Timisoara

Gyde Hansen, Doctor Honoris Causa al Universitatii Politehnica Timisoara

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 2 ani si 8 luni
Vizualizari
161

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Gyde Hansen, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Universitatea Politehnica Timişoara organizează joi, 15 noiembrie 2018, de la ora 16:00, în Sala Mare a Senatului Universității Politehnica Timișoara, Piața Victoriei, nr. 2, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa doamnei prof.em.dr.habil. Gyde Hansen.
Profesor emerit doctor abilitat în cadrul Departamentului de Comunicare în Afaceri, la prestigioasa universitate Copenhagen Business School, Danemarca (situată în topul 201-250 conform World University Rankings 2018), doamna Gyde Hansen este membru de onoare ad vitam al European Society for Translation Studies (EST) și fost vice-președinte al Societății timp de două mandate, în intervalul 2004-2010. Ariile de cercetare și de interes ale acesteia cuprind metode de cercetare în traducere, cercetarea empirică a proceselor de traducere, traducere critică, revizuirea textelor, pre-editarea și post-editarea textelor, formarea traducătorilor, analiza textuală și stilistică, politici lingvistice.
Colaborarea dintre Gyde Hansen și Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Științe ale Comunicării, Departamentul de Comunicare și Limbi Străine, a început 2008 și s-a concretizat printr-o serie de activități didactice, de cercetare și de publicare susținute, printre care se pot enumera:
* Vorbitor în plen la Conferința Professional Communication and Translation Studies, ediția a ediția a VIII-a, 2013 (Prelegere - From Translation to Translation Revision);
* Membru în comitetul științific, participarea și conducerea lucrărilor pe secțiuni (limba germană) la conferința Professional Communication and Translation Studies, organizată de Departamentul de Comunicare și Limbi Străine al UPT (5 ediții ale conferinței, în anii 2009, 2011, 2013, 2015, 2017);
* Participarea în calitate de lector invitat la o serie de ateliere de lucru pentru studenți sau mese rotunde, precum workshopul cu participare internațională Translating Pragmatic Texts, organizat în cadrul seriei de evenimente Translation Studies Today (2009); Masa rotundă cu participare înternațională Editing in the Humanities and Social Sciences, Universitatea Politehnica Timișoara (2015); Masa rotundă cu participare înternațională Doing PhD research in Translation Studies: Trends and Perspectives, Universitatea Politehnica Timișoara (2017);
* Membru în colectivul științific de recenzori al volumului Professional Communication and Translation Studies publicat de Editura Politehnica (10 numere, începând cu volumul 2/2009 până în prezent) și al Buletinului Științific al Universității Politehnica Timișoara, Seria Limbi Moderne (6 numere, începând cu volumul 12/2013 până în prezent);
* Co-editarea volumului Language in the Digital Era. Challenges and Perspectives, publicat la editura Walter DeGruyter (2017).
În cadrul evenimentului, doamna prof.em.dr.habil. Gyde HANSEN va ține prelegerea cu titlul The Status of Translation Studies Today.