Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Calea Aradului

Euroinstal Timisoara - boilere, centrale termice, sisteme de incalzire
https://euro-instal.ro

Editura Polirom la Bookfest Timisoara

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 1 an si 2 luni
Vizualizari
805

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Editura POLIROM la BOOKFEST TIMIȘOARA 19-22 aprilie 2018 Centrul Regional de Afaceri CRAFT Editura Polirom va participa la Salonul de Carte Bookfest Timișoara, ediția 2018, cu peste 800 de titluri, toate aflate la reducere (20-25%). Peste 100 de titluri la prețul promoțional de 10 lei. Lansări de carte și sesiuni de autografe cu Smaranda Vultur, Carmen Mușat, Liliana Corobca, Tudor și Robert Șerban, Sebastian Lăzăroiu, Eugen Istodor.

Programul complet de evenimente:

SÎMBĂTĂ, 21 aprilie
ora 12.30:Lansare de carte și sesiune de autografe: Germanii din Banat prin povestirile lor, Smaranda Vultur
Invitați: Vasile Popovici, Ioana Pârvulescu, Simona Hochmuth
Moderator: Adrian Șerban
Ediţia a II-a revăzută şi adăugită

Volum apărut cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei în baza unei decizii emise de Parlamentul German.

Sînt trei secole de cînd primii germani au fost colonizaţi în Banat, prezenţa lor jucînd un rol important în regiune atît din punct de vedere economic, cît şi politic şi cultural. Într-o a doua ediție revăzută și considerabil adăugită, volumul coordonat de Smaranda Vultur reuneşte interviuri autobiografice şi studii antropologice despre minoritatea germană din Banat, care creionează imaginea de ieri şi de azi a unei etnii, precum şi repere importante ale istoriei sale sociale. Prin interviurile de tip „povestea vieţii” sînt prezentate destine individuale, obiceiuri, tradiții, locurile rămase în memoria etnicilor germani, precum şi odiseea celor deportaţi în URSS în 1945 şi în Bărăgan în 1951.

ora 13.00: Lansare de carte și sesiune de autografe: Omatidii. Șarada unui hacker, Sebastian Lăzăroiu, colecția Ego. Proză
Invitați: Daniela Rațiu, Marcel Tolcea
Moderator: Adrian Botez

Trintius, un hacker anarhist, îndrăgostit nebuneşte de o victimă a lui, Ema, este recrutat în închisoare de serviciile secrete. După mai multe şedinţe de psihoterapie, Trintius îşi scrie memoriile camuflate într-o şaradă de întîmplări extraordinare, divers localizate în timp şi spaţiu, din Patagonia lui Magellan în Cuba lui Che Guevara, din Barbaria corsarilor în Coreea de Nord contemporană. Dar este Ema ceea ce pretinde? Ajunge personajul principal să controleze jocul sau trăieşte doar o iluzie? Răspunsurile se găsesc în memoriile lui Trintius – o colecţie de întîmplări cu personaje aflate în situaţii teribile de viaţă la extrema realităţii. Mai multe detalii, aici.

ora 18.00: Lansare de carte și sesiune de autografe: Tudor Șerban la vorbă cu Robert Șerban, Tată, eu glumesc serios! Ilustraţii de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu
Invitați: Adriana Babeţi, Carmen Rusmir, Marcel Tolcea
Moderator: Adrian Botez

„Un singur cuvînt îţi vine să spui la capătul acestui volum care, pe de-o parte, semnalează un debut şi, pe de alta, confirmă o vocaţie: ADORABIL! Debutul e al unui copil de 7 ani care îşi lasă trecut numele pe copertă, Tudor Şerban, iar cel care se dovedeşte încă o dată nu doar un excelent poet, ci şi un adevărat om de presă atunci cînd înregistrează atent şi sensibil puzderia de vorbe din jurul lui e Robert Şerban. Aşadar, în tandem, un fiu şi un tată. Amîndoi îşi pun întrebări, amîndoi îşi dau răspunsuri, iar din jocul lor plin de tandreţe, farmec şi umor se naşte nu doar o lecţie discretă pentru toţi părinţii obosiţi, ci şi una de neaşteptată poezie.” (Adriana Babeţi)

DUMINICĂ, 22 aprilie
ora 13.30: Lansare de carte și sesiune de autografe: Cațavencii și tribul lor. O etnografie a grupului incomod și de moravuri grele Cațavencu (1990-2006), Eugen Istodor
Invitați: Mircea Mihăieș, Marcel Tolcea, Robert Șerban
Moderator: Adrian Șerban

Cartea lui Eugen Istodor e un studiu de caz despre cea mai cunoscută și citită revistă de umor și satiră din România postdecembristă, Academia Cațavencu. Pornind de la acest caz concret, Istodor încearcă să analizeze rolul mai larg al satirei în presa și societatea românească postcomunistă, dar și problemele cu care s-a confruntat și se confruntă jurnalismul autohton. Analiza teoretică e pigmentată cu interviuri luate membrilor grupului Cațavencu, cu numeroase detalii de culise, inclusiv cu privire la relația jurnaliștilor cu patronatul ori momentul spargerii grupului Cațavencu în 2006, și succinte comparații cu alte reviste mai mult sau mai puțin similare, precum celebra Charlie Hebdo.

ora 14.00: Lansare de carte și sesiune de autografe: Frumoasa necunoscută. Literatura și paradoxurile teoriei, Carmen Mușat, colecția Collegium. Litere
Invitați: Vasile Popovici, Daniel Vighi, Viorel Marineasa
Moderator: Adrian Șerban

„Cartea aceasta nu-şi propune să ofere răspunsuri sau să reia, sintetic şi pasiv, în genul manualelor, răspunsurile altora la întrebările pe care literatura le provoacă. E pledoaria mea pentru capacitatea teoriei literare de a oferi căi de acces în lumile posibile ce iau naştere, prin intermediul limbajului, la intersecţia vieţii reale cu ficţiunea. Şi este, totodată, o încercare de a «îmblînzi» teoria, situînd-o în raport cu lumea şi cu percepţia asupra lumii, pe care fiecare autor în parte o proiectează în opera lui. Mi-a stat alături, în acest demers, copilul care am fost şi care, în pofida trecerii anilor, mă însoţeşte încă pretutindeni.” (Carmen Muşat) Mai multe detalii, aici.

ora 14.30: Lansare de carte și sesiune de autografe: Capătul drumului, Liliana Corobca, colecția Fiction Ltd.
Invitați: Grațiela Benga, Tudor Crețu
Moderator: Adrian Botez

Familia Anei Blajinschi, o femeie de aproape 90 de ani, decide să o mute pe aceasta la un cămin de bătrîni. O strănepoată primeşte misiunea delicată de a merge la ea ca s-o convingă să accepte această soluţie. Însă vizita ia o turnură neaşteptată cînd octogenara începe să-i povestească fetei despre perioada de coşmar din tinereţe, cînd a fost deportată în stepele Kazahstanului. Bazat şi pe mărturii reale, romanul Lilianei Corobca este o călătorie în întuneric, cu întîmplări cutremurătoare, în care doar în ultimul moment descoperim ce se află la capătul drumului. Mai multe detalii, aici.

Anunt Diamant Salsa Rebels

Salsa Rebels Timisoara ofer cursuri de salsa, bachata, kizomba si cha cha.
https://salsarebels.ro