Timisoara

Tanara din Romania, a participat intr-un schimb de experienta in Statele Unite

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 9 ani si 8 luni
Vizualizari
861

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Tânără din România, a participat într-un schimb de experiență în Statele Unite

În perioada 1-23 Iulie, Raluca Popescu, copreședinta Asociației Ceva de Spus, a participat la un program de schimb de bune practici, în Statele Unite ale Americii, pe tema ”Advocacy pentru drepturile persoanelor cu dizabilități”.
Timp de 3 săptămâni, tânăra a mers dintr-un stat în altul pentr a avea întâlniri cu reprezentanții ONG-urilor din domeniul dizabilității, instituții de stat și activiști.
Acolo Raluca a aflat mai multe despre sistemul de asistență, servicii pentru persoanele cu dizabilități, și acțiuni de autoreprezentare la nivel federal, de stat și local.
„Am plecat din țară cu dorința de a vedea modele de bună practică și de a învăța de la cei mai buni.Am văzut că abordarea în ce privește persoana cu dizabilități este una individuală, în funcție de nevoile acesteia.Cel mai mult m-am bucurat să aflu că mișcarea de autoreprezentare ocupă un rol foarte important atât pentru persoanele cu dizabilități cât și pentru factorii decizionali” declară Raluca Popescu.
În timpul șederii sale in SUA, Raluca a putut vedea de asemenea cum tehnologia asistivă poate îmbunătății calitatea vieții persoanelor cu dizabilități.
“Am putut vedea echipamente pentru persoane cu persoane cu dizabilitati intelectuale si fizice. De la echipamente folosite în terapii, viață independentă, sport adaptat. În toate, accentul se pune pe ABILITATE și nu pe dizabilitate. În schimb, în țară încă mai avem de luptat cu mentalitatea ,felul în care sunt percepute persoanele cu dizabilități și care este rolul lor în societate.Pe lângă asta, se mai adaugă și lipsa accesibilizării,a unui loc de muncă sau instituționalizării persoanelor cu dizabilități” spune Raluca.
„Îmi doresc ca ceea ce am trăit și am văzut în SUA, să se întâmple și în țara mea, să nu mai rămână doar un vis pentru persoanele cu dizabilități.Pentru aceasta ,este nevoie de voință politică,de servicii care să sprijine traiul în comunitate, și nu în ultimul rând, de persoane cu dizabilități care să lupte pentru drepturile lor” concluzionează Raluca Popescu, copreședinta Asociației Ceva de Spus.
Întâlnirile au avut loc în cadrul International Visitor Leadership Program (IVLP), derulat de Departamentul de Stat al SUA, în parteneriat cu World Learning și Ambasada SUA la București.

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro