Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Simion Barnutiu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice, cazane lemne
https://euro-instal.ro

Jurnal de spectacol

Detalii articol

Categorie
Articole arta / cultura
Modificat
acum 1 deceniu si 2 luni
Vizualizari
1889

Voteaza & Distribuie

Prezentare articol

Jurnal de spectacol

de Monica Stan
Ce minunata este viata atunci cand pasiunea este cea care iti ghideaza existenta! Iar cand aceasta este incununata de muzica, parca totul in jurul tau este cuprins de o perfecta armonie.

Acest lucru se aplica si pasionatilor de muzica clasica, care insa nu au transformat-o in meserie. Ei sunt spectatorii fideli din salile de concert si de opera, cei care ii sustin si admira frenetic pe solistii aflati pe scena, cei care traiesc alaturi de acestia cele mai profunde emotii, rasplatindu-i la finalul spectacolelor cu aplauze.

In fiecare sala de spectacol exista un astfel de nucleu de spectatori, care sunt dispusi sa faca sacrificii enorme pentru a vedea un spectacol anume sau un solist urmarit cu interes. Astfel de spectatori sunt prezenti spectacol de spectacol si in sala Operei din Timisoara.

***

Ne apropiem cu pasi repezi de finalul stagiunii inceputa la sfarsitul lui septembrie 2008 cu doua spectacole fabuloase cu "Faust" de Charles Gounod intr-o distributie de zile mari. Acum cercul se pregateste sa se inchida cu "Faust", "Elixirul dragostei" de Gaetano Donizetti si un spectacol de Giacomo Puccini – "La Boheme".

Opera din Timisoara a avut in aceasta stagiune privilegiul de a gazdui atat spectacole stralucitoare cat si spectacole dezamagitoare (dintre care nu voi mentiona decat unul singur – "La Traviata" de Giuseppe Verdi).

***

„MEPHISTOPHELES allein:

Von Zeit zu Zeit she ich den Alten gern

Und hüte mich, mit ihm zu brechen.

Es ist gar hübsch von einem großen Herren,

So menschlich mit dem Teufel selbst zu sprechen."

(Johann Wolfgang Goethe – „Faust" – „Prolog im Himmel")

Marturisesc ca de cand am vazut distributia pentru "Faust", mi-am dorit sa vad acest spectacol, stiind insa ca dorinta nu mi se va implini. Am suferit in taina, mai ales ca la mijlocul lui aprilie scriam ca mi-as dori sa il vad pe Calin Bratescu in rolul titular al montarii timisorene. Iar acum aveam senzatia ca , desi dorinta imi fusese implinita de providenta, aveam sa traiesc profunda dezamagire a imposibilitatii participarii la acest "eveniment" timisorean. Insa din nou destinul si-a intins mana spre mine pentru ca in urma unei profunde dezamagiri sa pot vedea mult doritul "Faust", la fel ca si "LA Boheme" cu acelasi tenor.

Dupa o noapte petrecuta in tren, incercand din rasputeri sa scap de propriile ganduri pentru a ma bucura de seara de vineri, am ajuns in sala Operei aproape fara a simti nimic decat un mare gol in suflet. Nu simteam acea nerabdare obisnuita, chiar daca ratiunea imi repeta intr-una ca nu as fi vrut ca spectacolul sa se termine. Cand insa am intrat in sala si m-am asezat la locul meu, totul s-a schimbat iar sufletul mi-a fost coplesit de puternice emotii pe care mi-a fost greu sa le stapanesc, dar mai ales mi-a fost imposibil sa le inteleg.

Maestrul David Crescenzi a venit la pupitru si a inceput sa dirijeze minunat dupa parerea mea, chiar daca pentru intaia oara, orchestra care a cantat impecabil.

Despre Calin Bratescu o voce interioara imi spunea fara incetare ca avea sa "faca" un rol reusit. Pentru intaia oara am avut taria sa ascult aceasta voce, moment in care mi-am dat seama ca nu pentru el erau emotiile care imi clocoteau in suflet.

