Timisoara

Lansarea volumului de poezie Eminescu XXII / XXII Sorobetea. Sonete - 22

Lansarea volumului de poezie Eminescu XXII / XXII Sorobetea. Sonete - 22

Detalii

Categorie
Manifestari culturale
Modificat
acum 1 luna si 5 zile
Vizualizari
46

Voteaza & Distribuie

Descriere

EMINESCU
XXII
XXII
ȘOROBETEA

Volum apărut la Fundația Triade.
Îngrijirea ediției: Sorina Ianovici
Prezintă: dr. Ilinca Ilian

Regia înscenării: Ion-Ardeal Ieremia
Citesc actorii: Claudia Ieremia și Ionuț Ștefănescu
Țambal/percuție: Mircea Ardeleanu jr.
Nai: Mădălin Luca Fundația Triade și Teatrul Național Timișoara vă oferă joi, 10 noiembrie, de la ora 19,30, la Fundația Triade / Calea Martirilor 51/45 (devenită str. Peter Jecza nr. 3), un eveniment plural, cu prilejul lansării volumului de poezie EMINESCU XXII / XXII ȘOROBETEA. SONETE - 22 de sonete eminesciene, dublate de post-scrierea acestora de către poetul Aurel Șorobetea. O formă de intertextualitate prin care autorul compune, în siajul cadențelor primare, propriile sale poeme, tipare ale trăirilor subiective, alunecând, subtil, spre sensuri noi. Model de relectură, în actualitate, a versului eminescian.

În dublu tandem voce-sunet, parcursul acestui exercițiu poetic dialogic este transformat într-un alt dialog, în care vocile actorilor Claudia Ieremia și Ion Rizea construiesc și deconstruiesc cuvântul poetic în spațiul polifonic creat de Mircea Ardeleanu jr. (țambal/percuție) și Mădălin Luca (nai), printr-un joc spectacular imaginat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

Un du-te-vino de voci și sunete ce țese contextul pentru o lectură participativă și fără complexe a marii poezii, pe care, altfel, aplauzele excesiv encomiastice ar putea s-o anchilozeze.

Aurel Șorobetea - poet prezent în spațiul cultural românesc în deceniile 7-8, echinoxist, stabilit în 1988 în Suedia, dar "reîntors" în ultimii zece ani în peisajul literar românesc.

Născut în Brașov, 8 septembrie, 1946. Debut cu poezie în Steaua (1966). Licențiat al Facultății de Filologie, UBB Cluj (1964-1969), redactor la Steaua (1971-1987). Emigrat în Suedia (1988). Opera sa cuprinde:
POEZIE: Apărătorii, Dacia, 1975; Altminteri, Dacia, 1979; Anotimpuri, Dacia, 1986. POEZIE SUEDEZĂ: ÖIÅ, Amaderm, 2003. PROZĂ: Privire de pe Cetățuie, Dacia, 1978. POEZIE TRADUSĂ: Balla Zsófia, Așa cum trăiești, Kriterion, 1983; Kenéz Ferenc, Zeu cu picior de lemn, Kriterion, 1985.

Despre imboldul revenirii la Eminescu, altfel, vorbește Aurel Șorobetea în postfața volumului:
"Cum și când a încolțit în mine ideea - năstrușnică - din care a ieșit aceasta carte, impulsul de a modifica și, apoi, treptat, de a rescrie unele poezii ale lui Eminescu?

Nu-mi aduc aminte data cu exactitate și nici măcar anul - prin '57-'58 să fi fost? - doar de lună sînt sigur, un început de septembrie, și de împrejurarea că interveniseră în viața mea anumite evenimente, comune, resimțite, însă, ca mari schimbări. Brusc, devenisem Ianus, cu o față întâmpinând neliniștit adolescența ce dădea buzna peste mine, cu cealaltă despărțindu-mă întristat de copilăria rămasă în urmă.
Nu voi ști niciodată cum de s-a nimerit să (re)văd chiar atunci incomparabilul sonet, dar știu, și n-am să uit cât voi fi, ce impact emoțional a avut asupră-mi; un copil, cutremurat dintr-odată de înțelesul dureros al versurilor: "Trecut-au ani ca nouri lungi pe șesuri | Și niciodată n-or să vie iară". Despre mine era vorba! Din acea zi, "Trecut-au ani" a ocupat neîntrerupt locul întâi (sau unul între primele trei) pe lista mea de poezii preferate: Eminescu Top 10 - creații (aproape) desăvârșite, purtate în inimă, citite și recitite de zeci de ani, de-o viață.

Atunci, de ce să modific fie și numai un cuvânt, în poezii atât de aproape de perfecțiune?

Prin '58, copil necopt cum eram - imaturitate care sper că mă va scuti de acuza de hybris - aș fi răspuns, cu obrăznicie, așa vreau eu; ceea ce astăzi ar suna, în traducere: mă "împiedecasem" de cuvântul "căci", din al treilea vers, și voiam să-l schimb, fiindcă mă irita, nu-mi plăcea cuvântul în sine, mă nedumerea, nu vedeam raportul cauzal între, pe de o parte, trecerea anilor, constatarea imposibilei lor întoarceri, și, pe de altă parte, explicația dată acestui fenomen: "Căci nu mă-ncântă azi ... ". Adică, îmi spuneam, oare n-ar fi trecut acei ani (sau s-ar întoarce), dacă și astăzi poveștile și doinele, ghicitorile și eresurile și-ar mai exercita farmecul?
De-acolo a pornit aventura, de la un cuvânt pe care am încercat să-l modific, bineînțeles, fără succes, îmi lipsea meșteșugul; dar mi-am promis imediat că-mi voi scrie cândva propria mea "variantă", ca să scap de "căci", de "cicatricea" de pe obrazul frumuseții perfecte. Cu timpul, din poezie în poezie, învățând, încumetându-mă la mai mult, împrietenindu-mă cu ele, am strîns, alături de originalele eminesciene, vreo treizeci de variante.

Așa îl citesc eu pe Eminescu, ăsta-i felul în care îmi exprim adânca prețuire, oricât de paradoxal pare." (Aurel Șorobetea)