Timisoara

Îl vezi peste tot, însă știi în câte moduri îl poți folosi cât mai eficient?

Îl vezi peste tot, însă știi în câte moduri îl poți folosi cât mai eficient și ieftin?

Detalii stire

Social links
Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 2 saptamani si 5 zile
Apartine de
Clinica Naturell
Vizualizari
139

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Este din ce în ce mai cunoscut și mai folosit. Și pe bună dreptate! Este natural, la un preț echilibrat, iar contribuțiile sale în domeniul farmaceutic, alimentar, cosmetic sunt uriașe și dovedit benefice.

Ai văzut cum, din ce în ce mai multe produse îl conține?

Este uleiul de cocos.

Cel pe care îl putem folosi în atât de multe feluri, încât credem că nu ar trebui să lipsească din casa nimănui și nici din arsenalul său de sănătate și frumusețe. Iar dacă nu te-ai convins deja sau nu cunoști prea multe modalități de a-l folosi și contribuții de-ale sale, sperăm că cele de mai jos să îți fie de folos.

  • Metabolism îmbunătățit
Uleiul de nucă de cocos conține trigliceride cu lanț mediu, care sunt acizii grași absorbiți rapid și care cresc numărul de calorii pe care le ardem. Astfel, potrivit studiilor, circa 15-30 grame din aceste trigliceride cresc cu o medie de 120 pe o perioadă de 24 de ore numărul de calorii arse, crescând așadar semnificativ și rata metabolică.

  • Aliat al colesterolului bun
Un fapt dovedit științific. Uleiul de cocos stimulează producerea de colesterol bun. În plus, studiile au arătat că acest fapt se produce și în cazul persoanelor care suferă de obezitate, fapt care le poate ajuta substanțial la scăderea în greutate.

  • Ficat mai sănătos
Grăsimile saturate ce se regăsesc în uleiul de cocos pot ajuta la protejarea ficatului, în special în cazurile consumului și consecințelor produse de alcool sau în cazul expunerii la toxine, contribuind la îmbunătățirea activității enzimelor hepatice.

  • O alternativă mai sigură pentru gătit la temperaturi ridicate
Uleiul de nucă de cocos are un conținut foarte mare de grăsimi saturate, de aproximativ 87% din grăsimea sa fiind saturată, făcându-l una dintre cele mai bune grăsimi pentru gătitul la cald, inclusiv prăjirea. Spre deosebire de acizii grași polinesaturați din uleiurile vegetale, grăsimile saturate își păstrează structura atunci când sunt încălzite la temperaturi ridicate, spre deosebire de acizii grași polinesaturați găsiți în uleiurile vegetale.

  • Îmbunătățirea sănătății dentare
Uleiul de nucă de cocos poate fi o armă puternică împotriva bacteriilor, inclusiv Streptococcus mutans, bacteriile din gură care provoacă placa dentară, cariile dinților și bolile gingivale.

  • Înlătură eczemele și inflamațiile pielii
Studiile arată că uleiul de nucă de cocos îmbunătățește dermatita și alte afecțiuni ale pielii, la un nivel similar uleiului mineral și altor substanțe hidratante convenționale.

  • Un altfel de detergent pentru scos petele
Uleiul de nucă de cocos poate fi folosit pentru a scăpa de pete. Pentru aceasta, este necesar să se combine o parte de ulei de nucă de cocos cu o parte bicarbonat de sodiu, iar pasta rezultată să se aplice timp de 5 minute pe pata respectivă.

  • Îmbunătățește funcțiile celebrale
Trigliceridele cu lanț mediu din uleiul de nucă de cocos sunt descompuse de ficat și transformate în cetone, care pot acționa ca o sursă de energie alternativă pentru creier, aceste trigliceride având beneficii și pentru tulburările cerebrale, inclusiv epilepsia și Alzheimer.

  • Maioneză!
Este ușor să-ți faci propria maioneză, înlocuind uleiul cu cel de nucă de cocos.

  • Piele hidratată și sănătoasă
Uleiul de nucă de cocos creează o hidratare maximă pentru picioare, brațe, călcâie și coate. Poate fi folosit și pentru față, însă trebuie evitat de persoanele cu pielea foarte grasă.

  • Protecție solară
Uleiul de cocos blochează, spun studiile, aproximativ 20% dintre razele solare, fiind considerat de specialiști ca având un factor de protecție de nivel 7.

  • Inamic al infecțiilor
Uleiul de nucă de cocos are proprietăți antibacteriene care pot ajuta la tratarea infecțiilor, însă nici un studiu nu a dovedit că uleiul de nucă de cocos este eficient în tratarea infecțiilor atunci când este mâncat sau aplicat pe piele.

  • Deodorant natural
În timp ce transpirația în sine nu are miros, bacteriile de pe piele pot produce mirosuri nedorite, iar proprietățile antibacteriene puternice ale uleiului de cocos îl fac un deodorant natural extrem de eficient care nu conține substanțe chimice.

