Timisoara

Cum tratăm naturist gripa și răceala

Cum tratăm naturist gripa și răceala

Detalii stire

Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 2 luni si 3 saptamani
Apartine de
DWF
Vizualizari
161

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Răceala și gripa sunt cele mai frecvente afecțiuni întâlnite în perioada sezonului rece și sunt parte din categoria infecțiilor respiratorii. O astfel de problemă te poate scoate din peisaj între 5 și 14 zile, uneori, chiar și mai mult, dacă este o gripă severă.Simptomele răcelii și cele ale gripei sunt asemănătoare, motiv pentru care cele două boli sunt, adesea, confundate. Nu uita, totuși, că sunt două afecțiuni diferite, între care trebuie făcută o distincție clară, pentru a putea fi tratate corect.

Dată fiind incidența ridicată pe care o au, în fiecare sezon rece, oamenii au descoperit o serie de remedii naturiste, care datează din vremea în care nu aveau acces la tratamentele medicamentoase. Deși sunt considerate leacuri „băbești”, multe dintre acestea te pot pune pe picioare în câteva zile. Îți prezentăm, în cele ce urmează, cele mai cunoscute tratamente naturiste care îți scurtează, considerabil, perioada petrecută la pat.

Usturoiul

Usturoiul este recunoscut drept unul dintre cele mai eficiente antibiotice naturale și, deși răceala și gripa nu se tratează cu antibiotic, are efecte benefice și în cazul acestor boli. Are efect antiinflamator și desfundă căile respiratorii, dar, pentru asta, trebuie să fie consumat crud. Nu este recomandat, însă, în cazul în care ai probleme cu stomacul și nici dacă ai tensiunea scăzută, fiindcă usturoiul are efect hipotensiv.

Ceaiul verde

Deseori, persoanele care beau ceai sunt întrebate – mai în glumă, mai în serios – dacă au răcit. Acest lucru denotă că infuzia de plante este asociată, automat, cu un remediu pentru această boală. Dintre toate, ceaiul verde este cel mai eficient, datorită conținutului bogat în antioxidanți, care fortifică sistemul imunitar și îl ajută să lupte cu boala. Ceaiul verde este recomandat a fi băut chiar și dacă nu ești răcit sau gripat, pentru că te ajută să ții boala la distanță.

Pătrunjelul


Deși mulți sunt tentați să pună lămâia pe primul loc, patrunjelul este planta cea mai bogată în vitamina C, esențială pentru buna funcționare a sistemului imunitar. De aceea, pentru a scăpa cât mai repede de răceală, nu ezita să îl mănânci crud, alături de orice mâncare.

Ananasul


Dincolo de gustul dulce și aromat, ananasul se dovedește un excelent antitusiv, dovedit chiar mai eficient decât un sirop de tuse. Indiferent dacă vei mânca fructul în sine sau vei bea suc de ananas, acest remediu îți va alina durerea și usturimea din gât, datorită calităților sale antiinflamatoare.

Mierea

Recunoscută ca un remediu universal pentru o serie de afecțiuni, mierea este eficientă și în lupta împotriva răcelii și gripei, datorită proprietăților sale antiinflamatoare și antibacteriene. O linguriță de miere, luată în fiecare zi, calmează durerile în gât. De asemenea, dacă este folosită ca îndulcitor pentru ceai, ajută organismul să se refacă rapid după răceală sau gripă. La fel de eficiente sunt și lăptișorul de matcă și propolisul, consumul lor zilnic fiind recomandat, în scop preventiv.

Ghimbirul

Proprietățile sale antivirale și antiinflamatoare îl recomandă ca un bun remediu naturist împotriva răcelii și gripei. Rădăcina cu gust pregnant poate fi consumată ca atare sau sub formă de ceai. În acest caz, poți adăuga lămâie și miere ca îndulcitor, și vei obține, astfel, un adevărat cocktail naturist.

Supa de pui


Este, poate, cel mai apetisant remediu care te poate ajuta când ești răcit sau gripat. Astfel, aburul fierbinte, cu miros îmbietor, îți desfundă rapid căile nazale, iar zeama fierbinte te hidratează și îți calmează durerea în gât.

Aceste remedii și-au dovedit efectele de-a lungul timpului, dar, dacă simptomele bolii continuă să persiste, apelează și la un tratament medicamentos, nu înainte de a cere sfatul unui medic.

Sursa foto: pixabay.com/ro/photos/musetel-ceaiul-de-musetel-ceasca-83-829538/