Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Calea Aradului

Euroinstal Timisoara - boilere, centrale termice, sisteme de incalzire
https://euro-instal.ro

CS Caza, campion absolut la nationalele de powerlifting

Detalii stire sportiva

Categorie
Stiri Sport
Modificat
acum 1 deceniu si 6 luni
Apartine de
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret TIMIS (D.J.S.T.)
Vizualizari
886

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire sportiva

Clubul de powerlifting al Timișoarei, CS Caza, a dominat cu autoritate Campionatul Național, organizat în acest sfârșit de săptămână, pe „teren propriu”. În cele două zile de concurs din sala „Mircea Albu”, sportivii timișoreni au cucerit 39 de medalii, adjudecându-și și titlul pe echipe.
„Sufletul” powerliftingului timișorean, Sorin Cazacu, a fost cel mai laureat concurent al „Naționalelor” de la Timișoara. Sportivul în vârstă de 40 de ani a câștigat patru medalii de aur la categoria 120kg și a doborât trei recorduri naționale: la împins din culcat – 260 și apoi 265kg, și la total, cu 900kg. Toate aceste reușite i-au adus titlul de campion suprem al României.
„Sunt mulțumit de rezultatele clubului nostru, am devenit pentru a treia oară consecutiv campioni naționali pe echipe. Avem o echipă puternică, formată din niște băieți extraordinari. Am doborât și eu trei recorduri naționale, a fost un bun antrenament pentru mine pentru Campionatele Mondiale de Masters, din SUA, unde sper să câștig titlul suprem”, a declarat Cazacu.
Organizarea întrecerii de la Timișoara a fost una ireproșabilă, cu o aparatură de ultimă generație, fapt aplaudat de competitori, printre care și secretarul general al Federației Române de Powerlifting, Ovidiu Pănăzan.
„E poate nivelul cel mai ridicat pe care le-am înregistrat în competițiile de până acum. Mă refer la greutățile ridicate, s-au doborât o multitudine de recorduri naționale. Mă refer și la un sportiv de excepție al Timișoarei, Sorin Cazacu, care a doborât două recorduri naționale la împins din culcat. S-a văzut că și din punctul de vedere al sponsorilor, a fost un Campionat Național destul de bogat”, a declarat oficialul.
Iată lista completă a medaliilor obținute de powerlifterii timișoreni:
Sorin Cazacu – Campion Național absolut, patru medalii de aur – cat. 120kg
Adrian Cărăbaș – patru medalii de aur – cat. 59kg
Alexandru Cazacu – aur, argint, bronz – cat. 105kg
Constantin Meete – 3x aur, bronz – cat. 83kg
Ovidiu Negulici – 2x argint, 2x bronz – cat. 83kg
Dan Berinde – 3x argint, bronz – cat. 105kg.
Cristian Oproiu – argint, 3x bronz – cat. 105kg
Florin Suciu – aur, 3x bronz – cat. 93kg
Alexandru Matei – 3x bronz – cat. 120kg
Dan Pastor – aur – cat. 120kg. – decernat cu Cupa Consiliului Județean.

Anunt Diamant Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat

Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
https://musatoiu.com