Timisoara

Kids in Roman Empire

Detalii eveniment

Categorie
Evenimente parinti si copii
Modificat
acum 4 ani si 3 luni
Vizualizari
562

Reprezentari

DataOraLocatie
Luni 9 septembrie 2019 - Duminica 29 septembrie 2019

Voteaza & Distribuie

Prezentare eveniment

INVITĂM COPIII LA EXPOZIȚIA „KIDS IN ROMAN EMPIRE”

Odată cu începerea școlii, Iulius își deschide porțile pentru Roma Antică. Preșcolarii și elevii sunt invitați să pășească într-un tărâm de poveste, despre care până acum doar au citit sau l-au putut admira în proiecțiile de film.

Până pe 29 septembrie 2019 inclusiv, Iulius este gazda expoziției „KIDS IN ROMAN EMPIRE”, care va avea în prim plan Imperiul Roman, o lume fascinantă și marcată de istorisiri nenumărate. Copiii vor păși în Roma de odinioară și se vor transpune în acele vremuri. Aceștia vor afla, pe rând, istoria Romei, cum se îmbrăcau romanii, cum se luptau gladiatorii sau care au fost cele mai importante realizări ale împăraților. Vor putea vedea o catapultă și vor învăța despre organizarea armatei, vor pătrunde în Colosseum, dar și multe altele, toate acestea ajutându-i să descopere mai ușor istoria unuia dintre popoarele din care ne tragem.

Misterele Romei Antice vor fi elucidate în cadrul unor prezentări interactive și educative, adresată în special copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Expoziția se desfășoară la etajul Iulius, în zona magazinelor Sizeer și Grid, iar cei dornici să afle secretele Imperiului vor participa la un tur de aproximativ 50 de minute, fiind, bineînțeles, îmbrăcați precum romanii și ghidându-se după un scenariu. Pe parcursul turului, cei mici vor fi implicați și într-o serie de jocuri, prin intermediul cărora vor învăța despre Roma Antică și poveștile care se învârt în jurul acelei perioade.

Filtre eveniment

Tip evenimente copii: expozi?ii

Anunt Platina KS Language Centre

KS Language Centre din Giroc - tel. 0753.801.328 - prof. dr. Karina Schwarz - organizeaza cursuri de limba engleza, germana si romana pentru adulti si copii in Timisoara