Timisoara

Festivalul de Arte Performative

Detalii

Categorie
Festivaluri
Modificat
acum 2 luni si 3 saptamani
Vizualizari
760

Voteaza & Distribuie

Descriere

Festivalul de Arte Performative Timișoara (FAPT) s-a lansat în 2015 ca un eveniment proaspăt și amplu prin colecția de spectacole internaționale prezentate, semnate de artiști cu discursuri puternice, majoritatea din dansul contemporan. Prima ediție a propus publicului în primul rând un moment de reflecție asupra trecutului recent. În 2016, festivalul a explorat în principal teme autobiografice, legate de fragilitate și violență în spațiul public și intim.
În 2017, FAPT readuce pe scenă profesioniști și amatori (vezi latinescul amāre, care înseamnă a iubi, a face un lucru din plăcere, din dragoste). Este una dintre direcțiile deja consacrate trasate de FAPT, dacă e să ne amintim de „Collective jumps“ al Isabellei Schad din 2015, unde dansatori profesioniști au făcut corp comun cu actori locali, profesioniști sau amatori, sau de spectacolul „School of Moon“ al coregrafului Eric Minh Cuong Castaing, din 2016, în care au fost mixați adulți și copii de vârste și pregătiri artistice diferite.
Anul acesta, publicul timișorean are posibilitatea să fie parte din spectacolul „Sacre du Printemps” („Ritualul primăverii”), formulat de una dintre cele mai importante coregrafe a tuturor vremurilor, Pina Bausch, într-o montare propusă de Roger Bernat. Regizor la bază, Bernat este prezent anul acesta la Timișoara și cu „Domini public”, în care protagoniștii sunt înșiși spectatorii, care se grupează în timp real în entități după numitorul comun. „Domini public” este o acțiune coregrafică în continuă transformare, în funcție de opțiunile personale ale celor care participă în spectacol, dar și de structurile sociale și istorice ale locului.
Ce înseamnă dimensiunea socială a spațiului, spațiul contradictoriu, sunt întrebări pe urma cărora a mers Simona Deaconescu în spectacolul „Counterbody”. Opt dansatori energici deschid FAPT 2017 cu acest performance foarte vizual.
Colaborarea lui Jefta van Dinther cu Thiago Granato, „This is Concrete”, ne atrage în intimitatea a două corpuri care explorează, pe puternice vibrații de sunet, granița dintre fuziunea fizică și fuziunea socială, dintre sex și dans, dintre simbioză și parazitism.
România în trauma post-revoluționară este fundalul pe care Mădălina Dan și Sergiu Matiș își performează istoria în comun, parcursul prin dans pornit în anii '90 în școli de coregrafie din Cluj și București. „All that mattered” este o producție a Festivalului de Arte Performative din 2015, dezvoltată într-o formă nouă la Berlin și invitată să articuleze finalul ediției 2017 a festivalului.
FAPT găzduiește anul acesta pentru prima dată un workshop de coregrafie și teatru pedagogic pentru copii inițiat de Modjgan Hashemian și de Oana Cîrpanu, precum și un workshop de mișcare pentru actori și dansatori amatori sau profesioniști propus de coregraful și dansatorul Shantí Vera. Ambele workshop-uri vor avea prezentări publice.
Trecutul recent, autobiografia ca investigație scenică, interacțiunea dintre profesioniști și amatori, coregrafia socială, corpul ca actor politic sunt teme recurente ale Festivalului de Arte Performative Timișoara. Ele se reflectă mai accentuat sau mai nuanțat în fiecare ediție a festivalului. În 2017, spectacolele se reunesc la granița spațiului intim cu cel public, în care expunerea corpului este o formă de fragilitate asumată: cât din ceea ce suntem ne privește (doar) pe noi? Cât din ceea ce suntem îi privește (și) pe ceilalți? (Ciprian Marinescu, curator)

Festivalul de Arte Performative Timișoara
26-29 octombrie 2017

Joi, 26 octombrie

  • Counterbody by Simona Deaconescu / Sala Mare, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara,ora 20:00
Vineri, 27 octombrie
  • The Rite of Spring by Roger Bernat /FFF, Sala Mare, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, ora 18:00, INTRAREA LIBERĂ

  • Prezentare workshop The Empty Body by Shanti Vera / Sala de balet a Operei Naționale,

ora 20:00

Sâmbătă, 28 octombrie

  • Prezentare workshop Playing. City. Streets. Children rediscover Timisoara! by Modjgan Hashemian and Oana Cîrpanu/ Sala Adam Müller Gutenbrunn, ora 13:00

  • Domini public by Roger Bernat / FFF, Club d'Arc, ora 18:00

Artist talk cu Roger Bernat și Sabine Chwalisz

  • THIS IS CONCRETE by Jefta van Dinther and Thiago Granato / Sala Mare, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, ora 20:00

Spectacol nerecomandat minorilor
Artist talk cu Jefta van Dinther, Thiago Granato și Sabine Chwalisz
Duminică, 29 octombrie

  • All that mattered by Mădălina Dan & Sergiu Matiș / Sala Studio, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, ora 20:00
  • Party, Club d'Arc, ora 21:00, intrarea libera

Pentru spectacolele Counterbody și THIS IS CONCRETE care au loc la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” biletul de intrare costă 20 RON preț întreg și 10 RON preț redus. Biletele la spectacolul All that mattered costă 12 RON preț întreg și 6 RON preț redus. Biletele pot fi achiziționate în prealabil de la casieria sau de pe pagina web a teatrului. La spectacolul THIS IS CONCRETE, la performance-ul Domini Public și la prezentările workshop-urilor, intrarea este liberă