Timisoara

Nota 10 pentru a X-a editie a Galei „Pentru Voi”

Detalii

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 4 ani si 11 luni
Vizualizari
964

Voteaza & Distribuie

Descriere

A zecea ediţie a Galei „Pentru Voi” a reuşit să strângă 26,000 lei pentru beneficiarii Fundaţiei „Pentru Voi”, 200 persoane cu dizabilităţi intelectuale. De 10 ani încoace, Gala este organizată pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, în semn de mulţumire pentru parteneri şi sponsori, dar şi cu scop de strângere de fonduri pentru activitatea Fundaţiei.
„Mulţumesc tuturor celor care au dat curs invitaţiei noastre şi au susţinut această acţiune temerară. Sunteţi şi suntem puţini cei care reuşim „să gândim în afara cutiei” şi să înţelegem că suntem ceea ce facem, nu ceea ce spun alţii despre noi. Aşa cum spunea şi Einstein, “Toţi suntem genii. Însă dacă judecăm un peşte după abilitatea sa de a se urca în copaci, el va trăi toată viaţa cu impresia că nu este deştept." a declarat Laila Onu, director executiv “Pentru Voi”.

Evenimentul a adus împreună prieteni ai Fundaţiei, reprezentanţi ai unor companii mari şi mici, membri ai Cluburilor Rotary şi Lions din Timişoara, oameni de afaceri români şi străini, părinţi ai beneficiarilor noştri, voluntari, presă, autoreprezentanţi – printre care şi Luminiţa Căldăraş, recent aleasă membru în comitetul director al Platformei Europene a Autoreprezentanţilor şi în Comitetul Femeilor din cadrul Forumului European al Dizabilităţii.
Au fost omagiaţi colaboratori şi sponsori, cărora le-au fost înmânate diplome de excelenţă: Kromberg & Schubert - Oldies But Goldies, Melania Omescu - Voluntarul Anului, Viorel Stanciu - Fotograful Anului.
În cadrul evenimentului a fost organizată o tombolă caritabilă şi s-au prezentat proiectele Fundaţiei. De asemenea, s-au strâns donaţii prin intermediul unei licitaţii în care au fost cuprinse obiecte de artă realizate de Angela Szabo, Dan Bunea, Tibi Tocăniţă, Georgeta Cocian, Loredana Vrednicu, Eugen Boia, precum şi echipament sportiv personalizat ACS Poli Timişoara şi Clubul Rugby Timişoara.
Una din cele mai populare şi îndrãgite trupe de muzicã folk din oraşul nostru – Pragu’ de Sus au semnat programul artistic al serii. Au fost împreunã cu noi şi Corul de Camerã „Harmonia” Timişoara condus de dirijor Geo Dumitraşcu, şi grupul vocal-instrumental „Pentru Voi” coordonat de Rodica Atãnãsoae şi acompaniat de Vasile Lucan.
O surpriză din partea invitaţilor a fost continuarea programul artistic în stil karaoke, cu piese din repertoriul românesc şi cel internaţional, interpretate de Lia Lucia Epure şi Dan Costineanu.
Mulţumim sponsorilor evenimentului fără de care nu am fi avut un rezultat atât de bun: Smithfield România, Clubul Rotary Timişoara, Lia Lucia Epure, Angela Szabo, Loredana Vrednicu, Mon Choux Boutique, Prof. Dr. Eugen Boia, Clinica DENTCOF, Dr. Georgeta Cocian, Crama Rotenberg, eta2u, Vinoteca Tohani, Ursus Breweries, Cofetăria Codrina, Restaurant Casa Bunicii, bauMax Timişoara, Taian Investments, Diana Andone & Radu Vasiu, ACS Poli Timişoara, Apa Minerală Buziaş, F.C. Ripensia Timişoara, Cabana Cerbul** Straja, Melania Omescu, SCM S-Profilaxis, Clubul Rugby Timişoara, Arena AquaSport, Viorel Stanciu, Filarmonica „Banatul” Timişoara, Life Care, BioLogistic, Hotel Timişoara, Cabinet Stomatologic Profident – Prof. Dr. Angela Podariu, ICE DYP Resort & Spa, Unitatea Protejată „Pentru Voi”.
Mulţumim partenerilor media: Ziua de Vest, TVR Timişoara, Digi24 Timişoara.
Pentru informaţii ne puteţi contacta la 0256 228 062, 0722 573 812 sau pentruvoi@pentruvoi.ro. Persoana de contact este Alina Liliana Pall.
Gala a fost organizată în cadrul unui proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.