Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Simion Barnutiu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice, cazane lemne
https://euro-instal.ro

Cum sa alegem si sa optimizam corect termoizolatia unei case

Cum sa alegem si sa optimizam corect termoizolatia unei case

Detalii stire

Categorie
Stiri casa si gradina
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Vizualizari
1022

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Orice cladire are nevoie de termnoizolatii dispuse pe elementele exterioare. Dar de care tip si in ce grosime este optim sa le montam sunt intrebari la care raspunsurile trebuie mai atent documentate.

Recomandarea noastra, daca bugetul permite, este sa se renunte la placarea fatadelor cu polistiren si sa se utilizeze vata bazaltica in schimb. Cateva avantaje evidente ar fi comportamentul la foc, durata de viata marita, potentialul casei de a respira nestingherita cu aceasta termoizolatie, provenienta din materiale ecologice, etc. Singurul dezavantaj ar fi costul de achizitie, care este de circa 2 ori mai mare fata de cel al unui material pe baza de polistiren. Sub casa, in zona solcurilor sau printre straturile teraselor, polistirenul extrudat este binevenit, el fiind un element optim spre a fi folosit in zonele cu risc de umiditate crescuta.

Din punct de vedere al performantelor termice, atat vata bazaltica cat si polistirenul expandat sunt foarte asemanatoare.

Cu privire la grosimile recomandate, sub casa se recomanda a se dispune cca 8 cm de polistiren extrudat, pe fatade 10-15 cm de termoizolatie, iar pe elementele din partea superioara a casei, fie ele sarpante, terase peste ultimul etaj sau plansee la baza podurilor neincalzite, se recomanda a se dispune minim 25-30 cm de termoizolatie. Aceste grosimi mari se obtin usor prin combinatia a doua sau mai multe straturi. Diferenta de grosime pe partea superioara a casei, comparativ cu grosimea termoizolatiei de pe fatada, rezida in faptul ca aerul cald se duce in mod natural in sus, cu alte cuvinte acele zone ale casei trebuie izolate mai bine, pentru a compensa acest fenomen natural.

La capitolul suprafete vitrate, acestea trebuie gandite cu atentie din punct de vedere al dimensionarilor cat si al orientarii cardinale. Tamplariile cu un coeficient U cat mai redus sunt de dorit. In general, partea de tamplarie (rama) este mai prost izolatoare termic fata de panoul termoizolant de sticla. Cu alte cuvinte, la o fereastra la care partea de rama ocupa un procent mai mare, fapt ce se intampla deseori cand tamplaria contine mai multe ochiuri, nu inseamna ca se imbunatatesc performantele termice pe acea zona, ci din contra. Astfel de masuri pentru optimizare le puteti afla de la proiectanti, inca din faza de proiect, iar masurile alese se vor reflecta prin intermediul unui certificat energetic, act necesar la receptia cladirii.

Anunt Diamant PFS Cleaning

PFS Cleaning Timisoara - curatenie industriala in Timisoara, Craiova, Targu Jiu, Turnu Severin, Oradea, Arad - alpinism utilitar, vanzare produse curatenie, curatenie pentru birouri, curatenie pentru hale, curateniedupa constructori, spalat mocheta cu monodisc
https://pfscleaning.ro