Timisoara

Anunt Diamant PFS Cleaning

PFS Cleaning Timisoara - curatenie industriala in Timisoara, Craiova, Targu Jiu, Turnu Severin, Oradea, Arad - alpinism utilitar, vanzare produse curatenie, curatenie pentru birouri, curatenie pentru hale, curateniedupa constructori, spalat mocheta cu monodisc
https://pfscleaning.ro

Carmen Lidia Vidu aduce „Jurnal de România” la Teatrul German de Stat Timișoara

Eveniment de excepție la Timișoara: balerinii ruși au făcut spectacol pe gheață la Sala Olimpia. GALERIE FOTO

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 6 ani si 9 luni
Vizualizari
738

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Carmen Lidia Vidu aduce „Jurnal de România” la Teatrul German de Stat Timișoara

Teatrul German de Stat Timișoara va realiza în stagiunea 2018/2019 un proiect documentar excepțional, în regia lui Carmen Lidia Vidu. Premiera va avea loc anul acesta, pe 4 octombrie, fiind a treia parte a unei serii care în trecut a poposit la Sfântu Gheorghe și Constanța.
Evenimentul reprezintă o cronică sinceră a aspectelor sociale, economice și culturale ale orașelor gazdă, a cărui menire este să ofere răspunsuri cinstit și deschise la o serie de întrebări cheie: Cât de mult ne influențează localizarea noastră și cât de mult influențăm noi comunitatea din care facem parte? Mai este teatrul unul din stâlpii comunității? Cum arată România mai puțin turistică și mai puțin televizată?
Prin urmare, proiectul ia pulsul a șase actori, plasând tema discuției în mediul din care provin – oraș, teatru, cartier, bloc, parc, cafenea – și investighează subtil, antropologic, relația dintre artist și comunitate. Jurnal de România este un proiect de teatru documentar. Toate materialele sunt documentate jurnalistic din perspectivă antropologico-vizuală a comunităților privite din unghiul actorilor care locuiesc și activează acolo.
Carmen Lidia Vidu este regizor de teatru, de film și de evenimente. Este considerată a fi cel mai important regizor de teatru multimedia din România, fiind în același timp și cel mai tânăr regizor care a montat pe scena Teatrului Național din București. Spectacolele de teatru montate de Carmen Lidia Vidu folosesc un limbaj artistic diferit de cel obișnuit, intenția ei fiind de a transforma tehnica în emoție autentică.. Regizoarea reunește de fiecare dată artiști din diferite domenii: muzică live, video, dans, etc. și împreună cu ei creează un proiect omogen. Mai mult, a regizat atât film documentar și scurt-metraj, cât și videoclipuri (colaborări cu trupele Noblesse Oblige și Mes Quins). A câștigat Premiul Gopo cu filmul "O scurtă istorie Astra Film", dar și alte 2 premiii internațioanle cu „ARAD. Jurnalul meu virtual”. În 2009 câștigă marele premiu în Ljubljana cu spectacolul [o stație...], iar in 2015 primește Premiul de Excelență pentru Artă Dramatica oferit de Primaria Arad.
În noiembrie 2017, cele două spectacole au fost prezentate la Viena, pe scena Schauspielhaus (Casa teatrului), iar reacțiile publicului și a criticilor vienezi au fost cu mult peste așteptări.
Despre acest proiect, Carmen Lidia Vidu a declarat:, Jurnal de România este un proiect de lungă durată. Îmi doresc să cuprind prin fotografie, teatru și film cât mai multe din orașele tării. “Jurnal de România” este un proiect multidisciplinar care reunește filmul experimental, artele vizuale și teatrul. Proiectul propune un punct de vedere asupra României, o țară în care sunt multe tensiuni, în care teatrul cunoaște mai mult ca oricând lupte interne și în care viața de zi cu zi e măcinată de probleme sociale, politice și culturale.”

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro