Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Calea Aradului

Euroinstal Timisoara - boilere, centrale termice, sisteme de incalzire
https://euro-instal.ro

Intalnirile „Cultura in educatie”: Pedagogia artei participative

Intalnirile „Cultura in educatie”: Pedagogia artei participative

Detalii workshop

Social links
Categorie
Workshopuri
Modificat
acum 9 ani si 10 luni
Vizualizari
991

Reprezentari

DataOraLocatie
Vineri 5 iunie 201518:00-20:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare workshop

Este arta pentru tineri arta tinerilor sau e reflexul gândirii artiștilor adulți care cred că știu cel mai bine ce li se potrivește tinerilor? Este arta pentru tineri o artă care îi implică pe aceștia și îi reprezintă substanțial sau e terenul proiecției concepțiilor artiștilor?

Mihaela Michailov, dramaturg și critic de artele spectacolului, vă propune o discuție despre pedagogia artei participative, metodologii și practici pentru implicarea tinerilor, astfel încât procesul de cercetare și expresie artistică să reprezintă o ocazie de educare reciprocă și de transformare. Formatul întâlnirii încurajează cunoașterea și schimbul de informații și experiențe dintre participanți.

Discuția va avea loc vineri 5 iunie la 18.00 la AMBASADA (str. Anton Seiller nr.2, Timișoara). Înscrierea este deschisă tuturor operatorilor culturali și artiștilor interesați să se implice în activități educaționale, precum și actorilor educaționali dornici de astfel de colaborări, în primul rând cadre didactice din învățământul preuniversitar. Vă rugăm să ne trimiteți până joi 4 iunie numele dvs./al organizației dvs. pe adresa contact@culturaineducatie.ro pentru a confirma participarea.

Mihaela Michailov despre tema propusă:

Evenimentul Pedagogia artei participative prezintă câteva proiecte artistice în care tinerii sunt parte consistentă din procesul de creație. Vom porni o dezbatere despre metodologii și practici prin care tinerii sunt provocați să se implice în laboratorul de cercetare artistică, să devină voci ale creației colective, să se exprime și să se reprezinte. O artă a tinerilor este o artă a emancipării subiective și politice, prin care tinerii se educă reciproc în spiritul transformării lor și a celor din jurul lor.

Despre Mihaela Michailov

Mihaela este dramaturg și critic de artele spectacolului. Este preocupată în special de teatru socio-politic și de teatrul educațional. A inițiat diferite proiecte legate de teatrul în educație și a coordonat ateliere de scriere dramatică pentru copii și adolescenți. Este unul dintre inițiatorii Centrului de Teatru Educațional REPLIKA.

Despre AMBASADA

AMBASADA este un loc de întâlnire al ONG-urilor, freelancerilor, artiștilor, muzicienilor, oamenilor pasionați și companiilor cu idei faine, pe care inițiatorii și-au propus să îi ajute să mute munții din loc (dacă asta vor). Cu facilități și servicii gratuite pentru mediul creativ și non-profit, oricine poate să pună la cale aici un proiect, training, eveniment, sau o simplă ieșire. AMBASADA înseamnă: Cafenea și Bistro împletită cu dorința de muncă într-un spațiu de co-working; sală de ședințe, training-uri și transformat proiecte în planuri mărețe; sală de evenimente care găzduiește între 100 și 300 de persoane. Un proiect realizat de PLAI alături de partenerii NESsT și Fundația Civitas pentru Societate Civilă filiala Cluj-Napoca.

Rolul participanților

Formatul întâlnirii va fi unul tip masă-rotundă, moderatorul oferind la început o intervenție punctuală cu rol informativ. Vom discuta, plecând de la experiențele fiecăruia dintre participanți, astfel încât la finalul întâlnirii nu veți pleca doar cu mai multe informații, ci și cu noi cunoștințe și posibili parteneri de lucru.

Anunt Diamant Euroinstal - Giroc

Euroinstal Giroc - boilere, centrale termice, sisteme de incalzire
https://euro-instal.ro