Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro

Cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont când lansezi un magazin online

Cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont când lansezi un magazin online

Detalii

Categorie
Stiri Tehnologie
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Vizualizari
704

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Site-urile destinate comerțului electronic nu mai sunt de multă vreme lansate ca experiment sau nișă, ci reprezintă programe complexe, susținute de soluții hardware și software profesionale care urmăresc atragerea unui număr cât mai mare de utilizatori și oferirea unei experiențe atractive.

Dacă vrei să te alături comunității de eCommerce, e momentul să afli că decizia de a lansa un magazin online trebuie să țină cont de o serie de factori. Pentru a-ți veni în ajutor, am pregătit o listă asupra căreia merită să te oprești:

  1. Utilizarea unei platforme eCommerce certificată prin utilizarea de către importanți retaileri la nivel global – precum Magento, de exemplu, preferată de peste 25% din magazinele online la nivel global – și suficient de flexibilă și scalabilă pentru a permite găzduirea celor mai interesante idei posibile.
  2. Realizarea unui website optimizat pentru experiența perfectă a vizitatorilor de pe orice tip de dispozitiv, mobil sau desktop.
  3. Alegerea unor soluții avansate de protecție, cum ar fi servere dedicate cu securitate sporită – opțiunea găzduirii site-ului pe un server dedicat este cea mai bună în materie de securitate pentru că, spre deosebire de soluția serverelor partajate, problemele de securitate ale site-urilor vecine nu există și nu pot afecta site-ul.
  4. Alegerea unui nume de domeniu și a unei extensii care să cucerească de la prima vedere a url-ului – dacă magazinul online se adresează unei categorii țintă cum ar fi românii, focalizarea pe detalii despre domeniile.ro este un bun început.
  5. Crearea unui conținut atractiv, original, care să pună în valoare produsele și serviciile oferite; este de luat în considerare și crearea unei secțiuni de blog care să furnizeze informații de ultimă oră din industrie, dar și să acorde posibilitatea vizitatorilor interesați să-și expună opiniile, ideile sau propriile experiențe.
  6. Conectarea site-ului la social media – platforme precum Facebook, Instagram sau Twitter sunt cele mai puternice instrumente de publicitate online în prezent.
  7. Dezvoltarea unei strategii de captare a atenției publicului prin lansarea de competiții și promoții oferte la achiziționarea produselor sau serviciilor – lansarea unui magazin online trebuie să fie o ocazie specială, un eveniment pe care publicul țintă îl așteaptă cu nerăbdare.
  8. Expunerea unor mărci consacrate sau asocierea cu acestea pentru câștigarea încrederii consumatorilor – un brand necunoscut câștigă anevoios cotă de piață, căci e nevoie de timp și de experiențele satisfăcătoare ale cât mai multor clienți pentru a cuceri un minim segment de piață; o cale mai scurtă este recomandarea prin asocierea cu o marcă de notorietate sau cu un magazin cunoscut, pentru a beneficia de o intrare ceva mai ușoară pe piață.
  9. Plasarea căsuțelor de logare pe site, căutare în site și a coșului de cumpărături una lângă cealaltă – asocierea nu este întâmplătoare: cel care caută în site dorește, cel mai probabil, să fie parte din comunitatea acelui site la un moment dat, astfel încât plasarea de comenzi devine un reflex natural asociat. Pentru ca experiența unitară a vizitatorului interesat să fie cât mai frumoasă, căsuțele de maxim interes ar trebui să fie plasate una în apropierea celeilalte.
  10. Utilizarea de link-uri către site-uri specializate în studii online – pentru efectuarea de analize ale performanțelor produselor (reviews), lansarea de clasamente de către experți în domeniu care pot oferi consiliere de calitate.
  11. Alegerea extrem de atentă a bannerelor publicitare și a mesajelor pe care acestea le propagă – ideal ar fi să apară în completarea prezentărilor pe care site-ul le găzduiește deja sau să ajute la lămurirea ori reamintirea unor aspecte esențiale.
  12. Afișarea unor imagini, materiale video, logo-uri care să atragă atenția potențialilor clienți și să le provoace curiozitatea de a vizita domeniul respectiv.
Pentru a fi cu adevărat un succes, lansarea unui magazin online se cuvine să vină ca o încununare a eforturilor concentrate pe o strategie complexă de creare, găzduire și promovare a unui website de calitate. Diferența constă în detalii, iar o afacere nouă în mediul online trebuie să atragă prin aerul proaspăt pe care îl aduce unui mediu puternic concurențial, în care fiecare prezintă în prim plan ce are mai bun de oferit.

Sursa foto: piqsels.com/en/public-domain-photo-jrrbs

Anunt Diamant Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat

Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
https://musatoiu.com