Timisoara

Ioana Parvulescu la Timisoara despre Dialoguri secrete

Detalii

Social links
Categorie
Manifestari culturale
Modificat
acum 2 ani si 9 luni
Vizualizari
289

Reprezentari

DataOraLocatie
Vineri 1 martie 201918:00-20:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Seară de Mărțișor
Ioana Pârvulescu în dialog cu Smarada Vultur și Robert Serban despre cea mai nouă carte a sa, „Dialoguri secrete“, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2018

Editura Humanitas vă invită vineri, 1 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas din Timișoara, la o întâlnire cu Ioana Pârvulescu, Smarada Vultur și Robert Șerban despre volumul „Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor“ de Ioana Pârvulescu, cu desene de Mihail Coșulețu, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2018.

„Literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie. În această carte cortina se ridică de pe cuvintele spuse în mare taină: scriitorii se roagă (în pagini de jurnal) și personajele lor se roagă (în ficțiune). Adunate laolaltă, cuvintele cele mai sincere și mai puternice li se transformă într-un teribil spectacol al omenescului, în momente pline de dramatism. Am ales 37 de autori din marea bibliotecă a lumii, de la Homer și Platon până la Ionesco, Cioran, N. Steinhardt și Mircea Cărtărescu și am încercat să-i citesc ca și cum aș face-o pentru prima dată. Bănuiala mi s-a confirmat: m-au recucerit prin actualitate și prin câteva detalii care mi s-a părut că schimbă totul. Punctul de pornire este întotdeauna o rugăciune din cărțile lor, iar comentariul liber prin care m-am legat de acestea trece firesc de la literatură la viață.
Deși rugăciunea este un moment liric sau dramatic, cartea a ieșit preponderent epică. Adevărul este că îmi place să povestesc. Fie și cărțile din bibliotecă, fie și viețile bieților oameni, viețile eroicilor oameni care le-au scris. Precum și, iată, dialogurile lor secrete.“ – Ioana Pârvulescu