Timisoara - Vineri 19 aprilie 2019 - 08:00
5°C
-
ceață
Timisoara
Temperatura 5°C Presiune 1.027 hpa Umiditate 100 % Viteza vant 2.1 m/s Directie vant Nord-Est (50°) Actualizat 07:52
Facut de timisoreni pentru timisoreni
Anunt Diamant Imperial Dent Clinic
Imperial Dent Clinic din Timisoara - iti oferim serviciile stomatologice de urgenta sau cu programare într-un mediu prietenos și îngrijit, printr-un mod cât mai eficient. Înțelegem că mulți oameni se simt îngrijorați în ceea ce privește vizita la medicul dentist și am ajutat mulți pacienți să depășească acest obstacol pentru a...https://www.imperial-dent.ro/
Concert simfonic sub bagheta dirijorului John Landor (Anglia)
Descriere
Vineri, 1 februarie 2019, ora 19, Sala CapitolCONCERT SIMFONIC
Dirijor: JOHN LANDOR (Anglia)
Solist: ALEXANDRU MIHAI BOTA (Anglia) – violă
Invitați: LUCIAN PETRILA – vioară
GABRIELA PETRILA – vioară
ALEXANDRA GUȚU – violoncel
Program:
F. MENDELSSOHN Uvertura Hebridele, Op. 26
E. ELGAR Introducere și Allegro, Op. 47
G. ENESCU Piesă de concert pentru violă și orchestră
J. BRAHMS Simfonia nr. 2 în Re major, Op. 73
În prima zi a lunii februarie se va desfăşura un nou concert simfonic pe scena sălii Capitol. Programul alcătuit împreună cu maestrul John Landor, dirijorul concertului, cuprinde Uvertura „Hebridele” op.26 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Introducere şi Allegroop.47 de Edward Elgar, Concertstück pentru violă şi orchestră de George Enescu şi Simfonia a II-a în re major op.73 de Johannes Brahms.
Prima vizită a lui Mendelssohn în Anglia, în 1829, a prilejuit naşterea Simfoniei nr.3 — Scoţiana şi Uvertura „Hebridele”. În aceste insule scoţiene compozitorul a fost impresionat de grota lui Fingal, o peşteră lungă de 11 metri şi cu o adâncime de 61 şi al cărei tavan se sprijină pe piloni de bazalt. Primul ei titlu a fost Insula singuratică, dar mai apoi, odată cu revizuirile succesive, a primit numele de Grota lui Fingal, sau simplu — Hebridele. Dilema circulaţiei ambelor denumiri pe afişele de concert se datorează primului editor, care a hotărât că Grota lui Fingal este un titlu mai sugestiv, mai direct, faţă de Hebridele care i se părea prea general, prea ambiguu. Primele schiţe au fost efectuate la Roma în 1830, dar munca la uvertură a mai continuat încă trei ani. Compozitorul nu era mulţumit din cauza faptului că muzica nu reuşea să transmită complexitatea sentimentelor resimţite. Premiera a fost în 1832, la Londra, într-un concert în care a fost programată şi Uvertura „Visul unei nopţi de vară”.
La concertul inaugural organizat cu ocazia reformării Orchestrei Simfonice din Londra, programul a fost alcătuit în întregime cu lucrări ale lui Elgar.
Atunci, la 8 martie 1905, în sala Queen`s Hall a London Symphony Orchestra, s-a auzit pentru prima oară Introducere şi Allegro pentru cvartet şi orchestră de coarde, lucrare compusă special pentru acel eveniment. Compozitorul a dorit să pună în valoare virtuozitatea orchestrei de coarde. La scurt timp după premieră, lucrarea a devenit celebră, fiind considerată de critică o capodoperă. Este o variantă reconsiderată a vechilor Concerto Grosso din perioada preclasică. Uneori cvartetul solistic se alătură orchestrei, şi doar în cazuri foarte izolate cântă aceleaşi note precum orchestra acompaniatoare. Părţile dificile de la cele două viori ne arată că Elgar a fost şi el violonist. Concertul inaugural a fost dirijat de Elgar. Lucrarea pe care o vom asculta a fost dedicată profesorului de muzică Samuel Sanford de la Universitatea din Yale, Statele Unite, care în vara lui 1905 i-a acordat lui Elgar titlul de doctor în muzică.
Cvartetul de coarde solistic va fi alcătuit din violoniştii Lucian şi Gabriela Petrila, violistul Alexandru Mihai Bota şi violoncelista Alexandra Guţu.
În anul 1905, după imensul scandal iscat în cercurile muzicale franceze, pentru eliminarea prematură a lui Maurice Ravel din concursul de compoziţie „Premiul Romei” după a şasea încercare, Gabriel Faure a devenit directorul vestitului conservator din Paris. Printre multele iniţiative şi schimbări operate, el a instituit şi un concurs intern de interpretare în cadrul conservatorului. În 1906 Faure l-a rugat pe George Enescu, care era în juriul concursului, să compună o lucrare pentru violă care să fie un test pentru concurenţii de la acest instrument. Astfel s-a născut această piesă de concert — Concertstück. Au mai fost compuse piese pentru diferite instrumente, special pentru a fi interpretate în concurs, dar singura rămasă în repertoriul curent a fost lucrarea lui Enescu. Mai apoi el a dedicat-o lui Théophile Laforge, profesor de violă la conservatorul din Paris. Printre problemele puse în faţa interpretului se numără dificultăţile tehnice, calităţile muzicale, experienţa şi nu în ultimul rând memoria, datorită frazelor repetitive în continuă schimbare. Piesa a devenit celebră, şi se găseşte în repertoriul tuturor violiştilor de valoare. Ea este produsul evident a două culturi — cea românească şi cea franceză.
Solist va fi violistul Alexandru Mihai Bota.
Pastorala lui Johannes Brahms, cum mai este denumită Simfonia a II –a, este o simfonie plină de iubire pentru frumos, natură şi om. Este o creaţie fără stridenţe, are tonuri catifelate, are lumină şi multă armonie interioară. Poate fi considerată o replică echilibrată şi lucidă la procedeele cromatice şi la impulsivitatea ce caracterizează unele lucrări ale lui Wagner şi Liszt. Doar în subsidiar întâlnim accente eroice sau anumite impulsuri explozive, doar atât cât să ne amintească că suntem într-o perioadă romantică. Prin prisma sistemului simfonic brahmsian, ca unitate, stil, echilibru şi proiecţia spre exterior a afectivităţii, simfonia este o paradigmă a universului lui Brahms. Ea a avut la premieră, la Viena, în decembrie 1877, un succes răsunător. Nu acelaşi efect l-a avut la Leipzig, două săptămâni mai târziu, la 10 ianuarie 1878, când unii critici scriau că aveau mai multe pretenţii de la această a doua simfonie a lui Brahms. Ei nu vedeau nimic genial în această lucrare, lucru infirmat de compozitorul Paul Dukas, la prima ei audiţie în Franţa, când acesta vorbea despre impresionanta măsură a originalităţii lui Brahms. Timpul este cel care judecă corect, şi el a dat dreptate lui Dukas. De fapt, la Leipzig a fost singura dată când simfonia a înregistrat critici, pentru că din februarie 1878, la Amsterdam, Düsseldorf şi apoi marile oraşe europene, până la cariera ei mondială, execuţia ei pe scenele de concert a fost apreciată ca eveniment muzical de frunte.
Mircea Tătaru
