Timisoara

Copilaria lui Chopin - spectacol de teatru pentru intreaga familie

Copilaria lui Chopin - spectacol de teatru pentru intreaga familie

Detalii

Social links
Categorie
Evenimente parinti si copii
Modificat
acum 3 saptamani si 2 zile
Vizualizari
145

Voteaza & Distribuie

Descriere

Moș Nicolae pregătește surprizele pentru toți copiii!
Pentru copiii și părinții din Timișoara, are în tolbă o premieră excepțională a Teatrului Odeon!

În premieră la Timișoara sosește în cadrul proiectului național educativ „Caravana cu povești” spectacolul de teatru pentru copii „Copilaria lui Chopin”. Spectacolul face parte din proiectul Clasic e fantastic – Copilăria marilor muzicieni al Teatrului Odeon București și este un proiect compus din cinci spectacole de teatru şi muzică ce se adresează copiilor între 5 şi 10 ani. Este singurul proiect educativ prin și cu muzică adresat copiilor.

Copilăria marilor muzicieni este un ciclu de spectacole de teatru muzical în care personaje deja îndrăgite de copii – bătrânul șobolan Sol, stră-stră-strănepoţii lui, șoriceii Sică și Rică împreună cu pisica Lola evocă cele trăite şi văzute în timpurile când au locuit în vioara lui Vivaldi, în orga lui Bach, în camera de studiu a lui Beethoven, în biblioteca lui Mozart şi acum, în pianul lui Chopin.

Povestea spune că doi şoricei Sică şi Rică au trăit, pe rând, în vioara lui Antonio Vivaldi, în orga lui Johann Sebastian Bach, în biblioteca lui Wolfgang Amadeus Mozart, în clavecinul lui Ludwig van Beethoven, în pianul lui Frédéric Chopin…
Tatăl lui Frédéric Chopin era francez, mama poloneză, amândoi mari amatori de muzică. Când copilul are abia o lună, familia se mută la Varşovia şi deschide un pension de băieți solicitat de cele mai bune familii din oraș.

Muzica era o parte importantă a unei educații alese… În fiecare casă era cel puţin un pian şi cineva care să cânte la el, “uneori chiar excelent” după cum remarcau ziarele vremii. Pani Justina, mama lui Frédéric cânta destul de bine la pian. Dădea lecţii de muzică şi în pension era angajat şi un profesor de dans. Justina acompania micii dansatori care interpretau cele mai populare dansuri ale vremii – valsul, mazurca, poloneza.

Micuţul Frédéric era mereu sub pian şi nu numai că asculta cu încântare dar curând, a încercat să şi scrie pagini muzicale asemănătoare acelora pe care le auzea. Prima mazurcă a scris-o în 1817, cand avea doar 7 ani la doar un an după ce începuse şi el să ia lecţii de pian. Urmează alte mazurci, polci, valsuri…

Pe aceste melodii Sică, Rică şi Lola învață şi ei cu mare bucurie să danseze. Copilul era talentat şi la scris. La 6 ani alcătuia mici poezii pe care le nota pe manşetele ziarelor sau pe hârtia de împachetat sandvişuri. Frédéric Chopin este considerat astăzi cel mai mare muzician polonez şi unul dintre cei mai apreciaţi compozitori în întreaga lume. Marea sa iubire a fost pianul, instrumentul pentru care a scris toate minunatele sale pagini muzicale.

Așadar, aveți toate motivele să veniți la spectacol: veți descoperi mai multe despre viata și năzdrăvăniile din copilăria lui Frédéric, veți învăța pași de vals, veți râde din toată inima și vă veți bucura de muzică clasică în concert. Moș Nicolae vă așteaptă la teatru!

Spectacolul va avea loc în data de 6 Decembrie 2016.
Ora: 18:00
Vârstă copii recomandată: 5-10 ani
Locatie: Sala Capitol a Filarmonicii Banatului Timisoara

Prețul biletului este de 30 de lei (menționăm că pe un bilet poate sa intre o singură persoana; pentru siguranța tuturor spectatorilor în caz de pericol, conform legislației în vigoare, nu se permite sa fie ținuți în brațe copii).

Bilete sunt disponibile online pe site https://ove.ro/copilaria-lui-chopin(Randurile 1 – 6 parter) si in curand si la casieria Teatrului National.