Referendum pentru familie
Timisoara

Concert vocal-simfonic

Concert vocal-simfonic

Detalii

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 4 ani si 11 luni
Vizualizari
975

Voteaza & Distribuie

Descriere

Vineri, 17 octombrie 2014, ora 19
Sala Capitol


CONCERT SIMFONIC
Dirijor: HORIA ANDREESCU
Solistă: SARAH CHRISTIAN (Germania)– vioară
P.I. CEAIKOVSKI Uvertura 1812 în Mi bemol major, Op. 49
D. ȘOSTAKOVICI Concertul pentru vioară și orchestră nr.1 , în la minor, Op.77
S. RACHMANINOV Dansurile simfonice, Op. 45


Al treilea concert simfonic al noii stagiuni îl are ca dirijor invitat pe maestrul Horia Andreescu care a propus un program cu trei compoziţii ale unor creatori ruşi.
Vom asculta Uvertura 1812, de P.I. Ceaikovski, Concertul pentru vioară şi orchestră nr.1 în la minor op.77 de Șostakovici şi Dansurile simfonice op.45 de Serghei Rahmaninov.
Uvertura 1812, scrisă de Ceaikovski cu prilejul sfinţirii Catedralei din Moscova, descrie victoria armatei ruse asupra armatelor lui Napoleaon. Ca într-un scenariu de film se poate imagina cum la început, într-o atmosferă de imn liturgic, este invocat ajutorul divin pentru eliberarea de sub ocupaţia franceză care invadase Moscova în septembrie 1812. Se aude imnul francez — Marseilleza — o licenţă artistică, deoarece abia în 1870 cântecul a devenit imn al Franţei. La fel, imnul ţarist pe care-l auzim la sfârşitul lucrării, care a fost adoptat doar în 1833. Urmează bătălia, unde auzim frânturi din acest imn şi, de asemenea, părţi din fanfara trupelor călare ale ţarului. La sfârşit se aud salve de puşcă şi lovituri de tunuri care marchează victoria şi izgonirea armatelor franceze.
Wolfgang Amadeus Mozart, a fost printre primii compozitori, chiar dacă îl denumim etalonul clasicismului muzical, care a considerat forma ca element subordonat conţinutului de idei şi sentimente ale unei opere de artă. Deşi nu a fost un revoluţionar, a păstrat formele clasice intervenind curajos în a schimba unele convenţionalităţi atunci când a simţit nevoia. După două secole, Şostakovici, în primul său concert pentru vioară, scapă de toate reminiscenţele formei clasice concertante adoptând o structură originală şi interesantă. Trebuie să menţionăm că această lucrare, care inițial a fost publicată cu numărul de opus 99, este printre pirmele lucrări concertante ale compozitorului aparținând celei de a doua jumătăți a perioadei de creaţie, după Simfonia a IX-a. Concertul este alcătuit din patru părţi — Nocturnă, Scherzo, Passacaglia şi Burlesca. Între ultimele două mişcări, compozitorul a introdus cadenţa viorii solistice, care, prin proporţiile ei, se constituie ca o parte independentă. Cât de departe suntem de vremurile în care compozitorii lăsau cadenţa la iniţiativa interpreţilor! Cu toate că acest concert nu este un mănunchi de virtuozităţi solistice precum în concertele lui Nicolo Paganini, partitura solistă este foarte dificilă. Suntem siguri că marele violonist David Feodorovici Oistrah, căruia i-a fost dedicată lucrarea, şi-a adus o contribuiţie importantă atât la cadenţă cât şi la partea viorii soliste. El a interpretat concertul în premieră la Leningrad în octombrie 1955, cu nu mai puţin celebrul Evgheni Mravinski la pupitrul dirjoral. În seara de vineri, solistă va fi violonista Sarah Christian.
După pauză vom asculta ultima compoziţie a lui Serghei Rahmaninov, „Dansuri simfonice” op. 45, lucrare audiată de timişoreni în premieră în 2004. Compozitorul, care se afla de mulţi ani stabilit în America, făgăduise marelui dirijor Eugene Ormandy o lucrare pe care acesta să o interpreteze la pupitrul orchestrei Philadelphia, orchestră pe care o aprecia în mod deosebit. Chiar la final încă nu era decis cum să o intituleze: Dansuri fantastice, simplu Dansuri, sau Dansuri simfonice. Luând în considerare că era aproape de finalul vieţii, putem considera că această ultimă creaţie are părţi cu adevărat nostalgice pentru Rusia pe care o părăsise demult, dar pe de altă parte întâlnim în rest o extraordinară vigoare, o vitalitate ritmică deosebită. Intensitatea dinamică ne duce pe alocuri spre un peisaj spiritual destul de macabru, pentru ca în ultima parte, motivul său preferat, pe care-l întâlnim şi în alte lucrări, Dies Irae, să celebreze victoria binelui asupra răului şi să înţelegem mai bine cuvintele scrise pe ultima pagină a manuscrisului: Îţi mulţumesc Ţie, Doamne. Lucrarea a fost compusă iniţial pentru două piane, varianta orchestrală fiind realizată în 1940. Această versiune este bineînţeles mult mai colorată şi dramatică pentru că Rahmaninov ştia să folosească aparatul orchestral, în mod special acum, spre final, când devenise foarte meticulos în a distribui rolurile tuturor instrumentelor. La o săptămână de la moartea sa, survenită în martie 1943, a sosit o scrisoare trimisă de la Moscova, semnată de 11 dintre marii muzicieni ruşi, în care erau relatate pregătirile ce i se făceau cu ocazia apropiatei sale aniversări de 70 de ani. O scrisoare de reapropiere, împăcare şi recunoaştere a valorii. Era prea târziu! Această apreciere devenită postumă este valabilă şi azi. Noi vom asculta ultimul act al testamentului său muzical — Dansurile simfonice.
Mircea Tătaru