Timisoara

Cu cine va intalniti in weekend la Bookfest Timisoara

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 6 ani si 7 luni
Vizualizari
788

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Cu cine vă întâlniți în weekend la Bookfest Timișoara
  • Mihai Tatulici lansează două volume cu „Povestea unui marinar deștept și cu noroc” și despre „Plăcerea de a trăi și a găti”
  • Victor Neumann face o comparație între „Conceptul de națiune la români și unguri”
  • Adriana Babeți lansează ultimul său volum Amazoanele. O poveste, un periplu printre personalitățile feminine ale literaturii universale, de la Jeanne d’Arc la Lisbeth Salander
  • Andreea Răsuceanu lansează volumul Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară

Salonul de Carte Bookfest Timișoara – ediția a III-a continuă cu noi evenimente de anvergură și în weekend.

Ziua de sâmbătă începe cu o dublă lansare a jurnalistului Mihai Tatulici la ora 11:00: Distrugătorul „Speranţa”sau povestea unui marinar deșteptși cu noroc și Plăcerea de a trăi și a găti, apărute la House of Guides Publishing Grup. Alături de autor va fi prezent profesorul Marcel Tolcea. Distrugătorul „Speranța” este o primă tentativă de a introduce în beletristica românească un gen cunoscut sub numele de „soap opera” în format politic. Cartea spune povestea unui căpitan de vapor care ajunge preşedintele unei ţări numite Românika. Totul este în tranziţie în această ţară în care obiceiurile vechi se încalecă cu cele noi şi rezultatul zilnic este o construcţie politică încropită, fără orizont şi fără succes. Volumul Plăcerea de a trăi și a găti este rezultatul călătoriilor ziaristului prin ţară şi prin lume, având astfel ocazia să descopere multe dintre mâncărurile celebre ale planetei și să le gătească pentru prieteni. Acesta este doar pretextul care a dus la apariţia acestei cărţi cu 33 de reţete care se pot prepara fiecare cam în 15 minute.

Începând cu ora 12:00 va avea loc dezbaterea „Există o politică externă comună a Uniunii Europene?”. Vor participa conf. univ. dr. Dan D. Lazea și Corina Turșie.

Tot sâmbătă, de la ora 17:00 va avea loc dezbaterea și maratonul de lecturi „Scriitori și cărțile lor”. Vor fi prezenți: Tudor Crețu, Viorel Marineasa, Bogdan Munteanu, Alexandru Potcoavă, Radu Pavel Gheo și Daniel Vighi. Evenimentul va fi moderat de Raluca Selejan.

Ultimul eveniment al zilei începe la ora 18:00, când prof. univ. dr. Victor Neumann dezbate „Conceptul de națiune la români și unguri” și lansează volumele Conceptul de națiune la români și unguri (Editura Institutul European), Essays of Romanian Intellectual History (Editura Institutul European), Key Concepts of Romanian History (volum colectiv coordonat de Victor Neumann și Armin Heinen, CEU Press, Budapesta). Alături de autor vor participa conf. univ. dr. Florin Lobonț, cercetător științific dr. Cristian Roiban (Centrul de Studii Avansate în Istorie), prof. univ. dr. Miodrag Milin.

Duminică, începând cu ora 11:00, Adriana Babeți lansează volumul Amazoanele. O poveste, apărut la Editura Polirom. Alături de Adriana Babeți vor vorbi Smaranda Vultur şi Cornel Ungureanu. Volumul are o bibliografie impresionantă și reprezintă o incursiune exhaustivă în lumea femeilor războinice, o călătorie virtuală ce pornește din Antichitate și ajunge până în secolul XXI. Printre „protagonistele” acestei povești fascinante se află Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc, dar și Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnișoara de Maupin sau Nikita, Beatrix Kiddo și Lisbeth Salander.

De la ora 12:00 va urma lansarea volumului Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, de Andreea Răsuceanu (Editura Humanitas). Autoarea îi va avea alături pe Adriana Babeţi și Cornel Ungureanu. Cartea pune Bucureştiul în centrul literaturii lui Mircea Eliade, orașul devenind aproape un personaj, atât în romanele realiste, cât şi în proza fantastică. S-a vorbit în multe rânduri despre mitologia bucureşteană instituită de proza lui Mircea Eliade, care oferă probabil cea mai completă imagine a oraşului din literatura română, în dubla sa dimensiune: capitală străbătută de semnele modernităţii, a vitezei şi reclamelor strălucitoare (precum, îndeobşte, în romanele realist-psihologice) şi oraş aproape patriarhal, cu reminescenţe din La Belle Epoque, al mahalalelor şi semnelor călăuzitoare care alcătuiesc, prin labirintul urban, un traseu misterios.

Bookfest Timișoara încheie seria de evenimente cu lansare volumului Lumea fără cer, de Virgil Birou (Editura Diacritic), ce va avea loc începând cu ora 13:30. Vor prezenta Daniel Vighi și Viorel Marineasa.

Nu în ultimul rând, Salonul de Carte Bookfest Timișoara va găzdui expoziția singurului concurs dedicat designului de carte din țară - „Cele mai frumoase cărți din România”. Aflat la a treia ediție, concursul reprezintă o platformă de dezbatere pe tema designului de carte atât pentru profesioniştii din lumea editorială, cât şi pentru designeri. Printre cărțile din expoziție se numără și o ediție bibliofilă a Vieților pustnicilor Palestinei, de Chiril de Schitopolis. Volumul este bilingv (română și greacă) și este realizat în condiții grafice deosebite, având paginile aurite. Expoziţia va putea fi vizitată pe toată perioada evenimentului.

Vizitatorii sunt așteptați cu o ofertă de circa 20.000 de volume, iar reducerile sunt în jur de 50% față de prețul de copertă. Vor fi prezente unele dintre cele mai importante edituri din țară și din Timișoara: All, Curtea Veche Publishing, Herald, Humanitas, Litera, Nemira, House of Guides Publishing, Rao, Hasefer, Univers, Univers Enciclopedic Gold, Casa, Editura Universității de Vest, Editura Universității București), dar și distribuitori precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România) și Cartea de Nisip. Nu în ultimul rând, părinții vor putea să își bucure copiii cu cele mai frumoase daruri la standurile editurilor Corint Junior și Gama.

Accesul la Bookfest cât și la evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit. Programul zilnic de vizitare va fi între 10:00-20:00.

Evenimentul este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, și este co-finanțat de Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timiș.

Bookfest Timișoara este realizat cu sprijinul Volksbank.

Partenerii acestei ediții sunt: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș; Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București; Universitatea de Vest din Timișoara.

Parteneri media: Radio Timișoara, Ora de Timiș, TVR Timișoara.