Timisoara - Vineri 19 aprilie 2024 - 18:37
3°C
-
ceață
Timisoara
Temperatura 3°C Presiune 1.013 hpa Umiditate 100 % Viteza vant 1.54 m/s Directie vant Sud-Est (140°) Actualizat 07:59
Timisoara, orasul meu de suflet
Anunt Diamant Brol Medical Center
Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.https://www.brol.ro
La masa tacerii
Detalii articol
- Categorie
- Articole arta / cultura
- Modificat
- acum 1 deceniu si 2 luni
- Vizualizari
- 1889
Voteaza & Distribuie
Prezentare articol
La masa taceriide Monica Stan
Marti, 2 septembrie 2008
Ce bine e sa ai prieteni! Chiar si cand de la ei primesti vesti triste! Important este doar ca se gandesc in permanenta la tine!
Asadar am aflat astazi de la o buna prietena ca a murit Maestrul Ion Iancu.
M-a cuprins o tristete profunda dar si un sentiment de vinovatie. Pentru faptul ca in ultimele cateva luni am incercat in diverse feluri sa iau legatura cu domnia sa, insa nu am reusit.
Stiam ca este bolnav si imi doream sa ii fiu alaturi macar intr-o clipa de suferinta, precum domnia sa mi-a fost mie alaturi in clipe de maxima bucurie. Ma simteam, intr-un fel, obligata. Dar ceva a oprit incercarile mele. Iar acum este prea tarziu! Prea tarziu pentru alinarea suferintei! Prea tarziu!
Dar nu va fi niciodata inutil sau prea tarziu pentru amintiri! Pentru ca nimeni nu moare cu adevarat atata vreme cat macar o singura persoana isi aduce aminte sau il poarta in suflet!
Miercuri, 3 septembrie 2008
Cu "Lacrimosa" lui Mozart si "Marsul funebru" din "Nabucco" (ultimul act, ultimul tablou) de Verdi l-am condus astazi pe ultimul drum, intr-o tristete dominata parca de o eleganta funesta, pe Maestrul Ion Iancu.
Muzicianul care vreme de aproape paisprezece ani a slujit destinele Operei timisorene in calitate de director.
Dirijorul cunoscut atat in Romania, cat si in strainatate.
Profesorul iubit de studentii sai.
Omul respectat si iubit pentru modestie, verticalitate.
Maestrul care a oprit o repetitie generala a operei "La Traviata" (Giuseppe Verdi) in actul al III-lea, la preludiu, pentru ca interpretarea orchestrei nu era suficient de dramatica, de sensibila.
Cel care de mai multe ori a oprit diverse uverturi, in timpul spectacolului, pentru ca in sala era rumoare sau pentru ca suna un telefon mobil.
Cel care nu numai ca respecta solistii de pe scena, dar stia intotdeauna sa ii determine sa cante corect, fara a uita insa latura dramatica a spectacolului.
In fiecare seara in care iesea la rampa, inspira eleganta si bucurie, incarcandu-se, din aplauzele atat de bine meritate, cu energia de care avea nevoie pentru a merge mai departe.
Intelegea solistii de pe scena ca nimeni altul si se implica in fiecare spectacol de parca el insusi ar fi evoluat pe scena. Nu numai ca simtea fiecare nota din partitura, dar simtea fiecare respiratie a solistilor, coristilor si, poate, inainte de toate, avea o deosebita perceptie a libretului.
Nu vreau sa va fac portretul unui dirijor sau al unui om perfect. Nu! Pentru ca acestia nu exista.
Vreau sa va spun doar ce gandeam (inca nu stiu daca gandeam sau doar simteam!) astazi la capataiul Maestrului pe care l-am iubit si respectat atat de mult.
Vreau sa va descriu sentimente. Si pentru ca nu stiu sa o fac prin intermediul muzicii, am decis sa o fac cum stiu eu mai bine: prin flori, lacrimi si cuvinte.
