Timisoara

Anunt Diamant Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat

Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
https://musatoiu.com

Ce mai faci, scriitorule? cu Svetlana Carstean

Detalii

Categorie
Manifestari culturale
Modificat
acum 8 ani si 4 luni
Vizualizari
933

Reprezentari

DataOraLocatie
Luni 23 noiembrie 201519:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Luni, 23 noiembrie, ora 19:00, ne jucăm spornic printre versurile Svetlanei Cârstean, adunate unele lângă altele într-o nouă întâlnire din cadrul „Ce mai faci, scriitorule?”. Moderator este Bogdan Munteanu.
„Svetlana Cârstean aduce din amintirea unei poezii trecute (aromele anilor ’90) sofisticarea întunecată a Florii de menghină, un poem arhetipal de mare forţă, dar o completează cu gestualismul şi nevoia de sinceritate a poeziei de după anul 2000.” (Mircea Cărtărescu)
Floarea de menghină este, categoric, cel mai bun poem scris de o poetă din România în ultimul deceniu.” (Alexandru Matei, octombrie 2008, Dilemateca)
„E cineva care n-o cunoaşte pe Svetlana Cârstean? Există vreun cititor de poezie care n-a citit cărţile părinţilor, iubirii şi singurătăţii din Floarea de menghină? Mai e cineva care nu aşteaptă, deja de ani buni, ce-a de-a doua carte a Svetlanei, de preferinţă rhomanul, cum se poartă acum, cum ni se cere şi cum suntem împinşi să facem? Dacă, totuşi, mai e cineva care nu o cunoaşte pe Svetlana Cârstean (iar cine o cunoaşte, de obicei o cunoaşte mai bine decât se cunoaşte ea însăşi), cineva care nu i-a citit minunatul volum de debut ce a luat şi a meritat premiile literare ale lui 2008, cineva care nu i-a aşteptat rhomanul, ei bine, chiar şi acel cineva, fără prejudecăţi şi aşteptări constrângătoare, va înţelege apariţia firească a noului volum de poezie – Gravitaţie. Carte a greutăţii şi a harului, Gravitaţie e un perfect mecanism al înălţării, levitării, vulnerabilităţii răscumpărate, al d.u.r.e.r.i.i., revoluţiilor şi resurselor afective(„cine nu e mângâiat nu există”), al iubirii materne.” (Simona Sora)

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal - Aeroterme si convectoare, Aparate de aer conditionat, Boilere, Calorifere, Cazane, Centrale termice, Panouri radiante, Panouri solare, Pompe de apă, hidrofoare, Pompe de caldura, Radiatoare, Sobe si seminee, Termostate, Tevi si robineti, Ventilatoare
https://euro-instal.ro