Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul Liviu Rebreanu

Euroinstal Timisoara - Bulevardul Liviu Rebreanu
https://euro-instal.ro

Loc de spus

Detalii eveniment

Categorie
Evenimente sociale
Modificat
acum 5 ani si 7 luni
Vizualizari
775

Reprezentari

DataOraLocatie
Marti 15 octombrie 201918:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare eveniment

LOC de spus s-a născut dintr-un vis. Un vis de adolescență și de sinceritate. Am plecat cu pași timizi la drum, dar cu inimi deschise și încredere. Am început cu câțiva copii, cu câteva teme propuse. Apoi am dezvoltat din ce în ce mai multe teme, nevoi, posibilități.
LOC de spus e un loc de întâlnire și a fost o experiență de îmbogățire inedită. Cu teme mai provocatoare sau mai puțin provocatoare, cu problematizări, cu respect față de adevărul fiecăruia dintre membrii grupului, cu dreptul fiecăruia de a vorbi, dar mai ales de a fi ascultat, înțeles și sprijinit.
LOC de spus este un loc în care au crescut prietenia și încrederea, au fost estompate diferențe, au fost lăsate jos granițe și solitudini. Un loc nu comod, ci provocator, dar plin de conținere și susținere, de ludic și creativitate.
Prin exerciții de creativitate – panel, brainstorming, metoda lotus am abordat teme ca adolescența, dragostea, intimitatea; prin exerciții de comunicare am exersat cum comunicăm și cum nu comunicăm, cum spunem chiar și ce nu vrem, cum ascultăm și cum nu ascultăm pe cel din fața noastră, am învățat cum corpul și tonul transmit mai mult decât cuvintele și cum privirea poate să spună tot sau să te piardă.
Am învățat cum să depășim blocajele și cum să avem mai mare încredere în noi și în ceilalți, cum modelele ne influențează și cât de mult, de ce e important să ne definim prin rolurile pe care le avem și cum ne definim prin felul în care ne văd ceilalți, cum emoțiile sunt bune și pot fi trăite, exprimate și asumate.
Am adus în acest loc probleme arzătoare legate de gen, diferențe, onestitate, relaționare, intimitate și modul în care ne raportăm la celălalt, am explorat lumea interioară si am definit lumea exterioară dorită.
Îmi amintesc momente cu emoții, cu lacrimi, cu râsete, cu ezitări, cu aplauze, cu umor, momente de dezbateri și momente de destăinuire și împărtășire. Dar nu îmi amintesc niciun moment de răutate, izolare, lipsă de respect sau refuz de a participa.
LOC de spus e mai mult decât un loc de spus, e un loc de trăit, întărit, sprijinit, un loc de învățare și un loc de întâlnire...cu ceilalți și cu tine însuți.
LOC de spus se reia începând cu marți-15 octombrie, la l Mindshub (FEAA-str. Pestalozzi nr.16).
Psih. Speranța Munteanu

Anunt Diamant Euroinstal - Giroc

Euroinstal Giroc - boilere, centrale termice, sisteme de incalzire
https://euro-instal.ro