Ma simt privilegiata pentru ca nu voi vorbi niciodata despre Maestrul Iancu la trecut de parca nu ar mai fi printre noi, ci la trecut ca despre un prieten care nu iti este alaturi in momentul vorbirii. Acest sentiment se naste din zecile de autografe si tot atatea zeci, poate chiar sute de amintiri, atat de la spectacole, cat si de la repetitii generale.
Si, iata: imi zboara mintea si se opreste la momentul in care indrazneam, intr-o dimineata, sa bat la usa Directorului Operei pentru a-i solicita ajutorul – materializat, desigur, sub forma unor partituri – pentru realizarea unui referat cu titlul "Shakespeare si muzica" in anul al III-lea de facultate, semestrul I. Desigur, datorita ajutorului primit am reusit sa obtin nu numai nota maxima, dar si aprecierea profesorului in fata caruia am vorbit liber aproximativ cincisprezece minute. Nu vreau sa va vorbesc despre mine, ci sa subliniez disponibilitatea Domnului Ion Iancu de a ajuta chiar oameni care nu activau direct in domeniul muzical.
Joi, 4 septembrie 2008
Inmormantarea a avut loc ieri, dupa pranz, la ora 13,00, la Opera din Timisoara.
A fost un moment foarte trist, dar, intr-un mod ciudat sau chiar paradoxal, elegant.
Nu vreau sa par insensibila. Departe de mine gandul pentru ca l-am iubit si respectat foarte mult pe Maestrul Iancu, dar ceva interior si foarte profund m-a oprit sa plang, desi simteam o nevoie acuta sa fug. Sa dispar din acea tristete. Din acel sentiment de gol care incerca disperant sa imi inunde sufletul. Insa am luptat cu mine cum nu mai luptasem niciodata, reusind sa ma stapanesc si sa ascult cu maxima atentie vorbele rostite si cantate de cei sase preoti care au oficiat ceremonia. Toata constructia s-a naruit insa la sfarsitul slujbei, cand corul a cantat "Lacrimosa" iar o parte din suflatorii orchestrei Operei au interpretat marsul funebru din "Nabucco".
Niciodata pana atunci nu intrasem in Opera cu atata tristete si nu simtisem astfel atmosfera de acolo. Niciodata nu simtisem la o asemenea intensitate funesta muzica. Mai ales "Nabucco". Nu numai ca fiecare celula din mine vibra si se cutremura, dar, trecand pe langa grupul de suflatori care canta Verdi, incercand cu disperare sa privesc doar in jos, simteam intensitatea si suflul fiecarui instrument. Durerea fiecarui instrumentist. Uluitor! La limita suportabilului! De o intensitate pe care, decat asa, as fi preferat mai bine sa nu o simt niciodata! Dar, in acelasi timp, ma gandesc ca Maestrul trebuia si merita sa aibe parte de astfel de momente si la ultimul mare final.
Si totusi, in tot acest haos creat in sufletul meu, refuzam sa mi-l imaginez pe Maestrul Iancu in starea in care era, preferand sa imi las mintea libera. A fost, poate, ceea ce m-a salvat oarecum. Asta, acceptand ca as fi avut nevoie sa fiu salvata.
Nicio clipa nu am incetat sa imi amintesc scene pe care le traisem la Opera si care il aveau ca protagonist pe Maestru. Parca pe undeva, prin cele mai ascunse colturi ale sufletului meu, se nastea din cand in cand cate un zambet ascuns si apoi o lacrima stinghera.
Imi spunea cineva, un muzician, un prieten (iertata sa imi fie indrazneala, daca va fi considerata astfel!): "Un artist trebuie felicitat cat e in viata.".
Sunt, deci, fericita sa fi fost printre cei care l-au cunoscut pe Maestrul Iancu. I-am daruit flori. I-am solicitat autografe. L-am felicitat. Dar, inainte de toate, l-am aplaudat.
Anunt Diamant Euroinstal - Calea Aradului
Euroinstal Timisoara - boilere, centrale termice, sisteme de incalzirehttps://euro-instal.ro