Timisoara

Cum creștem energia fizică?

Detalii

Web
www.laviniabratu.ro
Social links
Categorie
Stil de viata
Modificat
acum 3 luni si 3 saptamani
Vizualizari
981

Voteaza & Distribuie

Descriere

Cum creștem energia fizică?

Suntem peste măsură de ocupați, programați, grăbiți… Așa sunt timpurile noastre, acesta-i ritmul în care trăim acum. Că ne place sau nu, integrarea și adpatarea ne solicită un mare consum de energie fizică. Cum să ne păstrăm randamentul și cum susținem energia fizică, iată o preocupare a fiecăruia dintre noi, dintre cei atenți și preocupați de obținerea stării de sănătate și prosperitate.

Cartea ”Fii în formă”, scrisă de Jim Loehr și Tony Shwartz are ca și subiect Gestionarea energiei - cheia performanței, sănătății și fericirii. Am extras câteva idei din această carte, iar celor pasionați de subiect le recomand lectura ”cu pixul în mână!” Este o carte foarte bună…

  1. Energia fizică este o sursă de energie care susține și alimentează viața noastră. Această energie este derivată din interacțiunea oxigenului și glucozei, asta presupune o respirație bună și un aport alimentar cu glucide de bună calitate - fructe, cereale integrale, legume, leguminoase, miere. Cei mai importanți factori care reglează energia fizică sunt alimentația și respirația!
  2. Putem alege mai multe mese pe zi, sărace în calorii, dar cu un aport nutrițional ridicat, asigurând păstrarea constantă a nivelului glicemiei din sânge.
  3. Consumul de apă și lichide, eficiența hidratării are un efect determinat asupra gestionării eficiente a energiei fizice.
  4. Majoritatea dintre noi avem nevoie de 7-8 ore de somn pe noapte pentru a funcționa optim. Somnul ar fi bine să-l tratăm cu mult respect, este modul prin care sistemul nervos se adaptează optim bunei coordonări generale a întregului nostru. ”Să te culci devereme și să te trezești devereme” ne va ajuta întotdeauna la optimizarea performanței.
  5. Mișcarea fizică este o obligație față de corpul nostru și față de cei din jur. Vom arăta mai bine, vom fi sănătoși și asta este o formă de respect pentru ceilalți și pentru noi.
  6. Pentru a fi eficienți este bine să facem pauze la fiecare 90-120 de minute de activitate. Indiferent ce vom face, să fim atenți la recuperare, fie că este fizică sau intelectuală.
  7. Gestionarea stresului, iată un aspect important ce merită a fi studiat de fiecare în parte. O bună adaptare la mediu, la viața de zi cu zi, este forma prin care ne păstrăm sănătoși, timp îndelungat.

”Cele mai bune momente din viața noastră apar de obicei atunci când organismul sau mintea sunt împinse până la limită, în efortul voluntar de a realiza ceva dificil și merituos. Oricât ne-am teme de schimbare, cea mai profundă satisfacție vine din disponibilitatea noastră de a ne expune unor noi provocări și de a ne implica în noi experințe.”


Autor