Timisoara

Preselectie FameLab 2019, la UPT

Detalii

Categorie
Evenimente educatie
Modificat
acum 1 saptamana si 19 ore
Vizualizari
209

Voteaza & Distribuie

Descriere

Preselecție FameLab 2019, la UPT
Concurs de comunicare a științei pentru public

Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui vineri, 12 aprilie 2019, începând cu ora 11:00, în Sala Polivalentă din clădirea Bibliotecii UPT, preselecția regională a FameLab 2019, cel mai important concurs internațional de comunicare a științei pentru public, cu finanțare britanică, deschis tuturor studenților și cercetătorilor de peste 19 ani care studiază sau lucrează in inginerie, medicină, tehnologie, biologie, chimie, fizică sau matematică.
Fiecare concurent FameLab trebuie să prezinte, în cel mult 3 minute, un subiect din știință la alegere, iar prezentarea trebuie să fie distractivă, originală, să aibă rigurozitate științifică și să capteze atenția publicului neavizat. Prezentările concurenților sunt evaluate de un juriu în baza a trei criterii: conținut, claritate și carismă.
În urma preselecțiilor vor fi selectați concurenții pentru finala națională, care vor beneficia și de un masterclass de comunicare susținut de specialiști din Marea Britanie și România.
Marele premiu pentru câștigătorul FameLab România este o săptămâna în Marea Britanie, la Cheltenham Science Festival, unde va participa în finala FameLab Internațional alături de câștigători din alte 29 de țări.
În plus, reprezentantul FameLab România în finala internațională va beneficia și de un premiu de 500 de euro acordat de Asociația pentru Educație și Știință Hermann Oberth, partener de 10 ani al competiției FameLab.