Joi, 8 august 2013, ora 1900, Biblioteca Judeţeană Timiş vă invită la BiJuTeriile B.J.T. (3), la Café Text, Bastion Theresia, Corp A.
Fototeca Bibliotecii Judeţene Timiş, una dintre cele mai originale şi valoroase fototeci de bibliotecă din România, cunoaşte o primă sinteză.
AlBOOM-ul reuneşte patru secţiuni: Foarţă, Strugurari, The Big BanD/G, Macre. Conceptul subliniază valoarea documentară a ineditului: scriitori în ipostaze dintre cele mai surprinzătoare: cu cleştele de vie, cotăriţa sau … aparatul de fotografiat în mână. Cu cât mai neobişnuite ipostazele, cu atât mai acute impactul şi valoarea documentară.
Proiectul reuneşte scriitori precum: Daniela Raţiu, Adrian Bodnaru, Ion Viorel Boldureanu, Şerban Foarţă, George Lână, Viorel Marineasa, Bogdan Munteanu, Robert Şerban.
Evenimentul va pune fotografi şi operatori în ipostaza de invitaţi speciali. Ei vor fi fotografiaţi şi/sau filmaţi citind de către cei pe care, „în viaţa de zi cu zi”, îi (i) au în obiectiv. Astfel, fotografii şi operatorii vor citi în faţa relectoarelor şi a microfoanelor întocmai ca la o conferinţă de presă.
Lansată în 2011, Fototeca B.J.T. (concept: Tudor Creţu; fotografie: Mihaela Tărhuna) constituie, deja, un fond-patrimoniu de peste 3000 de imagini digitale cu scriitori timişoreni.