o pagină strălucitoare a genialului compozitor, plină de dinamism, contraste şi o minunată demonstraţie de contrapunct. Sunt celebre primele trei acorduri, solemne, despre care se spune că erau simboluri masonice. De altfel, întreaga operă pare a fi o mare alegorie a credinţelor şi ritualurilor masonice pe care le cunoştea, pentru că din 1784 el a fost acceptat într-o Lojă Masonică. Se poate spune că această operă i-a schimbat viaţa din punct de vedere financiar. Înainte de a o compune, condiţiile sale de viaţă erau disperate, oricâte lecţii şi concerte dădea nu reuşea să acopere cheltuielile pentru casă şi pentru medicamentele şi tratamentele soţiei sale, care era bolnavă. Nu simbolurile de care aminteam mai sus l-ar fi ajutat a se echilibra financiar, ci probabil a fost sprijinit şi mai bine pus în valoare. Au fost de asemenea promovate cu mai multă vigoare creaţiile sale.

Noutate pe scena Capitol, lucrarea concertantă a lui Joe Porter ne dezvăluie un om dedicat percuţiei. Porter este născut în Canada. Fiind foarte bun percuţionist, compozitor şi profesor, predă la Conservatorul din Lethbridge la clasa de percuţie. Dirijează diferite ansambluri, organizează ateliere muzicale şi bineînţeles, compune. A compus 3 concerte pentru percuţie, solouri, duete şi mai multe piese pentru diferite ansambluri. A scris şi două manuale de studiu pentru percuţie. Solistul concertului este percuţionistul Doru Roman.
La tobe se va afla Daniel Jumugă Cuibaru.

La finalul concertului vom asculta prima simfonia a lui Brahms, pe care unii muzicieni, în special Hans von Bűlow, o denumeau a zecea simfonie beethoveniană. Se spune că Brahms a fost pe jumătate plăcut impresionat, pe jumătate iritat de atare afirmaţie. Simfonia a avut un lung proces de gestaţie, din 1855 până în 1876. Nu s-a grăbit. Avea 44 de ani şi Beethoven compusese deja 8 din cele nouă simfonii. Nu avea de gând să intre în competiţie cu titanul, ba chiar spunea prietenilor — „N-aveţi idee ce înseamnă să auzi în spatele tău sunetele unui uriaş ca Beethoven”.
Simfonia I nu a fost rezultatul unei acţiuni artistice demonstrative, ci un genial proces de ilustrare sonoră a frământărilor romantice, un efort creator de comunicare artistică a noilor idealuri romantice. Chiar ansamblul orchestral folosit de compozitor este de tip romantic, în schimb se menţine echilibrat din punctul de vedere al sonorităţilor, de multe ori preferând expresivităţi clasice. De remarcat este faptul că procesele conflictuale, atât de îndrăgite spiritului romantic, se desfăşoară cu predilecţie în părţile extreme ale lucrării.

Filtre spectacol

Perioada: Astazi, Saptamana curenta, Luna curenta

Anunt Platina KS Language Centre

KS Language Centre din Giroc - tel. 0753.801.328 - prof. dr. Karina Schwarz - organizeaza cursuri de limba engleza, germana si romana pentru adulti si copii in Timisoara