Timisoara

Fost jucator al Politehnicii, preşedinte la Federatia Romana de Handbal

Detalii stire sportiva

Categorie
Stiri Sport
Modificat
acum 5 ani si 3 luni
Apartine de
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret TIMIS (D.J.S.T.)
Vizualizari
491

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire sportiva

Alexandru Dedu - fost pivot al naţionalei şi al echipei FC Barcelona, cu care a câştiugat Liga Campionilor, dar şi fost jucător la Poli, cu care şi-a trecut în cont un titlu naţional - a preluat de luni şefia FR de Handbal, după ce i-a învins încă din primul tur pe contracandidaţii săi Cristian Gaţu, care a condus federaţia din 1996, şi Remus Drăgănescu.
Dedu s-a arătat copleşit după alegerile de la Rin Grand Hotel, unde a obţinut 104 voturi, devansându-i clar pe Gaţu (32) şi Drăgănescu (56), şi a promis transparenţă în actul de conducere a FRH. ''Îmi doresc să conduc cât mai transparent cu putinţă această federaţie. E o mare responsabilitate pe umerii mei, pe umerii echipei pe care o s-o conduc, stă o istorie impresionantă şi datoria mea e să încerc s-o readuc sau să o repun pe drumul către marea performanţă. Cel mai îndrăzneţ vis al meu este ca peste 4 ani să se spună: A făcut o treabă bună'', a declarat Dedu după alegerile de la FRH.
Imediat după ce a aflat rezultatul scrutinului, Dedu s-a îndreptat către Cristian Gaţu şi i-a strâns mâna şi a declarat că doreşte să se bazeze pe experienţa fostului preşedinte şi în viitor: ''Domnul preşedinte este pentru mine un monstru sacru. Respectul meu pentru dânsul e fantastic şi îmi doresc din suflet să rămână alături de handbal şi să mă ajute cu experienţa dânsului să ducem mai departe proiectele''.
În urma alegerilor, funcţiile de vicepreşedinte au fost câştigate de Narcisa Lecuşanu (segmentul feminin) cu 107 voturi, care i-a devansat pe Liviu Bala (54) şi Marin Muntean (31), şi respectiv Daniel Georgescu (segmentul masculin) cu 69 voturi, ce i-a devansat pe Andrei Maioreanu (52), Ali Nurhan (37) şi Valentin Samungi (21).
Dedu, emoţionat după alegeri, a susţinut că se aştepta la o victorie încă din primul tur de scrutin: ''Mă aşteptam la o victorie din primul tur. Eu consider că mi-am făcut treaba în mod profesionist. Nu ştiu dacă a mai fost o adunare generală la handbal la care să fie aproape 100 la sută prezenţa şi pentru asta le mulţumesc oamenilor din suflet. Înseamnă că le pasă şi înseamnă că se poate face ceva. În această campanie electorală am spus numai adevărul, numai ceea ce credeam eu, fără nicio promisiune electorală. Iată că se pot face lucruri bune şi cu adevăruri.
Fostul preşedinte al Ligii profesioniste de handbal a anunţat o serie de modificări, dar fără a influenţa actualul sezon competiţional: ''Vom începe să facem nişte transformări, nişte modificări, dar se vor face în aşa fel încât să nu afecteze anul competiţional. Este o mare preocupare, o mare responsabilitate pe umerii mei şi sunt copleşit în momentul de faţă. De mâine o să mă sfătuiesc cu cei apropiaţi şi începem să muncim. Voi sprijini cât se poate liga profesionistă şi cred că pot s-o sprijin din funcţia actuală mult mai mult''.
Alexandru Dedu a fost descoperit de regretatul Constantin Jude şi a câştigat cu Poli tritlul în 1991, întrerupând hegemonia Stelei şi a celeilalte "departamentale", Dinamo.

Sursa informatii: www.dsjtimis.ro