Timisoara

Craciunul Pentru Voi

Paisie Lugojanul, „povestit” la DNA de fostii angajati ai centrelor educationale

Detalii

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 3 ani si 11 luni
Vizualizari
456

Voteaza & Distribuie

Descriere

Crăciunul “Pentru Voi”

În apropierea Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, Fundaţia „Pentru Voi” a pregătit un program special pentru ca beneficiarii săi să se bucure de atmosfera binecuvântată a Crăciunului.

Pregătirile au început încă de săptămâna trecută, când beneficiarii au avut posibilitatea, în funcţie de confesiunea lor religioasă şi de dorinţa acestora, să se spovedească şi să se împărtăşească, Părintele Claudiu Roşoiu de la Parohia Ortodoxă din Freidorf venind în centrele de zi ale Fundaţiei „Pentru Voi” pentru a-i binecuvânta cu Sfintele Taine, pe cei de confesiune ortodoxă. Tot săptămâna trecută, au fost decorate pentru Crăciun cele 3 centre de zi şi cele 6 locuinţe protejate ale Fundaţiei „Pentru Voi”.

Marţi 16 decembrie, „Pentru Voi” va păstra tradiţia celor 18 ani de activitate şi va organiza Serbarea de Crăciun pentru cei 200 beneficiari ai săi, persoane cu dizabilităţi intelectuale şi familiile lor, eveniment care va avea loc la Hotel Aurora începând cu ora 16:00. Programul serbării va fi susţinut de beneficiarii fundaţiei, de Corul Bisericii Ortodoxe din Freidorf, precum si de formaţia Valică de la Timişoara. Dansul se va face în ritm de Zumba alături de instructorul sportiv Melania Omescu, iar surprizele nu vor întârzia să apară din tolba Moşului.

Miercuri 17 decembrie, Fundaţia „Pentru Voi” va dărui, la fel ca în fiecare an, pachete de Crăciun tuturor celor 200 beneficiari ai săi. Pachetele, in valoare de 60 lei fiecare, conţin 1 kg de cârnaţi, un caşcaval, 1 cozonac, 1 paine, 3 kg de fructe şi multe dulciuri.
Douazeci de familii cu situaţie materială foarte dificilă vor primi pachete suplimentare care vor conţine: un ciolan fara os, 1 kg de telemea, o tobă si un salam uscat.


În perioada 24 decembrie – 05 ianuarie, centrele de zi “Orizonturi Noi”, „Ladislau Tacsi” şi „Împreună” vor fi închise. Cele 6 locuinţe protejate vor funcţiona normal, iar cei 30 de beneficiari vor avea parte de un program deosebit cu plimbări în centrul Timişoarei, vizite la prieteni, participare la slujba de Crăciun şi binenţeles mese de sărbătoare, de Crăciun şi Revelion.

“Mulţumim prietenilor Fundaţiei „Pentru Voi”, care şi în acest an ne-au fost alături şi ne-au ajutat să le oferim celor 200 beneficiari ai noştri sărbători frumoase. La sfârşit de an, mulţumim tuturor colaboratorilor noştri şi le urăm Crăciun binecuvântat şi un An Nou cu sănătate şi multe împliniri”, a declarat Laila Onu director executiv al Fundaţia “Pentru Voi”.

Mulţumim sponsorilor care sunt alături de noi Crăciunul acesta: Hotel Aurora, Restaurant Coloseum, Papa Sam, Fornetti România şi Nestle România.