Fara sa imi dau seama, am preluat emotiile lui Octavian Vlaicu, care urma sa intre in scena, debutand in rolul lui Mefisto. Imaginati-va: un drac emotionat!...

In momentul in care a aparut in scena, invocat de Faust, am descoperit un Mefisto tanar, frumos, puternic, cu priviri si sexualitate cu adevarat diabolice. Un timbru vocal foarte grav, care l-a facut si mai credibil, ajutandu-l sa patrunda foarte adanc in sufletul si mintea spectacorilor.

M-am bucurat foarte mult de naturaletea abordarii personajului: fara peruca si cu un machiaj foarte simplu, dandu-i astfel sansa lui Octavian Vlaicu sa construiasca perfidia, viclenia si diabolismul propriului personaj doar din interpretare, lucru care, de altfel, i-a iesit foarte convingator.

Fara indoiala, mi-a fost dat sa il vad in scena pe cel mai frumos Mefisto din viata mea, avand chiar uneori senzatia ca il vad in fata mea pe "dracul gol", sau, in alte momente, ca solistul este "unealta" diavolului.

Octavian Vlaicu si-a sustinut cu forta debutul, evoluand impecabil pe scena, mai aes fiind stiut faptul ca a personifica asemenea caractere malefice este mai mult decat foarte greu, necesitand o puternica implicare mentala, emotionala, interpretativa si, nu in ultimul rand, vocala.

Mi-ar fi foarte greu sa aleg un moment din spectacol care sa ma fi impresionat cel mai mult. Totul mi-a placut, incepand de la voce, terminand cu rasul diavolesc, miscarea si prezenta diabolice; intr-un cuvant – impresia satanica pe care a lasat-o interpretarea lui. Am avut bucuria sa urmaresc, cu maxima emotie, pe scena un Mefisto elegant in rautatea sa, sustinut de calitatile cu care l-a inzestrat natura si facand uz de ele pe tot parcursul spectacolului, dar, parca in mod deosebit in "Noaptea Walpurgiei".

Calin Bratescu a reusit sa interpreteze excelent un Faust in pragul sinuciderii, exaltat apoi de intalnirea cu cel coborat din ceruri in tenebre si apoi invocat si adus de el pe pamant, cel care ii poate reda tineretea. Un Faust a carui naivitate este estompata de exaltare si de imaginea angelicei Margareta, pe care Satan i-o arata pentru a-l tenta sa semneze "pactul" fatal. Un Faust indragostit sincer de preafrumoasa Margareta; un Faust cu gesturi si priviri gingase, sensibile chiar, reusind sa o faca pe aceasta sa il iubeasca mai mult decat insasi viata.

Am avut din nou bucuria de a asculta un tenor cu o voce foarte frumoasa, expresiva, un solist charismatic si elegant, descoperind cu placere, pe masura ce il vad mai des, un actor din ce in ce mai complex.

Din pacate insa, nici Faust si nici Mefisto nu au fost "ajutati" prea mult in scena de Margareta, interpretata de bulgaroaica Alexandra Mindova, care mi s-a parut inexpresiva atat din punct de vedere vocal cat si actoricesc. Aceasta chiar daca vocea este destul de buna, insa, se pare, incompatibila fie cu rolul Margaretei, fie cu cei doi parteneri de scena.

Foarte mult mi-a placut (ca de fiecare data de altfel) Bogdan Zaharia, interpretul lui Valentin. O voce foarte placuta si buna, o prezenta agreabila pe scena.

Si Nicoleta Colceiar, interpreta lui Siebel, a "facut" un rol reusit, incununat cu o arie minunata.

O abordare usor stranie mi s-a parut aceea a corului soldatilor costumati "in civil", lucru care nu cadreaza cu indicatiile libretului. Dar, din fericire, solistii au interpretat la fel de frumos ca de obicei muzica lui Gounod.

Foarte reusita mi s-a parut „Noaptea Walpurgiei" atat din punctul de vedere al orchestrei si dirijorului, cat si al baletului.

Sunt foarte fericita pentru sansa de a fi trait din plin, in sala, un spectacol care mi s-a parut a fi fost foarte bun si emotiile debutantilor.