  • Ciocolată delicioasă, sănătoasă și dietetică
Unde mai pui că te poți bucura de beneficiile uleiului de cocos. Singura condiție este aceea de a avea grijă să îl depozitați în frigider sau congelator, având în vedere faptul că uleiul de cocos se topește la 24 de grade.

  • Reduce grăsimea abdominală
Uleiul de nucă de cocos poate ajuta la reducerea grăsimii abdominale, cunoscută și sub numele de grăsime viscerală, legată de riscuri sporite pentru sănătate, cum ar fi bolile de inimă și diabetul de tip 2.

  • Un must pentru podoaba capilară
Un studiu care a comparat efectele uleiului de nucă de cocos, al uleiului mineral și al uleiului de floarea soarelui asupra părului a demonstrat că numai uleiul de nucă de cocos a redus semnificativ pierderea de proteine ale părului atunci când este aplicat înainte sau după șamponare. Structura unică a acidului lauric, principalul acid gras din uleiul de nucă de cocos, poate pătrunde în axul părului într-un mod pe care majoritatea grăsimilor nu îl pot face.

  • Fără senzație permanentă de foame și apetit exagerat
Trigliceridele cu lanț mediu din uleiul de nucă de cocos pot ajuta la reducerea foamei, ceea ce duce la o scădere spontană a aportului caloric.

  • Cicatrizant
Studiile au descoperit că rănile care au fost tratate cu ulei de nucă de cocos au avut o reducere a markerilor inflamatori și o creștere a producției de colagen, componenta majoră a pielii. Astfel, pentru a grăbi vindecarea tăieturilor sau resturilor minore, poți aplica ulei de nucă de cocos direct pe rană și acoperi cu un bandaj.

  • Sănătatea oaselor la superlativ
Antioxidanții din uleiul de nucă de nucă de cocos pot proteja sănătatea oaselor prin neutralizarea radicalilor liberi, care pot deteriora celulele osoase.

  • Insecticid nontoxic
Unele uleiuri esențiale pot reprezenta o modalitate naturală de a ține insectele la distanță și de a evita înțepăturile. Cu toate acestea, în loc ca ele să se aplice direct pe piele, ele trebuie combinate cu un ulei purtător. S-a demonstrat că mixarea uleiurilor esențiale cu uleiul de nucă de cocos oferă o protecție de peste 98% împotriva înțepăturilor de insecte.

  • Inamicul candidozei
Uleiul de nucă de cocos poate ajuta la combaterea infecțiilor cu candida, descoperindu-se că este la fel de eficient ca fluconazolul, medicația antifungică prescrisă în mod tipic pentru infecțiile cu candida.

  • Reduce inflamatiile
În acest sens, consumul de ulei de nucă de cocos poate reduce markerii stresului oxidativ și inflamația, în special în comparație cu uleiurile extrem de nesaturate.

  • Sursă rapidă de energie
Uleiul de nucă de cocos conține acizi grași ai trigliceridelor cu lanț mediu, care sunt digerați diferit față de trigliceridele cu lanț lung care se găsesc în majoritatea alimentelor.Aceste grăsimi merg direct din intestin către ficat, unde pot fi utilizate ca sursă rapidă de energie care, însă, nu va crește nivelul de zahăr din sânge.

  • Fără cuticule puternice, deranjante și inestetice
Uleiul de nucă de cocos poate fi folosit pentru a înmuia cuticulele. Este nevoie doar să aplici o cantitate mică de ulei de nucă de cocos pe cuticulele și să masezi câteva secunde. Iar dacă repeți acest tratament de mai multe ori pe săptămână rezultatele sunt maxime.

  • Simptomele artritei semnificativ micșorate
Artrita se caracterizează prin durere și imobilitatea articulațiilor din cauza inflamației. Studiile arată că antioxidanții numiți polifenoli regăsiți în uleiul de nucă de cocos pot fi capabili să amelioreze unele simptome ale artritei.

  • Mobilă strălucitoare
În afara faptului că poate readuce frumusețea și strălucirea naturală a lemnului, uleiul de nucă de cocos funcționează și ca un hidrofug.

  • Demachiant
Uleiul de nucă de cocos este un demachiant delicat și eficient. Unde să mai punem că este o sursă absolut naturală!

  • Buze moi și fără crăpături
Uleiul de nucă de cocos este balsamul de buze ideal. Lasă buzele hidratate pentru mult timp, oferindu-le și strălucire și volum.

  • Dressing pentru salată
Datorită tuturor proprietăților sale absolut naturale, reprezintă uleiul ideal pentru salate.
Tu în câte feluri și pentru ce folosești uleiul de cocos?


Îți dorim sănătate și frumusețe mereu în #armonie_cu_natura!

Clinica Naturell
Calea Bogdăneștilor, nr. 22, Timișoara,
telefon: 0723512025, 0722214421, 0785288112,
www.naturell.ro

Sursa foto: prairiehive.com