Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul Liviu Rebreanu

Euroinstal Timisoara - Bulevardul Liviu Rebreanu
https://euro-instal.ro

InclusiveArt in cartierul Kunz din Timisoara

Detalii

Categorie
Manifestari culturale
Modificat
acum 5 ani si 5 luni
Vizualizari
788

Reprezentari

DataOraLocatie
Marti 23 octombrie 201817:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare

InclusiveArt în cartierul Kunz din Timișoara
Institutul Intercultural Timișoara va dona o lucrare de artă din teracotă realizată de copii din Kikinda pentru copiii din cartierul timișorean Kunz. Deoarece momentan nu există un spațiu în care statuia să fie păstrată în condiții propice, până la amenajarea unui Centru cultural și educațional /spațiu comunitar în cartier, statuia va fi luată în grijea Grupul de Acțiune Locală (GAL) Timișoara care se ocupă de proiectele viitoare destinate dezvoltării cartierului în perioada 2018-2023.
Acțiunea va avea loc, marți 23 octombrie 2018 de la ora 17:00 în parcul din Kunz. La acestă întâlnire vor fi prezenți reprezentanți din partea GAL-ului, persoane din cartier, partenerii din Serbia care au contribuit la realizarea statuii.
Acest eveniment face parte din proiectul „InclusiveArt – Access to Culture for Disadvantaged Children and Youth”, eMS RORS-22, finanțat de Uniunea Europeană prin programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, implementat de către Institutul Intercultural Timișoara (IIT) în parteneriat cu Asociația Nevo Parudimos (Reșița), Primăria orașului Zrenjanin (Serbia), Centrul pentru Arte Frumoase și Aplicate Terra (Kikinda, Serbia). Perioada de implementare a fost de 18 luni, proiectul având un buget total de 462.866 EUR, din care finanțarea IPA este de 393.436 EUR
Una dintre activitățile majore de animație socio-educativă care s-a realizat în cadrul proiectului a fost constituită din 12 intervenții culturale în comunități dezavantajate din România și Serbia. În județul Timiș au fost 4 intervenții: la Bancloc și Măguri iar în Timișoara în cartierele Kunz și Iosefin. În Timișoara 4 artiști au interacționat cu mai mult de 60 de copii din cele două cartiere, pe parcursul a unei luni și jumătate. Fiecare intervenție a beneficiat de un buget de 5000 EUR.
Marți, 23 octombrie, membrii comunității din Kunz ar trebui să primească în grijă o operă de artă, făcută pentru copiii de acolo de către copii din Kikinda. Acest gest este unul simbolic care face posibilă cooperarea între comunități care trece de granițe, de mult ori mai mult mentale decât fizice.
De asemenea, vor avea loc discuții cu privire la nevoile reale ale locuitorilor din cartierul Kunz și cu privire la modul în care ele sunt abordate în cadrul Strategiei de dezvoltare locală a GAL-ului Timișoara și în viitoarele proiecte ale Institutului Intercultural Timișoara.
Acest proiect contribuie la atingerea obiectivelor asumate de Institutul Intercultural Timișoara pentru implementarea Programului Invizibil/Vizibil, din cadrul dosarului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021.
Considerăm această întâlnire o bună oportunitate de implicare a mass-media în cartiere despre care semenii noștri cunosc prea puțin sau distorsionat.
Evenimentul va avea loc marți23 octombrie 2018 la ora 17.00 în cartierul Kunz din Timișoara. Conferința va avea o durată de aproximativ o oră.

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
https://www.brol.ro