Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Simion Barnutiu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice, cazane lemne
https://euro-instal.ro

Ce trebuie să știi despre meseria de pilot de avion

Ce trebuie să știi despre meseria de pilot de avion

Detalii stire

Categorie
Stiri editorial
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
1696

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Toată lumea vede avantajele meseriei de pilot de avion, dar cât de mulți se gândesc la efortul pe care îl depun acești oameni? Desigur, să străbați cerul în fiecare zi este palpitant, dar poți face față presiunii de a fi responsabil pentru un avion plin cu pasageri a căror viață depinde de îndemânarea și calmul tău? Dacă totuși ești pasionat și decizi că merită să-ți asumi orice risc, iată ce trebuie să știi despre această meserie!

Există mai multe metode de a ajunge pilot de avion


Pentru a ajunge pilot de avion poți urma diferite rute. De exemplu, te poți pregăti pentru o carieră militară sau poți urma cursurile unei școli private de pilotaj. Dacă nu te vezi lucrând în armată, noi îți recomandăm să urmezi cursuri de piloți de avion la Școala Superioară de Aviație Civilă. Atenție însă, cursurile unei școli de pilotaj sunt cursuri de formare profesională, nu cursuri universitare.

În cadrul Școlii Superioare de Aviație Civilă vei urma atât cursuri teoretice, cât și practice și vei avea de ales ce specializare vei deține, în funcție de tipul de licență, dar și tipul de aparat de zbor pe care vei face practica. Există și posibilitatea de a urma cursurile oferite de anumite companii de zbor, inclusiv unele din România, dar vei fi obligat să lucrezi pentru acestea după terminarea cursurilor de calificare.

De departe cea mai bună reputație o are Școala Superioară de Aviație Civilă, care are colaborări cu parteneri de nădejde, precum: Tarom, Incas, Air Bucharest, Facultatea de Inginerie Aerospațială, Blue Air și Ryanair. În plus, vei avea acces la:

  • 15 avioane, 4 elicoptere și 5 simulatoare;
  • 12 săli de clasă, aula și laborator multimedia;
  • Cursuri pentru calificări speciale, de exemplu calificarea Night Rating;
  • Cel mai avansat simulator pentru Boeing 737 din România;
  • Centru autorizat E.A.S.A.

Nu există o garanție a locului de muncă

Din păcate, o licență de pilot nu înseamnă automat că vei practica această meserie. Licența expiră în doi ani și în acest interval vei fi nevoit să prestezi un anumit număr de ore de zbor pentru ca aceasta să rămână activă. Până să găsești un job la o companie aeriană ai opțiunea de a lucra în calitate de pilot voluntar sau pentru deținători privați de avioane.

Există modalități de a te pregăti în mod suplimentar

Dacă în paralel vrei să desfășori și cursuri universitare, îți recomandăm programele de Inginerie aeronautică din România sau de peste hotare, programe care îți pot oferi între timp o carieră la sol, dar tot în domeniul aviației.

Care sunt calitățile necesare pentru un pilot de succes


Succesul în această meserie este condiționat de mai multe aspecte, precum motivația puternică, dar și bune abilități de coordonare și îndemânare, ca să nu mai vorbim de o stare fizică și psihologică excelentă. Din fericire, calmul și răbdare pot fi dobândite pe parcurs, dacă ești suficient de pasionat.

Costurile sunt mari, dar salariile sunt pe măsură


Deși te va costa zeci de mii de euro să ajungi pilot, investiția poate fi amortizată destul de repede, salariile piloților fiind foarte bune. Ca să-ți faci o idee: salariul unui comandant poate ajunge la 200.000 euro anual, iar cele mai mici salarii fiind de aproximativ 36.000 de euro pe an. Printre operatorii aerieni care asigură cele mai bine ridicate salarii se numără Lufthansa, Condor, KLM sau Easyjet. Wizz Air se află în partea de jos a spectrului, cu un salariu de 36.000 euro anual, salariul de la Tarom, de exemplu, fiind în jurul a 48.000 euro anual.

Nu ezita să te interesezi și de alte detalii dacă te vezi practicând această meserie!

Sursa foto: pexels.com/photo/two-pilots-sitting-inside-plane-2064123/

Anunt Diamant Euroinstal - Giroc

Euroinstal Giroc - boilere, centrale termice, sisteme de incalzire
https://euro-instal.ro