Timisoara

Copiii si tinerii sunt invitati sa participe la Balul Vienez de la Timisoara

Detalii

Categorie
Evenimente parinti si copii
Modificat
acum 9 luni si 2 saptamani
Vizualizari
991

Voteaza & Distribuie

Descriere

Până la sfârșitul lunii septembrie copiii și tinerii din Timișoara și din regiunea de vest sunt invitați să se înscrie la cursurile de dans oferite de organizatorii Balului Vienez de la Timișoara în vederea participării la acest eveniment unic care se desfășoară în fiecare an în Timișoara.
Anul acesta, Balul Vienez de la Timișoara va avea loc pe data de 25 noiembrie în Sala Teatrului Național Timișoara, iar organizatorii promit o ediție specială din trei motive. În primul rând se sărbătoresc cinci ani de când acest eveniment caritabil de înaltă prestanță are loc în orașul nostru. Aceasta coincide cu sărbătorirea a 300 de ani de la nașterea a ceea ce noi numim acum „Mica Vienă”, astfel că vom avea invitați de marcă din Austria. Nu în ultimul rând, vom sărbători faptul că Timișoara a fost desemnată Capitală cultural europeană pentru 2021.

Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-24 de ani sunt invitaţi să se înscrie pentru a fi selectați ca debutanți. Timp de o lună, aceștia vor urma un curs alături de doi dintre cei mai distinși antrenori de dans din România, Diana și Raul Avram. În urma selecției, vor fi desemnați 48 de debutanți care vor continua pregătirile până în seara balului, când vor dansa în Sala Teatrului Național. Tinerii, ca viitori debutanți, se pot înscrie aici http://balul-vienez.ro

La Balul Vienez se pot înscrie şi copii, cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani. Timp de o lună, ei vor urma un curs inițial de dans sub îndrumarea coregrafilor. După încheierea cursului inițial va avea loc o selecție în urma căreia vor fi desemnate minim 10 perechi de “minidansatori”. Acestea vor pregăti o coregrafie pe care o vor prezenta ulterior în fața audienței din seara evenimentului. Părinții își pot înscrie copiii ca minidansatori la bal pe acest link – http://balul-vienez.ro

„Balul Vienez are trei scopuri principale: caritabil, cultural si educațional. Copiii și tinerii care se înscriu la cursurile de dans oferite de noi învață elemente de dans, eleganță și postură, practic li se cultivă dragostea de frumos. Cei selectați vor avea șansa unică de a experimenta atmosfera balurilor de altădată. Îi așteptăm cu mare drag și în acest an,” declară Ioana Hațegan, organizatoarea Balului Vienez de la Timișoara.

Prin programul educațional oferit de organizatori, în cei patru ani de existență, peste 1000 de tineri și copii au fost inițiați în arta dansului, a manierelor de societate și a istoriei locale. La ultima ediție 48 de tineri și 54 de copii au fost selectați ca debutanți, respectiv mini-dansatori , în programul artistic al Balului Vienez de la Timișoara. Mulți dintre foștii debutanții se reîntorc la Balul Vienez de la Timișoara ca voluntari, ajutând la organizarea edițiilor următoare.

Despre Balul Vienez de la Timișoara

Balul Vienez de la Timișoara a luat ființă în anul 2012 ca și eveniment cultural caritabil menit să adune comunitatea oamenilor de afaceri vorbitori de limbă germană alături de oamenii de afaceri autohtoni pentru ca împreună să susțină o cauză socială.
Balul Vienez de la Timișoara este al 31-lea bal recunoscut la nivel mondial de către Primăria din Viena și se organizează sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei. Printre cei 350 de invitați, evenimentul este onorat prin participarea reprezentanților ambasadelor, consulatelor, familiilor regale, a instituțiilor locale și a investitorilor prezenți pe piața din România, precum și reprezentanții Primăriei din Viena.

Balul Vienez de la Timișoara este un eveniment cultural, educațional și social, care, de la an la an, face o diferență din ce în ce mai mare în comunitatea locală și nu numai. Banii strânși la acest eveniment se îndreaptă spre proiectele susținute de organizația internațională United Way Romania, filiala de Vest.