Luni, 9 ianuarie 2017, începând cu ora 15:00, în sala K1 a Bibliotecii UPT, va avea loc ceremonia de decernare a titlului academic de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara domnului Profesor Frede Blaabjerg, de la Universitatea Aalborg din Danemarca. Cu această deosebită ocazie, domnul Profesor Frede Blaabjerg va susține disertația „Experience in Education and Research”.
Având în vedere activitatea științifică, didactică și managerială extraordinară pe plan mondial și colaborarea de aproape 20 de ani, cu contribuții esențiale la dezvoltarea UPT, Senatul Universității Politehnica Timișoara a decis acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Profesorului Frede Blaabjerg.
Frede Blaabjerg – scurtă prezentare
S-a născut în 1963 în Danemarca, a devenit doctor inginer în electronica de putere la Universitatea din Aalborg, Danemarca în 1995, unde astăzi este profesor plin, după ce a fost decanul Facultății de Inginerie, știință și medicină în perioada 2006-2013 și directorul Școlii internaționale de Doctorat a Universității din 2005.
A publicat în calitate de autor/coautor peste 1000 de lucrări științifice 380 ( 800 ) la reviste (conferințe) în Web of Science și a editat 4 cărți în electronica de putere. Ca urmare a acestei activități prodigioase a primit 17 premii IEEE și are +14500 de citări în Web of Science (h index 56) , +47000 în Google Scholar (h index 104).
A ținut peste 500 de prelegeri tehnice pe plan național și internațional. În plus, în calitate de IEEE Distinguished Lecturer la doua societăți (PELS si IAS), a susținut 45 de prelegeri pe 4 continente, cu peste 3000 de participanți în total.
Urmare a contribuției excepționale la introducerea energiei eoliene în Danemarca, Profesorul Frede Blaabjerg a obținut Premiul de cercetare națională (o persoana pe an) „Villum Jahn Rasmussen” (750000 euro) în 2014 și a devenit Fellow IEEE în 2003.
Activitatea de cercetare științifică ce-l plasează între primii 10 contributori în electronica de putere a fost dublată de: