Timisoara

La Baia Mare, dupa victorie! Nimic nu este imposibil...

Detalii stire sportiva

Categorie
Stiri Sport
Modificat
acum 6 ani si 1 luna
Apartine de
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret TIMIS (D.J.S.T.)
Vizualizari
507

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire sportiva

Dacă pentru meciul de la Constanţa s-a ales o echipă cu multe rezerve, la Baia Mare, RCM Timişoara va juca cu cel mai bun 15! Bănăţenii vor termina după toate probabilităţile pe locul 1 în play-off, dar şi aşa îşi doresc o victorie la Baia Mare pentru a demonstra încă o dată supremaţia trupei lui Chester Williams, cu atât mai mult cu cât trupa moroşană este neînvinsă de ani buni pe teren propriu.
Derbiul din play-off-ul Superligii de rugby se dispută în Maramureş (sâmbătă, ora 18), între echipele ce au dominat ultimii ani în ovaliada românească. Meciul este decisiv pentru Baia Mare în încercarea de a obţine locul secund la finele play-off-ului, care are ca bonus disputarea semifinalei acasă, în timp ce pentru Timişoara este un meci de orgolii, pentru că locul 1 al RCM-ului pare de neatins.
În ceea ce privește obiectivul principal al meciului, Dan Dinu, vice-președinte al clubului, a declarat răspicat un singur lucru: victoria și maximum de puncte posibile pentru un meci al orgoliilor, pentru derby-ul din rugby-ul românesc. “Ultima oară am fost extrem de aproape de a învinge Baia Mare pe teren propriu, dar am reusit doar o remiză. Încă de pe atunci ne-am promis ca, o dată întorși în Maramureș, să câștigăm. Ne dorim victoria, din voința de a ne arăta valoarea, ne dorim victoria din orgoliu bănățean, probabil. Ne dorim victoria pentru noi și pentru voi”, a spus Dinu.
Timişoara are două victorii (12-10 şi 26-6) şi o remiză (18-18) în acest an contra maramureşenilor, dar rezultatul de egalitate a survenit după o gravă greşeală de arbitraj, centralul acelei partide acordând un eseu echipei din Baia Mare, nedorind să vadă şi reluarea video, deşi se impunea acel lucru, cu atât mai mult cu cât reuşita formaţiei băimărene nu a fost valabilă.

Sursa informatii: www.dsjtimis.ro