Timisoara

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
https://www.brol.ro

Expozitia „Puterea Liniei”

Detalii expozitie

Categorie
Expozitii
Modificat
acum 7 ani si 6 luni
Vizualizari
851

Reprezentari

DataOraLocatie
Vineri 20 octombrie 2017 - Sambata 2 decembrie 201719:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare expozitie

Galeria Jecza are deosebita plăcere de a vă invita la vernisajul expoziției „Puterea Liniei” vineri, 20 octombrie, de la ora 19, în spațiul Galeriei Jecza. Expoziția este curatoriată de Andrei Jecza, care îi alătură într-un proiect expozițional închinat memoriei poetice pe artiștii contemporani internaționali Alina Birkner, Irina Ojovan și Genti Korini. Ilustrația muzicală este semnată de Vali Florea.

Asociați în această formulă de expunere, artiștii au fost prezenți în cursul lunii septembrie la Vienna Contemporary 2017, unde Galeria Jecza a avut onoarea de a fi una din cele cinci galerii ce au reprezentat România în cadrul prestigiosului târg internațional de artă contemporană.

Expoziția „Puterea Liniei” este parte a Bienalei Art Encounters și poate fi vizitată până în data de 2 decembrie 2017.

„Puterea Liniei” mizează pe dimensiunea poetică a geometriei. Ea transcende aparența de rigiditate, derivată din caracterul său rațional și exact. Lucrările rezistă logicii unei producții semnificative, precum și schimbului funcțional de semne. Linia ne scapă de abstractizarea algoritmică și de constrângerea regulior pragmatice, răstălmăcind dimensiunea estetică a limbajului, depășindu-i funcția comunicativă. „Puterea Liniei” ne poartă departe de limitele cunoașterii perceptibile, reamintindu-ne faptul că în extazul experienței poetice se află o stare de fericire contemplativă. Poezia nu a avut niciodată ca scop educarea conștiinței morale sau a datelor factuale. Poezia sfâșâie vălurile realității și transcede planul material. Este, în cele din urmă, un extaz, o degustare de divin.

Alina Maria Birkner (n. 1989, Germania) transformă privitorul din simplu spectator într-un exponent al operei sale, torsionându-i percepția asupra formei și a culorii. Acesta este catapultat într-o dimensiune ludică și înșelătoare privirii deopotrivă. Birkner este fascinată de explorarea percepției umane prin experimentarea iluziilor optice, a tonalităților neclare și a gradientelor luminoase. Pentru artistă, pictura este expresia a cărei senzualități îmbătătoare și efemere este de netăgduit. Pictura devine o meditație asupra lumii, asupra divinului și a menirii însăși. Lucrările ei surprind realitatea invizibilă, sunt o proiecție a extazului său, luând adesea o întorsătură erotică. Energia cosmică, o forță universală, este motivul recurent al operei Alinei Birkner. „Erotismul este energie, o energie mistuitoare, puternică și misterioasă”, spune artista.

Irina Ojovan (n. 1988, Republica Moldova) este interesată de componenta non-verbală și non-informativă a vieții. Lucrările sale cercetează și traduc această afirmație prin pictură, instalație și sculptură, încercând să zugrăvească tensionatul transfer dintre zgomot și liniște, atracție și repulsie sau verbal și non-verbal. Lucrările rezultate sunt pure manifestări de idei, fără o conexiune figurativă. Artista răscolește arhiva subconștientului său, un sălaș aflat în strânsă legătură cu trecutul. Aici regăsește amintiri care, odată cu trecerea timpului, devin sinteză pură. Pentru Ojovan subiectul operei sale trece în plan secund. Spațiul, forma, structura și echilibrul sunt lumină călăuzitoare. Lucrările Irinei Ojovan leagă strâns relația timpului cu spațiul și lumina, provocând privitorul să își reconcilieze privirea și mintea.

Genti Korini (n. 1979, Albania) explorează modul în care sunt create formele, precum și felul în care acestea sunt influențate de mediile culturale și contextele sociale. Lucrările lui Korini sunt, în sine, explorări geometrice cutezătoare ale formei, liniei și a culorii. Evocând curente artistice ale secolului XX, cum ar fi Constructivismul, Modernismul și Suprematismul, lucrările sale pot aminti privitorului de stilul arhitectural imaginat al blocului estic. Acestea sunt structuri monolitice, compuse din forme geometrice imposibile, care reflectă idealurile secolului trecut. Artistul face uz de aceste foste modele autoritare ale societății și de estetica sa, traducându-le într-o limbă democratică, vernaculară. Multe dintre structurile pe care le prezintă Korini par imposibil de recreat altfel decât în plan bidimensional care, spre deosebire de operele moderniste care îl inspiră, sunt înzestrate cu o dinamizare puternică și totodată cu o dimensionalitate divergentă.

Sponsori: Morriz Eis, Calabria Sound.